REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Contre între primar şi PNL, pe tema taxei de promovare. Asociaţia Litoral e liberă să facă ce vrea cu banii

Contre între primar şi PNL, pe tema taxei de promovare. Asociaţia Litoral e liberă să facă ce vrea cu banii

Replica API 3 iunie 2015 | 10:28 124

PSD nu vrea decât un raport trimestrial de cheltuire

PSD nu vrea decât un raport trimestrial de cheltuire

Consilierii municipali au fost convocaţi, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Local Constanţa, pentru a vota mai multe proiecte de hotărâre, printre care figura şi unul controversat. Este vorba de desemnarea reprezentantului CL în cadrul comisiei de monitorizare a fondurilor provenite din taxa de promovare a staţiunii Mamaia şi Satul de Vacanţă. Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care a solicitat abrogarea hotărârii din 2014 care stabilea prezenţa unui astfel de reprezentant. De aici şi până la circoteca politică nu a fost decât un pas.

„Prezenţa unui reprezentant în CA are caracter de control, dar având în vedere că noi suntem cei care colectăm taxa şi o virăm către asociaţie, prezenţa unui membru în această comisie de monitorizare are caracter preventiv şi asta ajută şi sprijină sarcina unei cheltuiri a banilor. Adică, prezentarea unui raport la trei luni are caracter de control şi verificare, iar opinia noastră, vorbesc în numele consilierilor PNL-PDL şi cred că şi cei de la PSD o îmbrăţişează, este că este oportună menţinerea acestui membru în comisia de monitorizare”, a spus reprezentanta liberalilor, co-preşedintele PNL Constanţa, Sorina Tuşa, care a fost „taxată” imediat de Făgădău, acesta susţinând că PSD nu mai doreşte să facă parte din „această echipă”.

„Poziţia mea este extrem de fermă: aceea de a nu mai implica Executivul, care şi-aşa este împovărat de datorii şi responsabilităţi, cu o activitate de prevenţie. Dacă doriţi, putem solicita o avizare preliminară din partea CL, dacă propuneţi ceva. Dacă nu, asumaţi-vă politic, ca un consilier din grupul dumneavoastră să facă parte din această comisie. Noi, consilierii PSD, nu vrem să mai facem parte din această echipă. Mai mult, propunerea dumneavoastră mi se pare neliberală! Eu îmi menţin proiectul de hotărâre de CL, iar dacă dumneavoastră doriţi să iniţiaţi un alt act de hotărâre, vă rog să vă adresaţi secretarului municipiului”, a spus Făgădău, care a mai precizat că un raport trimestrial ar fi suficient pentru monitorizarea traseului banilor proveniţi din taxare.

„Va deveni o uzanţă publicarea trimestrială a acestui raport. Taxa de promovare din acest moment să fie în integralitate răspunderea agenţilor economici în cheltuirea acestei taxe şi să-şi asume modul în care ea va fi utilizată. Tocmai de aceea consider că nu mai este necesar ca noi să avem un membru din partea Executivului, tocmai pentru că activitatea de raportare, verificare, va fi una constantă, trimestrial. Vom solicita şi vom publica acest raport”, a mai spus Făgădău.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa a anunţat că marţi, 2 iunie a.c., a fost ultima zi în care putea fi plătită această contribuţie de către persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi sau deţin proprietăţi în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă. Neachitarea taxei la termenul scadent atrage majorări de întârziere în cuantum de 2%, lunar. Totodată, potrivit SPIT, cei care vor desfăşura activităţi după data de 2 iunie, au obligaţia să depună declaraţia fiscală privind stabilirea obligaţiilor de plată în maximum 30 de zile de la achiziţionare sau începerea activităţii. Amenda contravenţională este cuprinsă între 279 şi 696 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi între 1.116 şi 2.500 de lei în cazul persoanelor juridice.

În contextul în care, anul acesta, Primăria Constanţa nu va mai organiza tradiţionalul carnaval şi pe fondul retragerii reprezentantului CL din comisia de monitorizare a fondurilor provenite din taxa de promovare a staţiunii Mamaia şi Satul de Vacanţă, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, va putea cheltui fondurile provenite din taxa de promovare după bunul plac!

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614