REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Convoaie care ar fi trebuit să ajungă în Portul Constanţa, blocate în Calafat

Convoaie care ar fi trebuit să ajungă în Portul Constanţa, blocate în Calafat

Replica API 17 septembrie 2011 | 00:00 103

O navă de croazieră cu aproximativ 150 de pasageri români, englezi şi francezi la bord este blocată pe malul bulgăresc al Dunării din cauza nivelului scăzut al fluviului, vasul eşuând într-un banc de nisip. Potrivit şefului Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, nava "Primadona", sub pavilion maltez, rămăsese vineri blocată într-un banc de nisip la kilometrul 727, pe malul bulgăresc al Dunării, în amonte de Bechet. În porturile Calafat, Drobeta Turnu Severin şi Orşova sunt blocate, din cauza nivelului scăzut al Dunării, 17 convoaie cu 84 de barje încărcate cu aproximativ 60.000 de tone de cereale, care ar fi trebuit să ajungă în Portul Constanţa pentru a fi descărcate. La Bechet sunt blocate 11 ambarcaţiuni - cinci barje, cinci împingătoare şi un şlep motor. Conform Căpităniei Drobeta Turnu Severin, cele mai mari probleme pe Dunăre sunt între Turnu Măgurele şi Zimnicea, unde nivelul fluviului are doar un metru, vineri dimineaţă debitul Dunării la intrarea în ţară fiind de 2.400 de metri cubi pe secundă, faţă de 3.800 de metri cubi pe secundă cât este media multianuală pentru această perioadă, iar prognozele arată că debitul va scădea în continuare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367