rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Copaci scoşi din rădăcini de furtuna din august, tăiaţi în septembrie şi lăsaţi în stradă!

Furtuna care a răvăşit oraşul Constanţa pe 3 august 2019 a gonit oamenii de pe terase şi a azvârlit umbrele, nisip şi şelonguri, a rupt mai mulţi copaci care au căzut şi peste maşini, iar unii copaci rupţi din oraş au rămas atârnaţi după mai bine de o lună de zile de la fenomenul natural. În zona Boema din Constanţa, într-un gang dintre blocuri, arborii mai că voiau să plece cu tot cu asflat, iar autorităţile nu s-au sesizat decât după o lună.

Un cetăţean care locuieşte în zonă a relatat situaţia, vizibil nemulţumit. După ce a făcut sesizare către angajaţii de la Spaţii Verzi, aceştia s-au mobilizat pe data de 10 septembrie 2019, au tăiat toţi copacii şi i-au lăsat pe stradă şi la intrarea unui gang, aruncaţi unul peste altul, gata să fie adunaţi de către cine?

Contactaţi pentru a oferi un punct de vedere, cei de la Spaţiile Verzi din Constanţa au spus următoarele: "Ştim despre situaţia de la Boema, am fost sesizaţi de către o doamnă şi tot în aceeaşi zi o echipa cu care colaborăm a ajuns în locul cu pricina iar copacii au fost tăiaţi. Aceştia nu au fost ridicaţi pentru că imediat după tăiere au fost făcute mai multe sesizări, iar echipa a trebuit să plece pentru a le rezolva. De ridicarea acestora ne vom ocupa tot noi, în zilele următoare, vă asigurăm că situaţia nu va rămâne astfel".

Oamenii din zona au acum o cale de acces mai îngustă prin gang din cauza copacilor lăsaţi de către echipa arhi-căutată. Lucrurile se mişcă în oraş dacă sesizările se fac în mod repetat şi de către mai mulţi oameni, dar chiar şi atunci nu se face treaba până la capăt.

Iulian RUSU

joi, 12 septembrie 20191184
Comentarii

01Mirel(12 sep 16:51)
Pe Strada Traian , desi majoritatea arborilor plantati sunt uscati , vad ca din exces de zel tot sunt sapati....
03primaria fomista(12 sep 12:18)
te amendeaza si dak iti creste iarba pe un teren spatiu verde , hahahaha, asa se intampla dak nu vinzi terenul shmekerilor cu pile in primarie la pret de doi bani
04depasiti(12 sep 10:48)
Cei care gestioneaza proplema se scuza ca sint noi pe functii si inca nu au reusit sa se acomodeze cu cerintele serviciului.de doi ani de zile am aprobare de la Primarie pentru toaletarea unui pom si in afara de scuze nu s-a facut nimic.
14FIFI(12 sep 09:06)
Natura care se deslantuie nu ai ce sa-i faci. Dar omul ca om trebuie sa planteze in cel mai scur timp alti copaci in locul celor doborati de furtuna. Iar plopii generatori de puf trebuie desfiintati in totalitate.
18noel(12 sep 07:40)
Parc Tomis Flamanda jale mare.. mizerie si plopi cu puf de nu poti respira. In acest timp teii nou plantati mor dufocati si fara apa.
111Primarul(12 sep 02:44)
Constantei un exemplu negativ! Ne am pacalit cu tine, cel care ai dat pe goarna, dar stai linistit!
mai mult...Replica
24 feb 00:00ReplicaSave&Self a lui Oiță mai are puțin de păscut pe terenul lui Pandele!

Daniel Pandele intenţionează să ridice, în spaţiul în care funcţionează firma lui Oiță Save&Self Company Guard...1108

24 feb 00:07ReplicaPUTE ÎNGROZITOR în TOATĂ Mamaia! Autoritățile nu intervin că au nasul înfundat!2497
24 feb 00:00ReplicaSocietatea Neptun Olimp, `SUPTĂ` de bani de ANAF!569
24 feb 00:00ReplicaHotelul BÂNTUIT din Piața Ovidiu nu se REABILITEAZĂ să nu fie DERANJATE FANTOMELE!

Mihai Eminescu a fost mereu îndrăgostit de Marea Neagră, pe care a evocat-o mai mereu în poeziile sale. În luna...990

24 feb 00:00ReplicaStrada Traian, o combinație între Turnul din Pisa și o imagine DEZOLANTĂ495
24 feb 00:00ReplicaCORONAVIRUSUL! Cine are risc de moarte în cazul epidemiei1285
24 feb 23:18ReplicaDacă ai numere de Constanța, s-ar putea să ți se FURE MAȘINA!

În ultimele două luni, au fost înregistrate mai multe furturi de autoturisme, care nu au fost încă soluţionate la...3545

24 feb 00:00ReplicaATENȚIE! În curând, dacă NU ai 11 clase, NU mai poți să ai permis de conducere!583
24 feb 00:00ReplicaMărmureanu ne dă ASIGURĂRI că, până în 2040, NU vom avea CUTREMURE MARI!236
24 feb 23:13ReplicaCALVARUL unei FEMEI din Constanța: BĂTUTĂ cu CIOCANUL!

Violența conjugală este prezentă în foarte multe din căsniciile din România. În toate cazurile, fără nici o...832

24 feb 23:07ReplicaLică Neagu: Dacă vine Uber în Constanța, va fi JALE!1235
24 feb 23:01ReplicaUn motociclist s-a FĂCUT PRAF pe bulevardul Tomis: e în STARE GRAVĂ!1251
Vremea
12.8°12.2° - 12.8° luni, 24 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 35%
Vânt: 9 m/s
Presiune: 1006 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 feb 00:00SportCampioana CFR Cluj încheie sezonul regulat cu o victorie la Craiova, 2-0 cu Universitatea

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din...178

24 feb 00:00SportFC Viitorul a remizat, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Academica Clinceni, în etapa a XXVI-a, ultima a sezonului

Formaţia FC Viitorul a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Academica Clinceni, în etapa a...238

24 feb 00:00SportArsenal Londra a învins, cu scorul de 3-2, Everton, într-un meci din etapa a XXVII-a a campionatului Angliei

Formaţia Arsenal Londra a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Everton, într-un meci din...150

24 feb 00:00SportFC Sevilla, victorie în LaLiga, înainte de returul cu CFR Cluj: scor 3-0 cu Getafe

Formaţia FC Sevilla, adversara CFR Cluj în Liga Europa, a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-0,...139

Local
24 feb 00:00LocalCasă cuprinsă de flăcări la Tuzla

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi duminică să intervină pe strada Lebedei din Tuzla, după ce o casă a...148

24 feb 00:00LocalUn pescar a căzut în apă, între stabilopozi

Un apel la 112 a alertat sâmbătă, 22 februarie, militarii din cadrul ISU Dobrogea. O persoană a căzut în apă,...273

24 feb 00:00LocalSoţia victimei fostului prefect Albu: Voi căpăta în justiţie ceea ce merită, închisoarea

Fostul prefect Ioan Albu, implicat în accidentul de la Ciocârlia, în urma căruia a murit un bărbat, a fost propus...1064

24 feb 00:00LocalDrag de tradiţii, la târgul de Mărţişor

Micii constănțeni, prezenţi, începând de luni, 24 februarie, la atelierele organizate în cadrul Târgului de...203

24 feb 00:00LocalPeşte fără documente legale, la un târg din Constanţa

O cantitate de aproximativ 150 kg de peşte comercializat ilegal a fost scoasă din circulaţie de către jandarmii...390

24 feb 00:00LocalConsilierii locali municipali, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a dispus convocarea Consiliul local al municipiului Constanţa în...164

24 feb 00:00LocalCe trebuie să ştiţi atunci când cumpăraţi mărţişoare

Se apropie 1 martie, ziua în care vom dărui mărțișoare. Pentru a oferi un marțișor atractiv și plăcut celor...254

24 feb 00:00LocalO casă cuprinsă de flăcări, după ce a explodat butelia

Militarii din cadrul ISU Dobogea au fost solicitați sâmbătă să intervină pe strada Th. Lemnea, numărul 24 din...253

24 feb 12:10LocalDoi adulţi şi un bebeluş din Valu lui Traian, INTOXICAŢI cu GAZ

Vineri noapte, pompierii Detașamentului Palas s-au deplasat cu o autospecială de stingere, o ambulanţă Smurd B și o...246

24 feb 00:00LocalMăsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Viitorul –Academica Clinceni

Peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa...231

Politică
24 feb 00:00PoliticăHoria Constantinescu și-a dat DEMISIA din PSD!

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a demisionat din...193

24 feb 00:00PoliticăGheorghe Frigioi a OBOSIT: m-am RETRAS din toate funcţiile politice

Primarul din Crucea, Gheorghe Frigioi, nu va mai candida pentru încă un mandat. S-a retras de mai bine de un an din...159

24 feb 00:00PoliticăOrban: Obligaţia parlamentarilor este să fie prezenţi, să vină la muncă, nicidecum să tragă chiulul

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Digi 24, că parlamentarii au obligaţia să fie prezenţi...134

24 feb 00:00PoliticăPonta propune pe Raed Arafat ca prim-ministru al unui guvern de tehnocraţi, pe fondul pericolului coronavirusului

Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, a declarat, duminică seara, că, pe fondul pericolului apropierii...133

24 feb 00:00PoliticăOrban afirmă că persoanele care vin din focare cu coronavirus vor fi ţinute în carantină 14 zile

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat duminică, la Digi 24, că orice persoană care vine în România dintr-o...135

24 feb 00:00PoliticăTomac (PMP): Nu ne temem de anticipate; PMP este pregătit să meargă pe cont propriu în aceste alegeri

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că partidul pe care îl conduce...140

24 feb 00:00PoliticăIonuţ Stroe: Actualul Parlament e nefuncţional, nu produce o majoritate parlamentară suficient de solidă ca să susţină o guvernare

Ministrul desemnat al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că actualul Parlament este unul nefuncţional...139

24 feb 00:00PoliticăRadu Oprea (PSD): Costul crizei politice declanşate de PNL este de 10 miliarde de lei

Costul crizei politice "declanşate de PNL" este de 10 miliarde de lei, a declarat duminică senatorul PSD Ştefan-Radu...126

24 feb 00:00PoliticăTăriceanu: ALDE nu va participa la votul de învestire a guvernului Orban II

ALDE a hotărât să nu participe la votul de învestire a guvernului Orban II, a afirmat, duminică, preşedintele...138

24 feb 00:00PoliticăTurcan: Creşterea euro este o fluctuaţie temporară; nu are legătură cu situaţia politică din România

Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a precizat, sâmbătă, că deprecierea leului şi creşterea...147

Monden
24 feb 00:00MondenUrmele bătăii! Primele poze cu Daniela Crudu după scandalul violent cu iubitul

După aproape două săptămâni de când a fost bătută de iubitul croat, Daniela Crudu a fost surprinsă de...167

24 feb 00:00MondenAndreea Bălan, despre un posibil divorţ: „Nu ştiţi nimic, dar vă daţi cu părerea!“

Febra zvonurilor despre aşa-zisul divorţ dintre solista Andreea Bălan (35 de ani) şi actorul George Burcea (32 de...160

24 feb 00:00MondenConnect-R va prezenta Eurovision 2020, în 1 martie

Ștefan Relu Mihalache (37 de ani), alias Connect-R, a început anul cu dreptul. Solistul a anunțat deja concertul...140

24 feb 21:21MondeniUmor a revenit în forță. Bogdan Mălăele, fiul lui Horațiu Mălăele, glume geniale despre tatăl lui

"iUmor" a revenit la Antena 1 cu sezonul 8, iar Bogdan Mălăele, fiul lui Horaţiu Mălăele, s-a numărat printre...144

24 feb 00:00MondenClaudia Pătrășcanu se luptă cu Gabi Bădălău pentru custodia copiilor: „Ce grijă să aibă de băieți, când el bate cluburile?”

Claudia Pătrășcanu (41 de ani) a decis să se lupte până în pânzele albe cu fostul soț, Gabi Bădălău, pentru...161

24 feb 00:00MondenUn mecanic auto a obținut Golden Buzz din partea lui Florin Călinescu! La „Vocea României” nu a reușit să întoarcă niciun scaun

Ediția de vineri seară, 21 februarie, a emisiunii „Românii au talent”, a adus cu sine și al patrulea Golden Buzz...161

24 feb 00:00MondenCRBL a îngropat prietenia cu Oase după „Asia Express“. Trădare și reproșuri dure de la bani: „Ca Iuda m-ai trădat“

Banii sunt ochiul dracului! Din păcate, o altă prietenie frumoasă din show-biz, cu o vechime de 15 ani, s-a dus pe...180

24 feb 00:00MondenAdelina Pestrițu, invitată de onoare la Săptămâna Modei de la Milano

Fosta vedetă tv a fost prezentă în weekend la show-ul de modă „Philipp Plein” din cadrul „Săptămânei Modei...162

24 feb 00:00MondenAu îmbătrânit, dar scena e viața lor! Chinuite de boli, adevăratele staruri fac eforturi pentru fanii lor

Legendele nu mor niciodată! Deşi nu mai sunt demult la prima tinereţe, staruri precum Elton John (72 de ani), Madonna...145

24 feb 20:25MondenPrinţul Harry i se va alătura lui Bon Jovi pentru a înregistra un cântec

Harry, fratele prinţului William, va vizita pe 28 februarie legendarele Abbey Road Studios din Londra unde se va...130

Mapamond
24 feb 00:00MapamondSUA ar fi efectuat un „mini exerciţiu“ în care au simulat represalii la un atac nuclear imaginar cu putere redusă al Rusiei

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a participat săptămâna aceasta la un "mini exerciţiu" în cadrul...150

24 feb 00:00MapamondBugetul UE: "Politica Agricolă Comună nu poate plăti preţul pentru Brexit", susţine Emmanuel Macron

Politica Agricolă Comună nu trebuie să plătească preţul pentru Brexit şi consecinţele sale asupra bugetului UE,...140

24 feb 00:00MapamondResponsabili americani: Conturi asociate cu Rusia de pe reţelele sociale răspândesc dezinformare antiamericană în legătură cu coronavirusul

Mii de conturi de pe reţelele Twitter, Facebook şi Instagram asociate cu Rusia răspândesc dezinformare...140

24 feb 00:00MapamondAfganistan: Trump susţine că va semna personal un eventual acord de pace cu talibanii

Donald Trump a declarat duminică că va semna personal un acord de pace cu talibanii dacă negocierile pentru a pune...133

24 feb 00:00MapamondGermania: 3000 de oameni au participat la Hanau la o manifestaţie împotriva urii

Circa 3000 de oameni au participat sâmbătă în oraşul Hanau din vestul Germaniei la o manifestaţie împotriva urii...132

24 feb 00:00MapamondChina: Bilanţul epidemiei de pneumonie virală a ajuns duminică la 2.442 de morţi

Bilanţul epidemiei de pneumonie virală din China a ajuns duminică la 2.442 de morţi după anunţul altor 97 de...131

24 feb 00:00MapamondMarea Britanie: Un bărbat fără adăpost a compărut în faţa justiţiei în legătură cu atacul de vineri de la moscheea centrală

Un tânăr fără adăpost a compărut sâmbătă în faţa tribunalului la Londra pentru atacul cu cuţitul produs...134

24 feb 00:00MapamondO japoneză de pe Diamond Princess depistată cu coronavirus la revenirea sa acasă, după un test iniţial negativ

O femeie din Japonia care s-a aflat pe vasul de croazieră Diamond Princess a fost depistată ca fiind infectată cu...144

24 feb 00:00MapamondCei 274 de migranţi salvaţi de nava Ocean Viking în Mediterana vor fi debarcaţi în Sicilia şi plasaţi în carantină

Cele 274 de persoane salvate recent în largul Libiei de nava de salvare Ocean Viking vor fi debarcate în Sicilia, unde...131

24 feb 00:00MapamondTeroriştii sunt „în general musulmani“, declară directorul executiv al Ryanair

Teroriştii "sunt în general bărbaţi de confesiune musulmană", a declarat CEO-ul Ryanair, Michael O'Leary, într-un...151

Sănătate
24 feb 09:56SănătateStudiu: Cafeaua ajută la pierderea kilogramelor în plus?

...135

24 feb 09:54SănătateFizioterapia, un aliat pentru a combate durerea de genunchi

Atunci cand cauti un tratament eficient pentru durerile de genunchi, este bine sa apelezi si la un medic fizioterapeut,...133

24 feb 00:00SănătateCe să mănânci dacă ai rinită alergică

Rinita alergică sau febra fânului este denumirea umbrelă pentru un grup de simptome care afectează buna funcționare...147

24 feb 09:49SănătateDouă tratamente naturiste pentru părul subțire

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, putem observa cum părul începe să își piardă din volum și strălucire....143

24 feb 00:00SănătateStudiu: Bisfenolul S (BPS) din plastic afectează inima

...137

24 feb 09:36SănătateDovedit științific: Tinerii care mănâncă junk food devin mai puțin fertili

Cercetătorii americani au demonstrat că dieta bogată în junk food duce la scăderea numărului spermatozoizilor la...134

24 feb 00:00SănătateSe schimbă tot ce se știa despre coronavirusul din China: Specialiștii trebuie să refacă totul

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din provincia Hubei s-a infectat cu coronavirus, dar a prezentat simptome abia...171

24 feb 00:00SănătateUn proiect de lege privind prevenția diabetului a fost depus la Senat

Un proiect de lege privind prevenția diabetului a fost depus la Senat. Inițiativa prevede obligativitatea elaborării...140

24 feb 09:29SănătateRomânii repatriați de pe nava Diamond Princess au fost duși într-un LOC SECRET, în București

Cei șase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess care au fost aduși sâmbătă în București sunt ținuți...136

24 feb 09:25SănătateEfectele coronavirusului: Producția anumitor tipuri medicamente poate ajunge în impas

În prezent, nu se semnaleaza probleme de aprovizionare cu medicamente în nicio ţară din UE, dar prelungirea...138