REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Copiii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam, susținătorii lotului olimpic de baschet 3x3

Copiii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam, susținătorii lotului olimpic de baschet 3x3

Replica API 25 iunie 2021 | 00:00 532

Copiii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam au avut parte astăzi de o întâlnire specială chiar dacă numai online. În direct de la Izvorani, acolo unde se pregătesc pentru Jocurile Olimpice, fetele din lotul național de baschet 3x3 au dialogat cu micuții pasionați de baschet.

Au primit în schimb energia celor peste 30 de copii care au strigat din toate puterile “Hai România!” și le-au transmis în direct mesaje de încurajare. Acțiunea a fost organizată de către Asociația Județeană de Baschet Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, cu ocazia turneului FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier, care va avea loc în acest weekend.

“Competițiile de baschet 3x3 au o mare tradiție în Constanța, iar echipele locale au obținut în ultimii ani rezultate importante. Sper ca acest gen de acțiuni să ducă la popularizarea și mai mare a acestei discipline care ne va reprezenta la Jocurile Olimpice. Cu această ocazie, aș dori și eu să urez succes naționalei feminine a României”, a declarat domnul Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.

“Am vrut să păstrăm această tradiție de a fi alături de copiii din Centrul de Plasament Micul Rotterdam cu ocazia evenimentelor internaționale pe care le organizăm în Constanța. Având în vedere condițiile sanitare existente nu am putut avea alături de noi sportivii din loturile naționale, dar sper că energia transmisă de copii a ajuns la lotul nostru olimpic care se pregătește pentru Tokyo 2020”, a declarant Andrei Talpeș, președintele Asociației Județene de Baschet Constanța.

Copiii au primit mingi de baschet, tricouri și rucsaci.

Turneul de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet se dispută sâmbătă și duminică la Constanța. Potrivit protocolului medical agreat cu Federația Internațională de Baschet, pentru a proteja sportivii celor 27 de echipe din 15 țări care participă, evenimentul va avea loc fără spectatori. Partidele vor fi transmise în direct pe Digi Sport.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102