Copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă s-au transformat în spiriduşii Moşului

Vezi dramele din spatele zidurilor, implică-te!

În timp ce un copil plânge pentru că îşi doreşte un telefon ultimul răcnet, laptop etc., un altul se roagă să se julească pentru a ajunge la cabinetul medical. De ce? Pentru că acolo are parte de atenţie, mângâiere şi o bombonică. Vorbim de copiii din cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă, care abia îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Abandonaţi, din familii dezorganizate, situaţii materiale critice, sunt elemente ce stau la baza dramelor de viaţă ale micuţilor. Chiar dacă experienţe cumplite au lăsat urme adânci în inocentele suflete, copiii sunt tot copiii şi sunt în stare de orice pentru un cadou de la Moşul. Reporterii "Replica" le-au făcut o vizită: poveşti cutremurătoare se ascund în spatele zidurilor.

Sărbătorile de iarnă mai că bat la uşă, prilej de bucurie, în special, pentru cei mici. Dacă în timpul anului, năzbâtiile s-au mai strecurat pe ici, pe colo, în perioada aceasta, copiii încearcă să-şi spele greşelile prin fapte bune, doar în speranţa că Moş Crăciun va fi ceva mai darnic. Însă, distanţându-ne un pic de mediul cald al unei familii normale, ajungem la alte suflete de copilaşi, care, în ciuda vârstei fragede, au trecut printr-o serie de evenimente marcante. Chiar dacă soarta le-a surâs în cele din urmă, ajungând în grija Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă, unde au parte de toate condiţiile, dar şi de consiliere psihologică, rănile vieţii sunt prezente, oglindite în ochişorii inocenţi. Păşind în locaţia ce le serveşte drept cămin, o atmosferă de linişte şi beatitudine se poate simţi până în cele mai întunecate colţuri ale sufletului. Colindele şi muzica specifică vârstelor mici împânzeasc aerul, iar forfota este la ea acasă. Precum într-o familie numeroasă, fiecare ştie ce are de făcut. Unii copii se pregătesc pentru a merge la şcoală sau grădiniţă, alţii îşi aruncă un ochi peste teme, iar cei care au ore de după amiază au intrat în "atelierul lui Moş Crăciun". Aici totul pare desprins din basmele de la Polul Nord. Măsuţe aşezate frumos, scăunele pe măsură şi multe materiale destinate confecţionării de ornamente pentru Crăciun îi aşteaptă pe cei mici. Odată treaba începută, lucruri minunate încep a prinde contur, ca prin magie, fiind făurite de mânuţele fermecate ale micuţilor. Voia bună este prezentă la datorie, cei mici interacţionând şi ajutându-se reciproc, consiliaţi fiind de cadrele abilitate şi de psihologi. Coşuleţe pentru masa de Crăciun, atât pe suport metalic, cât şi fără, felicitări, beteală, globuleţe, lipici, foarfece, coli de hârtie colorată - sunt doar câteva dintre materialele care stau la dispoziţia copiilor, în ideea de a-şi dezvolta creativitatea şi de a participa la tradiţionala expoziţie cu vânzare, care se va organiza în pragul sărbătorilor de iarnă. Cu banii obţinuţi vor achiziţiona materialele trebuincioase pentru anul următor.

Drama sufletelor inocente: abandonate, făra case sau cu familii dezorganizate

Apropiindu-ne de micuţii spiriduşi, din aşa - zisul atelier al lui Moş Crăciun, o observăm pe Zuna, o fetiţă de 12 ani, elevă în clasa a VI-a, care este foarte concentrată asupra coşuleţului la care lucrează. Cu mâinile roind în jurul obiectelor de pe masă, fata abia dacă scoate un cuvânt. Printre picături, ne spune că îşi doreşte să vină Moş Crăciun şi la ea, însă, cu ochii plecaţi, mărturiseşte: "Dorinţa mea este prea mare şi nu cred că va fi posibilă. Mi-aş dori... un telefon mobil", a răspuns Zuna la insistenţele reporterilor "Replica". De ce? Pentru că aşa au toţi copiii şi pentru că îşi doreşte să comunice. Acestea fiind spuse, putem realiza că, oriunde s-ar afla, este vorba despre un copil ca toţi ceilalţi, care îşi doreşte ceea ce vede, se doreşte integrată în anumite grupuri de la şcoală, probabil. Însă, povestea Zunei este una dramatică. Putem spune că, de când a deschis ochişorii, copilul a fost plimbat de la un asistent maternal, la altul. "Putem spune, în cazul ei, că este vorba de un abandon la naştere. Până a ajuns la noi, a mers de la un asistent maternal, la altul. Este un copil foarte talentat şi de o sensibilitate extraordinară", a declarat, pentru "Replica", Luminiţa Cioroiu, directorul Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Constanţa. Acum câteva luni, reprezentanţii Centrului au reuşit să dea de urma mamei, la Medgidia, însă, din câte se pare, aceasta nu-şi doreşte să-şi vadă copilul. "I-am solicitat şi am rugat-o, măcar să o vadă. Pentru că de foarte multe ori, copilul ne vorbeşte de mamă, ne spune că îşi doreşte să o vadă. Oricât de bine ar fi la noi, oricât de bine ne ocupăm de ea, de educaţia ei, ea simte lipsa dragostei de mamă, care nu poate fi înlocuită", a mai spus Luminiţa Cioroiu. Chiar şi aşa, fetiţa este sociabilă şi foarte ascultătoare, aşteptând cu nerăbdare sosirea Moşului. Lângă ea, la masa de lucru, se află Marian, de 15 ani, elev în clasa a IX a la Şcoala Albatros. Vădit ruşinat, băiatul se luminează când aude de cadouri, spunându-ne că îşi doreşte cu ardoare un mp3. "Vreau să ascult muzică, îmi place muzica. Mi-aş dori foarte mult ca de Crăciun să primesc aşa ceva", susţine Marian. Nici povestea acestuia nu este una fericită, făcând parte dintr-o familie dezorganizată, prin moartea tatălui şi prin decesul fratelui mai mare, în vârstă de 25 de ani. "Chiar dacă a trecut prin atâtea, chiar dacă are o situaţie materială extrem de proastă, este un copil bun, care a reuşit să ajungă în clasa a IX a. Băiatul a fost la şcoala specială numărul 2, după care a reuşit să fie orientat către Şcoala Albatros, unde va deveni, cel mai probabil, patiser. În cazul lui am propus reintegrarea, întrucât mama lui, aşa sărmană cum este, vine să-l vadă, îl ia în weekend-uri", a adăugat directorul Centrului. De curând, mama lui Marian a primit o locuinţă socială în cartierul Henri Coandă, motiv pentru care vrea să-l ia pe Marian în sânul familiei.

Abandonată de familie, cu un frate grav bolnav, aflat în ultima fază

Dacă Marian are parte de un gram de noroc, nu acelaşi lucru putem spune şi despre Maria Mihaela, în vârstă de 13 ani, elevă în clasa aVII a. De o frumuseţe angelică, tânăra domnişoară stă în capul mesei de lucru, trasând linii şi dând dovadă de o meticulozitate rară. Făcând pauze scurte, copila ridică ochii, declarând cotidianului "Replica" de Constanţa că îşi doreşte foarte mult un penar şi un ceas de mână. "Ceasul l-aş folosi la şcoală. Să mai văd, din când în când, cât este ceasul. Penarul îl folosesc tot la şcoală, chiar am nevoie", a spus Maria Mihaela. Viaţa nu i-a surâs nici micuţei inocente, ea trăind o dramă încă de la naştere. Se află la Centru de aproape un an de zile, cu alţi doi fraţi mai mari, familia fiind una dezorganizată. "Am reuşit, totuşi, să-i găsim o familie, care este foarte interesată de ea. Sâmbăta, duminica, vine şi o ia, la fel şi în vacanţe. Drama acestei familii este una mare. Până şi cel mai mic copil a fost dat în asistenţă materială. Situaţia lor materială este una critică. Nu au nici casă...", mai spune directorul. Din nefericire, tatăl copiilor este alcoolic, nu există un acoperiş deasupra capului, iar puţinii bani se duc pe băutură. Însă, tragediile nu se opresc aici, unul dintre frăţiorii Mariei este foarte grav bolnav, suferind de hemofilie de tip A severă, aflându-se în ultima fază. "Copilul are numai 4 ani, iar viaţa lui depinde numai de înţelegerea oamenilor din jur. Ne-am străduit să facem tot ce putem, să-i acordăm tratamentul corespunzător", a declarat Luminiţa Cioroiu. Fiola de care atârnă viaţa micuţului, de care ar trebui să beneficieze de trei ori pe săptămână, costă nu mai puţin de 500 de lei. Tot mai multe persoane s-au arătat interesate de soarta micuţului, însă donaţiile s-au terminat, ajungând în momentul de faţă să facă injecţia doar în caz de urgenţă.

Tatăl mort şi mama plecată de la domiciliu

La o altă măsuţă, acaparat tot de creativitate, îl găsim pe Cristian, de 11 ani, elev în clasa a VI a. Blonduţ, micuţ, copilaşul zâmbeşte firav şi ne mărturiseşte că îşi doreşte foarte tare un telefon mobil. De asemenea, Cristian recunoaşte că îi place foarte mult să lucreze la ornamentele de Crăciun. Însă, săpând în trecutul copilului, zdrobind bariera angelică, descoperim o poveste neagră. Cristian şi-a pierdut tatăl în urmă cu puţin timp, moment în care mama acestuia a părăsit domiciliul. Rămas al nimănui, băiatul a fost luat în grija bunicii paterne. Nici aici nu a avut noroc, bunica având o vârstă foarte înaintată, foarte bolnavă şi cu o situaţie materială grea. Prin urmare, bietul sufleţel a ajuns în cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Constanţ, la solicitarea bunicii, pentru că nu îi mai putea purta de grijă şi îi era teamă să nu o ia pe căi greşite. Chiar dacă a fost o experienţă şocantă, băiatul vrea să se implice în cât mai multe acţiuni şi să fie lăudat pentru faptele sale. Îndepărtându-ne de dramele copiilor, dar şi de atmosfera din "atelierul lui Moş Crăciun", realizăm, chiar dacă par scenarii de film, că sunt poveşti adevărate, experienţe reale. Aceştia sunt copiii ce nu au avut parte de o familie, care nu au avut şansa de a-şi alege destinul, fiind obligaţi să-şi ducă crucea, în linişte şi cu capul plecat, să beneficieze de un strop de fericire, făurit din mila semenilor. Trebuie realizat faptul că, în momentul în care un copil, ce are parte de o familie iubitoare, plânge întrucât îşi doreşte un telefon de ultimă oră, sufleţelele din acest Centru se roagă să se julească măcar puţin la degeţele, doar să ajungă la cabinetul medicului, unde au parte de o mângâiere şi o bomboană. "Cum s-au julit puţin, uitaţi aşa fug cu degeţelul pe sus, direct la cabinetul medicului. Ştiu că acolo primesc îngijiri, atenţie şi o bombonică. Dacă, în general, copiii fug de halatul alb, ei se roagă să ajungă la medic", a declarat, Luminiţa Cioroiu, directorul Centrului. În momentul de faţă, Centrul găzduieşte 34 de copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani. Însă, fiind un centru de tranziţie, acest număr nu este unul fix, oscilând în funcţie de măsurile luate şi de plasarea micuţilor. Spre exemplu, au fost perioade când clădirea găzduia şi 50 de copii. "Centrul a fost înfiinţat în anul 1970, când funcţiona pe legea veche, când s-a simţit nevoia acută să se facă ceva şi pentru cazurile sociale deosebit de grave şi nu numai. Ulterior, pe parcursul anilor, Centrul a suferit modificări, iar, după Revoluţie, din 2002, am ajuns să ne numim Centrul de Primire în Regim de Urgenţă şi să ne ocupăm în mod deosebit de cazurile sociale deosebit de grave", a declarat, pentru "Replica", Luminiţa Cioroiu.

Liliana CHIRU