REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Copil de la o creșă din CET, găsit pe trotuar de un vecin care a dat ALARMA! Asistența Socială Constanța explică ce s-a întâmplat, de fapt

Copil de la o creșă din CET, găsit pe trotuar de un vecin care a dat ALARMA! Asistența Socială Constanța explică ce s-a întâmplat, de fapt

Replica API 6 decembrie 2017 | 00:24 1552

Imagine cu rol ilustrativ

Situație neplăcută la Creșa nr. 13 din cartierul constănțean CET, semnalată de un vecin al instituției, care a stârnit astăzi îngrijorare pe o rețea de socializare. Potrivit anuțului postat în mediul online, în această dimineață, în jurul orei 9,00, o fetiță ar fi fugit din incinta creșei, fiind găsită pe trotuar, tremurând de frig plângând și cerând la mama ei. Bărbatul care a găsit-o a dus-o înapoi la creșă, unde a fost preluată de angajatele unității. Pentru că incidentul ridica problema siguranței copiilor într-o astfel de unitate, anunțul privind cele întâmplate nu a trecut neobservat, inflamând spiritele.

Contactați de reporterii „Replica de Constanța”, reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Constanța au demarat în scurt timp o anchetă, stabilind modul în care s-au desfășurat evenimentele.

„Conform regulamentului, creșele sunt deschise la ora 8,00, când sunt aduși copiii. Ei intră pe holul unității alături de părinți, sunt schimbați de haine de către aceștia, iar ulterior sunt predați personalului creșei, când intră în responsabilitatea lor. În această dimineață, mămica respectivă a adus fetița mai târziu, a intrat pe hol cu aceasta și în timp ce o schimba de hăinuțe, fetița a plâns că dorește o jucărie. Mămica a lăsat fetița pe holul creșei, dar nu în prezența unui cadru didactic și a ieșit până la autoturismul parcat în fața unității. Fetița a ieșit după ea, fiind găsită pe trotuar de un vecin, care a dus-o înapoi în interiorul creșei, unde a venit imediat și mama”, ne-au precizat reprezentanții SPAS Constanța, subliniindu-se faptul că fetița nu se afla în grija educatoarelor sau a îngrijitoarei când a ieșit din creșă, iar mama acesteia se afla pe trotuar, la câțiva pași de ea, nefiind însă observată de vecin.

Familia care a găsit fetița în afara creșei atrage atenția că situația se putea sfârși tragic și că angajații creșei încearcă minimalizarea incidentului. „Fetița a înconjurat creșa și a ajuns până în parcarea blocului unde locuim noi, situată în spatele unității. Era într-o bluziță, colanți și capul gol. Plângea de ți se rupea sufletul și striga „Mami, mami!”. Era în spatele Matiz-ului, dacă nu ar fi plâns, nici nu ar fi fost văzută, putea fi lovită de o mașină, cum să vezi o mână de om? Am luat-o repede, am înfășurat-o într-o bluză și soțul meu a dus-o în creșă. Când a intrat el, ușa era deschisă. Chiar le-a spus angajatelor să închidă ușa după el. Nu este adevărat că mămica era plecată la mașină și fetița a ieșit după ea. Mămica a venit după aproximativ jumătate de oră, cel mai probabil plecase deja. Noi am mai stat prin zonă, ne era că educatoarele nu vor anunța părinții despre cele întâmplate. A fost neglijența lor”, a declarat pentru „Replica de Constanța” femeia care, împreună cu soțul ei, au găsit fetița fugită din creșă.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai intrebati-o pe fosta sefa Cezara cum angaja personalul in cresa, nu prea ati deranjat-o cu astfel de intrebari
2
0
Referitor la Cresea Nr 13 ..eu am copilul acolo si imi st ca este batut pedepsit si pus cu miinile sus la colt.Vreau sa stiu daca si alti parinti au aceeas problema..
2
2
Asa este tot invatamantul de la cresa pana la facultate .Educatorii,invatatorii profesorii vor atentii si in functie de acestea poate i si dau silinta.Dasta profesorii se plang ...sunt superficiale la clase cand preda da predam sa nu inteleaga elevul sa vina la meditatii .De ce si profesorii nu sunt platiti in functie de realizari.Sa interzica meditatiile iar cei care sunt prinsi sa li se interzica sa mai predea.Da si de la profesori pleaca declinul in invatamant si ei au pus umarul la distrugerea invatamantului.RUSINE.
18
4
Minciuni cadrele didactice de la cresa 13 bat copii fura mancarea doar urmaritile
12
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218