REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Copilă la un pas de moarte, după ce a fost operată de apendicită, deși avea o tumoare la colon

Copilă la un pas de moarte, după ce a fost operată de apendicită, deși avea o tumoare la colon

A.F. 8 iunie 2023 | 00:00 1569

O tânără în vârstă de 17 ani din comuna vasluiană Banca a fost diagnosticată greșit de medicii din Bârlad, iar după trei săptămâni a fost operată de apendicită. Medicii din Iași au constatat că fata avea, de fapt, o tumoare la colon, iar acum încearcă să îi salveze viața.

Copila la un pas de moarte, dupa ce a fost operata de apendicita, desi avea o tumoare la colonfoto cu rol ilustrativ

Andrada Ștefania Ișvan, elevă la Liceul „Petru Rareș” din Bârlad, trece în prezent prin momente cumplite, anunță adevarul.ro.

Tânăra de 17 ani a fost diagnosticată greșit și apoi operată de apendicită la spitalul din Bârlad, iar când starea ei de sănătate s-a agravat, a fost transportată la Iași, unde medicii au descoperit că, de fapt, adolescenta avea o tumoare la colon și nu necesita intervenția chirurgicală amintită.

Totul a început cu o simplă balonare în toamna anului trecut, căreia nici fata și nici mama lor, nu i-a dat prea multă importanță până în momentul în care durerile au devenit insuportabile. Andrada este originară din comuna vasluiană Banca și a fost consultată de mai mulți medici pentru a afla de ce are dureri îngrozitoare în zona abdominală.

Timp de trei săptămâni, medicul de familie, dar și cei de la câteva clinici private și de la spitalul din Bârlad au diagnosticat-o greșit cu apendicită. Pe 7 aprilie, fata de 17 ani a fost operată de apendicită la Bârlad, iar apoi a început să se simtă din ce în ce mai rău. A fost transportată la Iași, unde acum este în stare critică.

„Ni s-a spus că nu avem niciun motiv de îngrijorare”

„Totul a început cu o constipație, nu am crezut că este un motiv de îngrijorare, până când a început să se plângă tot mai des că o doare burta. Am fost la diferite spitale din Bârlad, mai mult decât atât, am făcut și analize, și ecografii la o clinică privată, însă toți medicii ne spuneam că nu este niciun motiv de îngrijorare, pentru că este o simplă balonare care se va remedia printr-o dietă echilibrată.

Ne-am îmbătat cu apă rece și am venit acasă, dar într-o seară s-a simțit atât de rău încât am ajuns cu ea la Urgențe, unde mi-au operat-o de apendicită. Lucru care nu era absolut deloc necesar, fata mea nu avea probleme cu apendicul.

După prima săptămână de la operație, fata s-a simțit și mai rău, am încercat să ținem legătura cu medicul de familie. Imediat după, am ajuns din nou la Urgențe, unde ni s-a spus că a făcut un periton după operație. Burta ei era infectată toată, dar toată lumea spunea că este bine și că nu avem niciun motiv de îngrijorare.

Ni s-a dat un bilet de trimitere pentru Spitalul «Sf. Maria» din Iași, însă doar pentru a face niște investigații. La Iași, după jumătate de oră au internat-o, diagnosticată cu tumoare la colon”, a declarat Dorina Cătălina Ișfan, mama copilei, potrivit Vremea Nouă.

Andrada Ștefania Ișfan este internată în prezent la Secția de Chirurgie ATI de la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, și a fost supusă unei operații pentru înlăturarea tumorii de la colon.

Mama adolescentei îi roagă acum disperată pe românii cu suflet să doneze sânge pentru a-i salva viața copilului său. „Dacă sunteți binevoitori sau cunoașteți persoane ce au aceste grupe de sânge, AB- , A-, B- sau O, vă rog să donați pentru copilul meu”, este apelul lui Dorina Cătălina Ișfan, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Este urmarea nepregatirii miilor de absolventi de medicina de la nenumaratele facultati de medicina din tara infiintate in ultimii 30 de ani.
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614