REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Coreenii de la DMHI au interzis romanilor accesul pe santier

Coreenii de la DMHI au interzis romanilor accesul pe santier

Replica API 20 octombrie 2010 | 00:00 107

Desi statul roman este proprietarul terenului,

Desi statul roman este proprietarul terenului,

Administraţia Şantierului Naval Daewoo - Mangalia a recurs, ieri, la măsuri drastice faţă de angajaţii care au intrat în cea de a doua săptămână de grevă, restricţionându-le accesul în incinta unităţii. "Circa 1.300 de sindicalişti am protestat în parcare, fiindcă nu am fost lăsaţi să intrăm în incinta şantierului. Din acest motiv am acţionat în instanţă conducerea şantierului, pentru abuz în servicu. Mâine dimineaţă (azi-n.r.) avem prima înfăţişare", a declarat, pentru cotidianul "Replica", liderul Sindicatului "Navalistul" din cadrul DMHI, Marin Florian. Acesta a mai precizat că în cursul zilei de ieri a avut loc şi o nouă rundă de negocieri între liderii sindicali şi administraţia DMHI. "Directorii au refuzat din nou majorarea salarială pe care am cerut-o. Consider că prin faptul că am mers în instanţă am făcut un prim pas în rezolvarea revendicărilor noastre", a mai spus Marin Florian. Reamintim că sindicaliştii de la DMHI au intrat în grevă generală, pe termen nedeterminat pe data de 11 octombrie. Prima reacţie din partea politicienilor locali a venit de la consilierul local PNL Lucian Vişa. Acesta a protestat vehement împotriva deciziei luate de conducerea coreenilor, acuzând şi partea română de lipsa de reacţie. "Nu sunt un susţinător al grevei din DMHI, dar dacă e legală, e normal ca sindicaliştii să fie lăsaţi să facă ceea ce cred ei de cuviinţă în rezolvarea demersurilor lor. În mod abuziv, greviştilor nu li s-a mai permis intrarea în şantier, nici măcar la sediul sindicatului. Chiar dacă DMHI este societate română, se pare că sud coreenii au ajuns jupânii Mangaliei. Nu doresc să politizez greva, dar cum societatea civilă în Mangalia nu există, mă văd nevoit să iau atitudine în nume personal împotriva acestei stări de fapt. (...) Ruşine şi celor din conducerea românească care susţin astfel de atitudini feudale", a spus liberalul Vişa, pe blogul său. Trebuie precizat faptul că statul român este proprietarul de drept al terenului pe care este DMHI, astfel încât sud coreenii au interzis românilor accesul pe propriul lor teren.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367