REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Corina Martin: „Le-am propus programul Litoralul pentru ruși și au fost încântați”

Corina Martin: „Le-am propus programul Litoralul pentru ruși și au fost încântați”

Replica API 3 februarie 2016 | 00:00 240

Litoralul românesc a fost promovat în Rusia

Litoralul românesc a fost promovat în Rusia

Corina Martin

Reprezentanții asociației Litoral Delta Dunării au fost în Rusia, la Moscova, unde au promovat destinațiile turistice din România. Aceștia au identificat în cadrul întrevederilor cu reprezentanţii touroperatorilor şi ai celor mai importante asociaţii de turism din Rusia, măsurile ce urmează a fi întreprinse, în vederea creşterii circulaţiei turistice între România şi Rusia. „A fost o vizită în premieră din partea noastră, o delegație a federației FAPT a fost la Moscova. În această vizită am avut un scop foarte precis, promovarea destinațiilor românești de vacanță pentru piața rusă, promovarea litoralului și a Deltei Dunării, în mod special.” a declarat președinta Asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin.

Aceasta a specific că inițiativa de a merge la Moscova a fost luată ca urmare a unei declarații a președintelui Rus, Vladimir Putin, la sfârșitul lunii noiembrie. Prședintele rus a adoptat o decizie prin care s-au sistat charterele pentru vacanțele turiștilor ruși pentru Turcia și Egipt. La acel moment, Corina Martin a afirmat că România trebuie să iasă imediat într-o campanie de promovare destinată pieței Rusiei. „O săptămână la Moscova a însemnat pentru noi o săptămână de discuții și întâlniri în fiecare zi. Ne-am întâlnit cu mai multe agenții touroperatoare. Rușii nu cunosc prea multe despre România. Ne-au semnalat lipsa promovării și lipsa materialelor de promovare în limba rusă și că nu am stimulat în nici un fel vânzarea de vacanțe către țara noastră. În aceste momente, concurența României este Israelul și Bulgaria.” a mai adăugat Corina Martin.

O invitație făcută la Moscova tuturor turiștilor din Federația Rusă Demararea este programului „Litoralul pentru ruși”, cu prețuri de 10 euro/noapte, în hoteluri de 4 stele. Tour-operatorii mari ruși au acceptat să intre în programul ‘Descoperă România’, pe care delegația română l-a prezentat la întâlnirile de la Moscova.

„Propunerea noastră finală este de a lansa un program special destinat pieței ruse. Asociația Litoral — Delta Dunării va fi prima dintre membrii FAPT care creează un program destinat turiștilor ruși pe care vrem să-i atragem. Programul ‘Litoralul pentru ruși’ va avea prețuri absolut speciale, simbolice chiar, la cazare, mai mici decât oricare cu care am fost obișnuiți până acum. Programul este astfel gândit pentru a atrage interesul turiștilor ruși și pentru a fi cu mult sub prețurile pe care le practică acum Bulgaria”, a precizat Corina Martin.

Pachetele vor conține numai cazarea la hoteluri, în general, de 4 stele, astfel încât turiștii să poată cheltui mai mult pe servicii adiacente. „Vom avea tarife de sub 10 euro/persoană/noapte. Vom selecta hotelurile care vor intra în acest program special, tocmai în ideea că turiștii ruși vor dori să consume serviciile adiacente. România, acum, trebuie să vină cu un program special. Avem în vedere, pe lângă Mamaia, stațiunile Eforie și Techirghiol, dar și Delta Dunării.” a mai adăugat Corina Martin.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367