REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Corina Martin, preşedinta ANAT: "Am colaborat bine cu Elena Udrea, dar aşteptăm la Turism oameni care provin din industrie"

Corina Martin, preşedinta ANAT: "Am colaborat bine cu Elena Udrea, dar aşteptăm la Turism oameni care provin din industrie"

Replica API 8 februarie 2012 | 00:00 134

I s-a propus acum 2 ani conducerea ministerului

I s-a propus acum 2 ani conducerea ministerului

Preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, spune că fostul ministru de resort, Elena Udrea, a avut un "aport evident şi consistent" la promovarea turismului, dar că, dacă aceasta se retrage, atunci cel mai potrivit om la conducerea ministerului ar fi un tehnocrat, care să vină direct din această industrie. "Sincer, din punctul meu de vedere, făcând comparaţie cu alţi ani, Elena Udrea a adus pentru noi un aport consistent. Fiind o personalitate politică foarte cunoscută, chiar dacă ceva mai "comentat", a atras atenţia şi asupra turismului. Acest lucru ne-a ajutat, pentru că a ridicat acest domeniu ca imagine în opinia publică. Per total, am colaborat bine şi am reuşit mai multe decât în trecut", ne-a declarat Corina Martin. Preşedinta ANAT a spus că nu a fost contactată de nimeni privind o eventuală cooptare a sa în conducerea ministerului care are în grijă şi turismul din România, dar nici nu se aştepta la aşa ceva. "Este foarte clar că sunt numiri politice, nu am primit nici o propunere în acest sens. Şi chiar dacă aş primi, este foarte greu de spus ce răspuns aş da. Sunt un om care se implică foarte mult în ceea ce face, dar depinde de context şi mai ales de condiţiile care mi se oferă pentru a avea libertate de decizie. Conduc cel mai mare patronat din turism, dar şi cea mai puternică asociaţie regională de promovare a turismului, Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi federaţia care reuneşte toate asociaţiile de acest gen din România, FAPT. Din păcate, însă, în România politicul este cel care dictează economicul şi nu invers", a precizat Martin. Lidera ANAT a spus că, întâmplător, îl cunoaşte pe cel despre care se spune că ar urma să preia portofoliul Turismului, Cristian Petrescu. "Întâmplător, ne cunoaştem, dar nu doresc să comentez despre pregătirea sa în domeniu. Pe noi ne interesează doar să fie un om cu care să putem comunica. În ceea ce ne priveşte, ne vedem în continuare de treabă, chiar dacă toate aceste perturbări politice afectează, bineînţeles, turismul. Chiar aveam proiecte importante în derulare, care sunt blocate acum şi nu stiu cum le vom finaliza", a adăugat Corina Martin. Revenind la promovarea unui constănţean la conducerea Turismului, preşedinta ANAT a spus că, într-adevăr, i s-a propus, acum doi ani, preluarea acestui portofoliu. "Am avut propuneri în trecut, acum doi ani, care însă nu s-au finalizat. Poate că e momentul ca şi litoralul să aibă un om la conducerea Turismului şi nu mă refer aici la mine", a concluzionat Martin.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614