Corina MARTIN: Sunteți răspunzători de punerea pe BUTUCI a industriei HORECA!
Corina MARTIN: Sunteți răspunzători de punerea pe BUTUCI a industriei HORECA!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCorina Martin, alături de Dumitru Luca, noul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) lansează un ultimatum pentru autoritățile din România. Aceștia acuză oficialii de punerea la pământ a unei întregi industrii și amenință cu proteste de amploare.
Corina Martin
De la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalității a fost puternic lovită. De atunci au trecut mai bine de 8 luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acțiune specifică de ajutor nu a fost implementată. Valul doi al pandemiei a dat și ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero. Agențiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activități din ultimele luni, în măsura în care turiștii stornează din nou rezervările recente.
O întreagă industrie se duce de râpă
Industria ospitalității trage un nou și ultim semnal de alarmă către autoritățile din România. „Dacă nu veniți acum cu un plan consistent de despăgubiri (similar multor alte state din Europa), veți fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii și pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă. Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni și nici de ajutoare care vin anul viitor. Are nevoie de bani ACUM!”, transmit oficialii din domeniul turismului.
Antreprenorii sunt îngropați în datorii
Antreprenorii nu mai pot supraviețui cu amânări de rate sau impozite, care îi vor omorî oricum cu întârziere, ei au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri. Iar angajații lor nu pot supraviețui cu șomaj tehnic sau program redus cu doar 50%, atâta timp cât activitatea lor este între 0-20%. „Poate că o industrie cu 5,7% din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi dar destinul a zeci de mii de antreprenori și sute de mii de angajați ar trebui să determine autoritățile să facă ceva. Au avut timp de pregătire 9 luni, e cazul sa livreze imediat” mai spun aceștia.
Urmează proteste de amploare dacă situația nu se va rezolva curând
Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit să arate maximă responsabilitate în timp de pandemie și să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent și cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi. Totuși, aceștia încă mai speră să nu se ajungă pânp acolo.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News