REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Corlăţean: Nuland nu a venit să ne pună la punct

Corlăţean: Nuland nu a venit să ne pună la punct

Replica API 13 ianuarie 2014 | 00:00 253

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că modul în care au fost aduse modificările la Codul Penal a fost rapid şi netransparent, dar vizita Victoriei Nuland, nu a avut scopul de a pune la punct autorităţile, ci a arătat interesul SUA pentru ce se întâmplă în România. Şeful diplomaţiei a declarat că a fost "o surpriză" pentru el comentariul consilierului premierului Gyrgy Frunda (care a spus că România nu este o colonie americană) dar că el este "foarte relevant pentru o anumită stare de spirit din România". "Această stare de spirit din România este rezultatul unor ani în care, din păcate, lupta politică a degenerat şi a determinat apariţia anumitor clivaje, o anumită polarizare, o anumită atitudine de frustrare şi, de aici, asemenea reacţii. Am discutat (cu Nuland - n.r.) inclusiv acest tip de percepţie", a precizat Corlăţean, duminică, la Antena 3. Ministrul a reproşat unei părţi a presei româneşti că "exagerează constant cu cei care vin, ne dau lecţii", întrucât nu în aceşti termeni se discută, dar a recunoscut că "modul rapid, netransparent şi lucruri pe care şi noi la Guvern le-am aflat din presă că s-au întâmplat în acea zi (modificările la Codul Penal - n.r.), lucrurile astea nu sunt în regulă". "Noi înşine spunem acest lucru. Şi trebuie reglate aceste chestiuni. Inclusiv aspectele legislative. Sunt unele lucruri importante, dar ele trebuie dezbătute public, trebuie puse de acord cu instituţiile europene pentru că vorbim de un fundament legislativ important pentru judiciar", a subliniat Titus Corlăţean. Totodată, el a reamintit că Guvernul şi Ministerul Justiţiei au dat aviz negativ la proiectul legislativ privind amnistierea. În opinia sa, vizita Victoriei Nuland nu a fost "în sens sancţionator, în sensul de a ne pune la punct, ci a demonstrat un interes foarte mare pe care americanii îl au pentru România şi ce se întâmplă în România". Asistentul secretarului american de Stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, a efectuat, vineri şi sâmbătă, o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia a fost primită la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu şi s-a întâlnit cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, dar şi cu membri ai societăţii civile.

Sursa: Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614