rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 2 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronaviru - Alexandru Rafila: În două-trei săptămâni, am putea avea cel puţin 1.000 de cazuri pe zi

Alexandru Rafila

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, că, în decurs de două-trei săptămâni sau chiar mai devreme, România va ajunge să înregistreze zilnic "cel puţin" 1.000 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus.

"Dacă ai un număr foarte mare de cazuri în decurs de câteva zile şi ai multe cazuri complicate este mai greu să le tratezi şi pacienţii sunt chiar în pericol vital. Acum discutăm despre sute de cazuri noi pe zi. Ieri am avut peste 200, azi am avut aproape 150 de cazuri noi sau aproape 140 de cazuri noi. Rămâne să vedem numărul de cazuri noi care va fi corelat, pe măsură ce va creşte capacitatea de diagnostic, va creşte. Practic, cu cât putem să testăm mai mult persoane simptomatice din rândul personalului medical sau din rândul altor categorii de persoane, atunci, cu siguranţă, şi numărul de cazuri pozitive va creşte. Nu ştiu dacă este cel mai relevant număr numărul de cazuri noi, ci proporţia persoanelor vârstnice şi persoanelor care au boli cronice din rândul acestor cazuri noi, pentru că ele sunt cel mai la risc şi este foarte probabil să fie spitalizate inclusiv în secţiile de terapie intensivă. (...) Probabil că, în decurs de două-trei săptămâni sau poate chiar mai repede, o să schimbăm prefixul şi vom ajunge la cel puţin o mie de cazuri pe zi", a afirmat Rafila, potrivit Agerpres.

În opinia sa, pandemia va dura aproximativ doi ani, până va fi realizat un vaccin, însă, până la vară, va apărea un medicament pentru tratarea noului tip de coronavirus.

"Probabil că va dura circa doi ani de zile la nivel global (pandemia - n.r.), până o să avem la dispoziţie un vaccin care să fie eficient. Până atunci însă, asta ar putea să fie vestea bună, cred eu, personal, din ce am citit şi din ce văd că se întâmplă şi în alte ţări, cred că vom avea o terapie cu care să tratăm în mod eficient această boală şi atunci, până la apariţia unui vaccin, cu siguranţă, numărul de cazuri grave şi numărul deceselor va scădea datorită apariţiei acestui tratament care este într-o fază avansată în Statele Unite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ne aflăm în această competiţie între o încetinire a răspândirii bolii şi apariţia unui medicament care să fie eficace şi a unui vaccin care să prevină boala şi să întrerupă lanţul de transmitere. Cred că acest medicament va fi disponibil până la vară. Nu ştiu dacă va fi şi accesibil, adică dacă toată lumea o să poată să îl achiziţioneze, mă refer la toate ţările. Orice produs nou ştiţi că are o perioadă când trebuie organizată producţia, dar, cu siguranţă, el va exista. Probabil că o să mai dureze puţin timp până această producţie va putea fi extinsă la nivel global", a explicat microbiologul.

Potrivit acestuia, măsurile de distanţare socială ar dura până în momentul în care se va reuşi stabilizarea numărului de cazuri noi înregistrate zilnic, dar şi stabilizarea cazurilor grave.

"Adică o să asistăm în continuare la o creştere a numărului de cazuri în perioada următoare, ceea ce este foarte clar pentru toată lumea. Au apărut şi primele decese, este adevărat la categorii de persoane vârstnice cu alte boli cronice. (...) Cred că aceste măsuri vor continua până reuşim să trecem de răspândirea extrem de rapidă care se înregistrează şi în ţara noastră în acest moment. Suntem cu un decalaj faţă de ceea ce s-a întâmplat în partea de vest a Europei - Italia, Franţa, Spania şi Germania, dar ne aşteptăm ca numărul de cazuri să crească şi important este să putem să preluăm persoanele care fac forme grave, complicate, să le putem trata în secţiile de terapie intensivă. Să nu uităm că un pacient tratat într-o secţie de terapie intensivă rămâne acolo pentru circa trei săptămâni", a precizat Rafila.

joi, 26 martie 2020586
Comentarii

02PANA(27 mar 08:12)
Pana la dzeu. te mananca sfintii.Oamenii cand vor incepe sa moara ar face bine sa se revolte impotriva lipsei de reactie a autoritatilor.Ca masura de a izola lumea fara testari generale si tratament preventiv,inseamna STAI ACASA CA NOI VENIM SA ITI RIDICAM CADAVRUL.
01PSD(26 mar 15:27)
Nu e problema. Bani sa iasa.
03speriatul(26 mar 01:25)
Dumnezeu sa ne ajute! Ca liderii nostri nu au facut cine stie ce
mai mult...Sănătate
2 apr 00:00SănătateSuport online gratuit pentru pacienţii cu boli cronice. Medici pentru România lansează campania „Nu uităm de ceilalţi”

În plină pandemie COVID-19, pacienţii cu boli cronice întâmpină dificultăţi în a accesa cabinetele medicale...249

2 apr 00:00SănătateCe nevoi au spitalele din prima linie COVID-19? Poţi afla în timp real de pe o platformă online!237
2 apr 00:00SănătateDr. Tudor Ciuhodaru: „Virusul SARS-CoV-2 rezistă minimum 30 de minute în aer după ce sursa infecţiei nu mai este prezentă”276
2 apr 00:00SănătateMetodă de depistare rapidă a coronavirusului, care oferă rezultatul în 5-13 minute, autorizată de FDA

Autoritatea americană pentru reglementarea medicamentelor (FDA) a autorizat recent, în regim de urgenţă, un test...273

2 apr 00:00SănătateIpoteză-şoc: „noul” coronavirus există de zeci de ani, dar mutaţiile suferite în timp au dus la pandemia de astăzi330
1 apr 00:00SănătateAsociaţiile bolnavilor de cancer solicită soluţii ca pacienţii oncologici să îşi poată continua tratamentul362
1 apr 00:00SănătateIndustria farmaceutică din România va înregistra afaceri record, în contextul pandemiei

Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii generată de pandemia...395

1 apr 00:00SănătateColegiul Medicilor Bucureşti: Personalul medical nu trebuie ameninţat cu implicaţii posibil penale363
1 apr 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: Plan de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID-19338
1 apr 00:00SănătateSanitas: Putem salva vieţi numai cu asumarea unor decizii corecte, nu doar cu sacrificiul personalului din spitale

Membrii Federaţiei Sanitas din România susţin, într-o postare pe Facebook, publicată marţi, că soluţia "muncă...359

31 mar 00:00SănătateConstantin Cârstea (CMR) solicită acordarea de sporuri de risc pentru medicina primară338
31 mar 00:00SănătateFederaţia Sanitas solicită măsuri de protecţie împotriva coronavirusului pentru cadrele medicale de la Unităţile de Primiri Urgenţe347
Vremea
4.6°4.6° - 4.8° joi, 2 aprilie 2020
ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 3.87 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
2 apr 00:00SportSimona Halep, după anularea turneului de la Wimbledon: 'Voi avea şi mai mult timp pentru a-mi apăra titlul acolo'

Simona Halep, deţinătoarea trofeului, a scris, miercuri, pe reţelele de socializare, că a aflat cu tristeţe vestea...368

2 apr 00:00SportUn jucător britanic, suspendat şase luni după ce a jucat la pariuri

Unitatea de integritate a tenisului (UIT) a anunţat miercuri că l-a sancţionat pe jucătorul britanic Patrick Keane...350

2 apr 00:00SportUEFA a suspendat pe termen nedeterminat Liga Campionilor şi Europa League, din cauza pandemiei de coronavirus

UEFA a suspendat Liga Campionilor şi Europa League ''până la o notificare ulterioară'' din cauza pandemiei de...296

2 apr 00:00SportUS Open nu se decalează, anunţă Federaţia americană

Federaţia Americană de Tenis (USTA) a anunţat miercuri că turneul US Open, programat în perioada 31 august - 13...339

Local
2 apr 00:00LocalSpitalul Militar de la stadionul Portul poate găzdui 100 de persoane: aici se vor trata cazurile ușoare și medii

Miercuri, 1 aprilie, a avut loc o prezentare a stadiului lucrărilor de asamblare-montare, desfășurate la obiectivul...421

2 apr 00:00LocalInfrastructură pietonală reabilitată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă intervențiile care au rolul de a facilita...372

2 apr 00:00LocalPrimăria Cernavodă dezinfectează scările de bloc

...367

2 apr 00:00LocalPrimăria Ovidiu, campanie de promovare a producătorilor locali

Primaria Ovidiu lansează o campanie de promovare a producătorilor agricoli de pe raza UAT Ovidiu (membrii Asociatiei...352

2 apr 00:00LocalZanfir Iorguş, ACHITAT în dosarul de abuz în serviciu!

Curtea de Apel a finalizat dosarul lui Zanfir Iorguş, cercetat pentru corupţie. Deşi, prima instanţă l-a condamnat...472

2 apr 00:00LocalAcţiuni de dezinfecţie în staţiunea Mamaia

Miercuri seară acțiunile de dezinfecție au început la ora 19.00 și s-au desfăşurat în următoarele zone: Faleză...307

2 apr 00:00LocalPovești semnate de Ion Creangă, Emil Gârleanu și Barbu Ștefănescu Delavrancea, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean...249

2 apr 00:00Local'Pe scena bac-ului': Colaborare în premieră a Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu Teatrul de Stat Constanța

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa, derulează începând de...279

2 apr 00:00LocalNoi treceri de pietoni în cartierele KM 4 și Abator

Pentru creșterea siguranței locuitorilor din orașul nostru, echipele SC Confort Urban SRL vor trasa joi noaptea noi...357

2 apr 00:00LocalParcul din Poarta 6, în atenţia primăriei

Chiar și în această perioadă critică în care ne aflăm, Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările...329

Politică
2 apr 00:00PoliticăPremierul Orban, discuţii cu reprezentanţii industriei agroalimentare despre asigurarea continuităţii aprovizionării

Premierul Ludovic Orban a discutat, miercuri, cu reprezentanţii industriei agroalimentare despre măsurile necesare...268

2 apr 00:00PoliticăIohannis retrage decoraţia acordată Spitalului de la Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind retragerea decoraţiei conferite Spitalului Judeţean de...380

2 apr 00:00PoliticăTudose: O prioritate a scurtului meu mandat de premier a fost eficientizarea sistemului medical; nu am fost lăsat să acţionez

Fostul premier Mihai Tudose spune că una dintre priorităţile mandatului său în fruntea Guvernului a fost...351

2 apr 00:00PoliticăIohannis: De la începutul epidemiei au fost date peste 78.000 de amenzi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că au fost aplicate peste 78.000 de amenzi de la începutul situaţiei...281

2 apr 00:00PoliticăCoronavirus - Tăriceanu propune organizarea celui mai mare spital din România la Romexpo

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune, în contextul epidemiei de coronavirus, organizarea celui mai...298

2 apr 00:00PoliticăPonta critică iniţiativa liberalilor privind impozitarea progresivă a pensiilor speciale

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a criticat miercuri iniţiativa liberalilor privind impozitarea progresivă a...486

2 apr 00:00PoliticăBarna: Salutăm proiectul PNL privind impozitarea pensiilor speciale; USR susţine adoptarea unei OUG

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a salutat proiectul de lege al PNL privind impozitarea pensiilor...306

2 apr 00:00PoliticăRoman şi Fenechiu (PNL) propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale

Liderii deputaţilor şi senatorilor PNL, Florin Roman şi Daniel Fenechiu, au depus, miercuri, amendamente la proiectul...318

2 apr 00:00PoliticăOrban: Ministrul Sănătăţii a luat măsurile pentru întărirea Direcţiilor de Sănătate Publică

Premierul Ludovic Orban a declarat că ministrul Sănătăţii a luat măsurile pentru "întărirea" Direcţiilor de...265

2 apr 00:00PoliticăUSR cere stoparea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă

Grupurile parlamentare USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prim-ministrului Ludovic...288

Monden
2 apr 00:00MondenAntonia se teme pentru fata ei, Maya, care locuiește în Italia

De șapte ani, Maya Rosaria Castellano (9 ani), fiica Antoniei (30 de ani) din mariajul cu afaceristul italian Vincenzo...350

2 apr 00:00MondenAdelina Pestrițu a câştigat procesul cu Lucian Becali și a donat banii: „Suferința mea s-a transformat în bucurie“

...540

2 apr 00:00MondenRoxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2021

Pornind de la prevederile Regulamentului Eurovision Song Contest cu privire la selecțiile naționale și în acord cu...249

2 apr 00:00MondenAdele nu are noroc în amor! Cântăreața e iar singură

Cântăreața Adele, în vârstă de 31 de ani, nu are noroc în amor. După ce anul trecut a divorțat de soț, recent...352

2 apr 00:00MondenDramele lui Patrick Swayze: dependent de alcool şi abuzat de mama lui

Un actor celebru, care avea, însă, multe alte talente sportive și artistice care îl făceau un bărbat complet...542

2 apr 21:11MondenActorul Andrew Jack, din distribuţia „Star Wars“ a decedat la 76 de ani din cauza COVID-19

Actorul Andrew Jack, cunoscut pentru rolul din franciza ''Star Wars'', a decedat la vârsta de 76 de ani, din cauza...305

2 apr 00:00MondenUn spectacol TV alternativ la Eurovision îşi propune să unească Europa în timpul pandemiei

Ediţia din acest an a concursului Eurovision, care a fost anulată, va fi înlocuită de o emisiune de televiziune...237

2 apr 00:00MondenCoronavirus: Dolly Parton va citi pe Facebook poveşti pentru copii o dată pe săptămână

Dolly Parton va citi pe Facebook poveşti pentru copiii din lumea întreagă în cadrul unor sesiuni de lectură ce vor...240

2 apr 00:00MondenCoronavirus: Steven Spielberg lansează programul de distanţare socială AFI Movie Club cu filmul „Vrăjitorul din Oz“

Regizorul, scenaristul şi producătorul american Steven Spielberg a lansat un program care încurajează distanţarea...238

2 apr 00:00MondenVolumul „Harry Potter and the Philosopher's Stone“, disponibil gratuit în format ebook şi audiobook în aprilie

''Harry Potter and the Philosopher's Stone'' (Harry Potter şi piatra filosofală), prima carte din seria Harry Potter...242

Mapamond
2 apr 00:00MapamondAntonio Guterres: Lumea post-coronavirus va fi mai digitalizată, dar noile măsuri de control pot fi favorabile dictaturilor

Lumea post-coronavirus va fi diferită, mult mai digitalizată şi cu mai multe riscuri, anticipează secretarul general...250

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Italia are miercuri mai puţine decese decât marţi, însă a crescut numărul cazurilor noi

Numărul deceselor cauzate de pandemia de coronavirus a crescut cu 727 în Italia, ajungând la 13.155, a anunţat...255

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Guvernul spaniol blochează preţurile serviciilor funerare

Guvernul spaniol a blocat miercuri preţurile serviciilor funerare la nivelul celor din 14 martie, după ce a descoperit...273

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: 378 de decese şi 17.139 de cazuri confirmate în Elveţia

Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus în Elveţia a ajuns la 378, de la 373 în urmă cu o zi, a anunţat miercuri...245

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Moscova dispune de o aplicaţie pe telefon pentru urmărirea celor izolaţi

Autorităţile din Moscova au prezentat miercuri o aplicaţie pentru smartphone care urmăreşte deplasările celor care...235

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Spania a depăşit 100.000 de cazuri de infectare şi raportează încă 864 de decese în 24 de ore

Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus din Spania a depăşit 100.000 miercuri, în timp ce numărul...235

2 apr 19:46MapamondEMA: Cel puţin un an înainte de a dispune de un vaccin în cantităţi suficiente

Punerea la dispoziţie a unui vaccin împotriva noului coronavirus, gata să fie utilizat "pe o scară largă", ar mai...259

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Un vas de croazieră cu 383 de pasageri, în carantină în portul grec Pireu

Un vas de croazieră cu 383 de persoane la bord, care venea dinspre Turcia cu destinaţia Spania şi care făcea o...281

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: 865 de morţi în SUA într-o zi, un record

Noul coronavirus a ucis un număr record de 865 de persoane în Statele Unite în termen de 24 de ore, potrivit...248

2 apr 00:00MapamondCoronavirus: Papa Francisc s-a rugat pentru mass-media care ajută oamenii să nu se simtă izolaţi

Papa Francisc a dedicat slujba de miercuri dimineaţă, oficiată din reşedinţa sa din Casa Sf. Marta, celor care...238