Coronavirus: 7 unități de învățământ din județul Constanța își schimbă scenariul de funcționare
Prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, a convocat marți, 15 septembrie a.c., o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru a supune la vot, în sistem electronic, hotărârea nr. 26 a CJSU Constanța.
Aceasta prevede ca 7 unități de învățământ de pe raza județului Constanța să își schimbe scenariul de funcționare, în funcție de modificările constatate de reprezentanții ISJ Constanța și DSP Constanța.
Astfel, Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța va trece de la scenariu 1, la scenariul 3 (doar pentru grupa mare), până pe data de 28 septembrie, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2 a unui cadru didactic, care a intrat în contact și cu o parte dintre preșcolari. Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța va trece de la scenariul 2 la scenariul 3, până pe data de 29 septembrie, după confirmarea a patru cazuri de coronavirus în rândul angajaților. Aceștia nu au intrat în contact cu elevii unității de învățământ, doi fiind deja spitalizați de săptămâna trecută, alți doi (personal didactic auxiliar) primind confirmarea seara trecută.
De asemenea, cinci unități din localitatea Amzacea (Școala Generală Nr. 1, Școala Generală Nr. 2 General Scărișoreanu, Grădinița cu Program Normal Amzacea, Grădinița cu Program Normal General Scărișoreanu și Grădinița cu Program Normal Casicea), vor trece de la scenariul 2, la scenariul 1, fundamentarea inițială nefiind elocventă, în condițiile unei rate a incidenței cumulate de 0 în ultimele două săptămâni.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța va informa unitățile de învățământ cu privire la modificarea scenariului de funcționare, iar DSP Constanța a demarat anchete epidemiologice în unitățile din Constanța (Grădinița „Colibri” și Liceul Teoretic „Ovidius”).
A.F.

si votam unde?
De educatie. Inchideti tot si haideti la sparanghel.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a afirmat marţi că războiul cu Moscova intră într-o "fază...85
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că de anul şcolar viitor va exista o singură medie generală, la...142
Cristian Tudor Popescu a comentat informațiile venite din Atena potrivit cărora Sorin Oprescu a fost reținut de...365
Nicolae Ciucă și miniștrii săi au pe masă un proiect de Ordonanță de Urgență prin care salariile pot crește,...326


ConstanțaUmiditate: 92%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1010 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...86
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...90
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...103
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....98


Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...395
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...272
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...268
Serviciul Autorizare Activități Economice aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada...339
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...95
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...90
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2010
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...307
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3449
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2302
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11382
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5037
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...106
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...85
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...91
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...92
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...78
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...82
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...87
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...75
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...85
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...85
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...75
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...82
Parintii din ce in ce mai multi ar vrea doar on line. Si profesorii la fel. Testele pozitive sunt mana cereasca deci pentru stat acasa si chipurile invatam. Comoditatea asta va costa societatea.