rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronavirus: Amenzi în valoare de aproape 18.000 de lei, aplicate la Constanța, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 84 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 17.970 de lei), dintre care 37 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 8.000 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 22 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de joi, 01 octombrie a.c., 600 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 341 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

A.F.

vineri, 2 octombrie 20201415
Comentarii

11o pla(2 oct 22:49)
mwie iohannis
mai mult...Ultima oră
22 ian 00:00Ultima orăSe MICȘOREAZĂ numărul elevilor în clasă!

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în...48

22 ian 00:00Ultima orăCutremur, vineri dimineață, în România - unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat57
22 ian 00:00Ultima orăMasacru la Biserica Ortodoxă Orientală din Etiopia: Cel puțin 750 de ortodocși au fost uciși90
21 ian 00:00Ultima orăGheorghiță, despre campania de vaccinare: 'Primele două săptămâni din februarie vor fi complicate'

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat joi, la...504

21 ian 23:12Ultima orăCoronavirus: Carantină pentru toate persoanele care ajung în SUA cu avionul318
21 ian 00:00Ultima orăFederaţia Sanitas: „Măsurile anti-pandemie sunt, de fapt, măsuri pro-sclavie“390
21 ian 00:00Ultima orăÎncă un accident rutier pe bulevardul Mamaia

Un alt accident rutier a avut loc joi, 21 ianuarie, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța. Nefericitul...638

21 ian 00:00Ultima orăMEN: Se micşorează numărul elevilor în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal396
21 ian 00:00Ultima orăJoe Biden aprobă din prima zi de mandat o serie de cereri ale comunităţii LGBT443
21 ian 00:00Ultima orăPfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri pentru unele state europene, inclusiv pentru România

Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna...689

21 ian 19:03Ultima orăCampanie de vaccinare anti-COVID: Peste 39.000 de vaccinuri, administrate în ultimele 24 de ore362
21 ian 18:44Ultima orăAccident rutier pe Mamaia, lângă Medstar565
Vremea
2.5°2.5° - 4.5° vineri, 22 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 3.58 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 07:36SportPortughezul Paulo Sousa este noul selecţioner al Poloniei

Federaţia Poloneză de Fotbal a anunţat, joi, că noul selecţioner al echipei naţionale este portughezul Paulo...99

22 ian 00:00SportEibar - Atletico Madrid 1-2 | Meci superb al lui Luis Suarez! A marcat și portarul gazdelor

Atletico Madrid, liderul la zi din La Liga, a avut parte de un start neașteptat de meci cu Eibar, cu Aleix Garcia,...90

22 ian 07:18SportCornella - Barcelona 0-2

Într-un final, catalanii au scăpat de rușine. Calificarea în optimi s-a decis în cele două reprize de prelungiri,...122

22 ian 00:00SportLiverpool - Burnley 0-1

Liverpool pierde încă trei puncte în lupta pentru titlu în Premier League, după ce a fost învinsă pe teren...256

Local
22 ian 00:09LocalCampania de vaccinare anti-COVID: Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile, imunizate în etapa a II-a

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina anti-COVID în etapa a II-a a...371

22 ian 00:09LocalAccident rutier la ieșire din Satu Nou. O tânără a fost rănită GRAV

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 21 ianuarie a.c., la ieșire din localitatea...613

22 ian 00:08LocalACCIDENT RUTIER GRAV la OVIDIU: Mai MULTE VICTIME! Video

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 21 ianuarie a.c., pe DN2A la intersecție cu...4326

22 ian 00:10LocalBărbat de 63 de ani, depistat la volan fără permis de conducere

Polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 07.40, un...666

22 ian 00:10LocalPrinşi sub ABURII lui BACHUS la VOLAN, pe şoselele din judeţ

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat...637

22 ian 00:11LocalAUTORITĂȚILE intervin pe TERENUL unde erau ÎNGROPATE oile de pe nava Queen Hind

1138

Politică
22 ian 00:00PoliticăBarna: Ivan Patzaichin a spus că va fi implicat în procesul de selecţie a guvernatorului Deltei

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a precizat că, în urma discuţiilor cu Ivan Patzaichin, acesta şi-a...254

22 ian 00:00PoliticăMituleţu-Buică: Criza sanitară a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale

Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale, iar AEP...222

22 ian 00:00PoliticăPreşedintele Senatului, întrevedere cu noul ambasador al Franţei în România

193

22 ian 00:03PoliticăMotivarea CCR pe redeschiderea piețelor: Principiul bicameralismului a fost încălcat de Parlament

CCR a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament în...368

22 ian 20:18PoliticăTribunalul Bucureşti: Diploma de doctor a lui Darius Vâlcov, anulată

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind...889

22 ian 20:17PoliticăDesființarea SIIJ intră în linie dreaptă: Guvernul a aprobat memorandumul de dizolvare a Secției

913

Interviuri
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1730

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4580

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

3775

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3312

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3261

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

4953

Monden
22 ian 00:00MondenOlivia de Havilland a fost îndrăgostită de James Stewart dar i-a refuzat cererea în căsătorie

Olivia de Havilland a avut o carieră de succes pe parcursul a zeci de ani. Oamenii erau interesaţi nu doar de cariera...231

22 ian 00:00MondenSecretele iepuraşilor Playboy din anii '60: La angajare erau verificate de agenţi sub acoperire

Într-o perioadă în care femeilor le lipsea încă independenţa financiară, iepuraşii Playboy din anii 1960 au...268

22 ian 00:00MondenBen Affleck vorbește încă frecvent cu fosta iubită. De la ce a provenit, de fapt, ruptura

241

22 ian 00:00MondenActorul Arnold Schwarzenegger a anunţat că s-a vaccinat împotriva COVID-19

Actorul şi fostul politician Arnold Schwarzenegger, cunoscut sub numele de "Terminator", a anunţat miercuri că s-a...206

22 ian 00:00MondenPaul Stanley, solistul trupei KISS, anunţă un nou proiect muzical şi disco

Paul Stanley, membru fondator şi solist al trupei Kiss, a anunţat miercuri lansarea pe 5 martie a albumului "Now And...194

22 ian 00:00MondenActriţa franceză Nathalie Delon a decedat la vârsta de 79 de ani

260

Mapamond
22 ian 00:00MapamondPoliţia bulgară a descoperit o fermă de canabis în staţiunea Sunny Beach

Poliţia bulgară a descoperit o plantaţie de canabis într-un spaţiu închis, în staţiunea Sunny Beach de pe...204

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Ungaria avansează spre achiziţia vaccinului rusesc Sputnik V

Organismul ungar de reglementare în sectorul sanitar a aprobat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a relatat...200

22 ian 00:00MapamondRusia: Un recrut care a ucis opt militari a fost condamnat la peste 24 de ani de închisoare

202

22 ian 00:00MapamondCel puţin 28 de morţi şi peste 70 de răniţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la Bagdad

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte peste 70 au fost rănite într-un dublu atentat sinucigaş cu bombă...193

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Un cartier din Shanghai, evacuat după trei cazuri de COVID-19

Un cartier rezidenţial din centrul Shanghai-ului a fost evacuat joi, după descoperirea a cel puţin trei cazuri de...213

22 ian 19:07MapamondPapa a făcut un prim pas spre canonizarea medicului francez care a descoperit sindromul Down

204

Sănătate
22 ian 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...199

22 ian 00:00SănătateCele 7 tipuri de memorie și cum se pot îmbunătăți

Multe persoane știu că avem două tipuri de memorie - pe termen lung și pe termen scurt - însă există și...208

22 ian 00:00SănătateLacrimile artificiale, eficiente dacă ai ochii obosiți

191

22 ian 00:00SănătateCum eviți sedentarismul dacă nu-ți place să faci sport?

Faptul că nu-ți place să faci sport nu înseamnă că nu poți fi o persoană care face mișcare și își...234

22 ian 00:00SănătateTotul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se îngrijesc, riscuri și beneficii

Lentilele de contact pot face o diferență majoră când vorbim despre viața celor care le poartă, deoarece asigură...209

22 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru imunitate

Medicii nutriționiști subliniază că ar trebui să încercăm să consumăm o varietate largă de alimente și să...200

22 ian 00:00SănătateAnticoagulantele pot crește riscul de AVC la cei de peste 65 de ani

Persoanele cu vârste peste 65 de ani ar putea să aibă un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC) prin faptul...217

22 ian 00:00SănătateFemeile cu menstruație precoce au risc crescut de probleme cardiovasculare și de AVC

Studiile arată că femeile care au avut menstruație precoce (la o vârstă fragedă, adică în jur de 12 ani), au...198

22 ian 00:00SănătateStudiu: Un atac cerebral (AVC) crește semnificativ riscul de demență

203

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT