REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Coronavirus - CE: Livrările vaccinului Pfizer/BioNTech către statele UE revin la normal de săptămâna viitoare

Coronavirus - CE: Livrările vaccinului Pfizer/BioNTech către statele UE revin la normal de săptămâna viitoare

Replica API 21 ianuarie 2021 | 00:00 834

Comisia Europeană a semnalat joi că se aşteaptă ca grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech să revină începând de săptămâna viitoare la ritmul de producţie planificat pentru vaccinul anti-COVID, după ce a diminuat recent numărul de doze de vaccin livrate statelor Uniunii Europene faţă de planul convenit, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

''Începând de săptămâna viitoare, livrările continuă conform planului'', a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker.

Pfizer/BioNTech a anunţat săptămâna trecută că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie a vaccinului.

Compania farmaceutică a informat că vor exista întârzieri o săptămână, această săptămână în care suntem acum, dar pentru săptămâna următoare ar trebui să se revină la ritmul obişnuit al livrărilor şi, în pofida problemelor, Pfizer s-a angajat faţă de Bruxelles să livreze în luna martie dozele convenite iniţial, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar.

Dar el a subliniat că, deşi contractul este încheiat de Comisia Europeană în numele statelor membre ale UE, acestea din urmă sunt cele care gestionează direct cu compania farmaceutică livrările, întrucât guvernele sunt cele care îşi cunosc nevoile specifice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218