REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus: China a testat întreaga populaţie din Wuhan şi a descoperit 300 de pozitivi asimptomatici

Coronavirus: China a testat întreaga populaţie din Wuhan şi a descoperit 300 de pozitivi asimptomatici

Replica API 3 iunie 2020 | 00:00 1022

O campanie de testare masivă derulată de autorităţile chineze la Wuhan, focarul iniţial al pandemiei de COVID-19, a reuşit să identifice 300 de pozitivi asimptomatici din 10 milioane de persoane testate pentru noul coronavirus, transmite marţi AFP, citată de Agerpres.

China ţine sub control în mare parte epidemia pe teritoriul său şi raportează doar o mână de cazuri noi în fiecare zi - în mare parte din rândul cetăţenilor chinezi care se întorc în ţară de peste hotare.

Pe fondul îngrijorării cu privire la un potenţial val doi al infecţiilor, municipalitatea din Wuhan a lansat o acţiune de testare după detectarea unor noi infecţii după ridicarea măsurilor de izolare din acest oraş, la începutul lui aprilie.

Astfel, între 14 mai şi 1 iunie, peste 9,8 milioane de persoane au fost testate în metropola care numără 11 milioane de locuitori, conform autorităţilor locale.

"Cifrele demonstrează că Wuhan este acum un oraş sigur", a susţinut Feng Zijian, director adjunct al Centrului naţional chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor.

Locuitorii din Wuhan au stat la cozi în ultimele săptămâni pentru a fi testaţi în mari corturi medicale instalate în parcări, în parcuri şi în cartiere. În fiecare zi din această perioadă au fost testaţi aproximativ 500.000 de oameni pe zi.

Din cei 9,8 milioane de oameni testaţi, doar 300 au fost depistaţi pozitiv şi toţi sunt perfect sănătoşi, fiind incluşi în categoria asimptomaticilor, conform autorităţilor chineze care au mai precizat că aceştia nu vor îngroşa rândurile bolnavilor de COVID-19 din statistici.

Această campanie de testare a fost prezentată iniţial ca o "bătălie decisivă" de 10 zile împotriva COVID-19. Costurile s-au ridicat la 900 de milioane de yuani (113 milioane de euro), conform primarului adjunct Hu Yabo.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614