REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Coronavirus: China impune noi măsuri de izolare şi restricţii ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19

Coronavirus: China impune noi măsuri de izolare şi restricţii ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19

Replica API 26 octombrie 2021 | 00:00 603

Autorităţile au impus luni noi măsuri de izolare pentru zeci de mii de locuitori din nordul Chinei şi le-au cerut rezidenţilor din Beijing să-şi limiteze deplasările din cauza unei creşteri a cazurilor de COVID-19 în ţară, cu o sută de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, relatează AFP, citată de Agerpres.

China a raportat luni 39 de noi cazuri de COVID-19 şi mai mult de o sută în ultima săptămână, majoritatea contaminărilor fiind legate de deplasările unui grup de turişti.

Autorităţile chineze, care practică o politică de "toleranţă zero" în privinţa coronavirusului, au reacţionat rapid, impunând restricţii şi organizând campanii de testare în masă în zonele afectate.

La Beijing, unde Jocurile Olimpice de iarnă sunt programate să înceapă pe 4 februarie, un maraton la care urmau să participe aproximativ 30.000 de alergători pe 31 octombrie a fost amânat sine die "pentru a preveni riscul de transmitere a bolii", potrivit organizatorilor.

Duminică, maratonul de la Wuhan, la care urmau să ia parte 26.000 de persoane, în oraşul în care noul coronavirus a fost identificat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a fost şi el anulat în ultimul moment din aceleaşi motive.

Un oficial al oraşului Beijing le-a cerut locuitorilor să evite deplasările "neesenţiale" în afara oraşului şi adunările la scară largă pentru moment.

Oricine soseşte la Beijing dintr-o zonă unde s-au înregistrat cazuri de COVID-19 trebuie să prezinte un test negativ, au precizat autorităţile.

Noile cazuri de COVID-19 au fost semnalate în unsprezece provincii, situate în cea mai mare parte în nordul ţării.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218