REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Coronavirus: China raportează 67 de noi cazuri, niciunul din vechiul epicentru de la Wuhan

Coronavirus: China raportează 67 de noi cazuri, niciunul din vechiul epicentru de la Wuhan

Replica API 27 martie 2020 | 00:00 925

China a raportat 67 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus şi încă 6 decese produse în cursul zilei de miercuri, transmite joi DPA, citată de Agerpres.

Niciun nou caz nu a fost înregistrat în epicentrul original al epidemiei, în provincia Hubei, conform unui comunicat dat publicităţii joi de Comisia Naţională chineză pentru Sănătate.

Autorităţile din Hubei au ridicat măsurile de izolare strictă ce i-a împiedicat pe rezidenţi să părăsească această provincie timp de peste 2 luni.

În afara capitalei acestei provincii, Wuhan, rezidenţii sănătoşi pot călători din nou în orice altă parte a Chinei. Cetăţenii din Wuhan rămân izolaţi până la 8 aprilie.

Toate cazurile raportate joi sunt "importate", conform autorităţilor medicale.

Tot joi, autorităţile chineze au anunţat decizia de a limita în mod sever traficul aerian internaţional spre şi dinspre China, într-un efort de a stopa cazurile "importate". Fiecare linie aeriană din China va putea opera câte o singură rută spre destinaţii externe pe săptămână, conform Administraţiei de Aviaţie Civilă din China (CAAC).

În mod similar, orice companie aeriană din afara Chinei nu poate opera mai mult de o singură rută spre şi dinspre China pe săptămână. De asemenea, fiecare zbor nu trebuie să depăşească 75% din capacitatea de pasageri a avionului. Aceste noi măsuri vor fi aplicate de duminică.

De la începutul epidemiei, în luna decembrie a anului trecut, infecţia respiratorie acută COVID-19 a ucis 3.287 de persoane în China, dintr-un total de 81.285 infectaţi - dintre care, până în acest moment, 74.051 s-au însănătoşit complet.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614