REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus: Disneyland Paris se închide după ce Franţa a anunţat o a doua perioadă de izolare la domiciliu

Coronavirus: Disneyland Paris se închide după ce Franţa a anunţat o a doua perioadă de izolare la domiciliu

Replica API 31 octombrie 2020 | 00:00 1231

Parcul de distracţii Disneyland din Paris, deţinut de compania Walt Disney Co, îşi va închide din nou porţile odată cu intrarea Franţei într-o nouă perioadă de izolare la domiciliu pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19, a precizat joi compania, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Disneyland Paris şi-a închis porţile în martie, ca măsură de luptă contra pandemiei, şi s-a redeschis în iulie.

Parcul se va închide la finalul zilei de 29 octombrie.

Potrivit restricţiilor care vor intra în vigoare vineri, francezii vor avea voie să-şi părăsească locuinţele doar pentru a cumpăra bunuri esenţiale, a beneficia de asistenţă medicală sau pentru activităţi fizice în aer liber pentru cel mult o oră în fiecare zi. Li se va permite să meargă la muncă dacă angajatorul consideră că munca nu se poate realiza de acasă. Şcolile vor rămâne deschide.

Parcurile Disney din Hong Kong, Shanghai, Tokyo şi Florida vor rămâne deschise, dar vor primi un număr restrâns de vizitatori şi vor oferi măsuri de protecţie pentru a stopa transmiterea noului coronavirus.

Disneyland din California este închis din luna martie. Compania a anunţat în septembrie că va concedia 28.000 de persoane, cei mai mulţi angajaţi ai parcurilor tematice din Statele Unite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614