REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Coronavirus: În SUA au murit cu 300.000 mai mulţi oameni în timpul pandemiei decât într-un an obişnuit

Coronavirus: În SUA au murit cu 300.000 mai mulţi oameni în timpul pandemiei decât într-un an obişnuit

Replica API 22 octombrie 2020 | 00:00 971

În Statele Unite au murit în acest an, în timpul pandemiei, cu aproape 300.000 mai mulţi oameni decât ar fi fost de aşteptat pe baza tendinţelor istorice, cel puţin două treimi dintre aceste decese având drept cauză COVID-19, indică un raport guvernamental dat publicităţii marţi, potrivit căruia este probabil ca decesele de COVID-19 să fie subraportate, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Raportul Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că, în intervalul 26 ianuarie - 3 octombrie, în SUA au murit cu 299.082 mai multe persoane decât ar fi indicat media ultimilor şapte ani.

Potrivit CDC, în jur de 216.000 de decese cauzate de coronavirus au fost raportate până la mijlocul acestei luni, cifră care 'ar putea subestima impactul total al pandemiei asupra mortalităţii', arată CDC.

'Există mulţi factori care ar putea contribui indirect la o creştere a numărului de decese din cauza pandemiei, perturbările în asistenţa medicală fiind unul din factori', a declarat pentru Reuters Lauren Rossen, autoare a studiului, de la Centrul pentru Statistică Medicală al CDC.

Această statistică ar putea omite decesele legate indirect de pandemie, cauzate de perturbări în accesul la serviciile medicale sau în utilizarea acestora, şi de maladii precum Alzheimer, demenţă şi boli respiratorii, se spune în raport. Mortalitatea în exces ar putea reflecta însă şi creşteri în ce priveşte decesele fără legătură cu COVID-19.

Datele statistice arată o creştere disproporţionată a deceselor în rândul grupurilor rasiale şi etnice care au fost văzute ca deosebit de afectate de COVID-19.

Procentual, cea mai mare creştere medie comparativ cu anii precedenţi a fost identificată în rândul populaţiei hispanice (53,6%). În cazul populaţiei afro-americane această creştere a fost de 32,9%, iar al persoanelor de origine asiatică, de 36,6%.

Potrivit unui bilanţ alcătuit de Reuters, în SUA au fost raportate în jur de 220.000 de decese asociate COVID-19.

Statistica CDC mai relevă că a existat mortalitate în exces în fiecare săptămână începând din martie 2020, cu vârfuri în săptămânile încheiate la 11 aprilie şi 8 august.

Cel mai mare procent de mortalitate în exces din toate cauzele, de 26,5%, se înregistrează la categoria de vârstă între 25-44 de ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920