REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Coronavirus: Încă 132.000 de doze de vaccin anti-COVID au plecat spre Republica Moldova

Coronavirus: Încă 132.000 de doze de vaccin anti-COVID au plecat spre Republica Moldova

Replica API 17 aprilie 2021 | 00:00 735

Acțiunile de sprijin oferite autorităților din Republica Moldova în eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 continuă, 132.000 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca plecând, sâmbătă 17 aprilie a.c., către Republica Moldova.

Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România.

Misiunea se realizează cu un mijloc de transport aflat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pe ruta București – Chișinău și retur. Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chișinău.

În sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 72.000 de doze, în misiunile executate la data de 27 februarie și 27 martie a.c.

România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

La data de 4 februarie 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Moldova pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere susținerea eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Dozele de vaccin anti COVID-19, acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, reprezintă numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către Compania AstraZeneca, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367