REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus: Intră în vigoare în Franţa vaccinarea obligatorie a personalului sanitar

Coronavirus: Intră în vigoare în Franţa vaccinarea obligatorie a personalului sanitar

Replica API 16 septembrie 2021 | 00:00 367

Vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar intră în vigoare miercuri în Franţa, măsură care priveşte circa 2,7 milioane de persoane şi împotriva căreia o minoritate se opune cu înverşunare, consemnează AFP, citată de Agerpres.

Pentru a putea continua să-şi exercite profesia, toţi angajaţii din sectorul sanitar (spitale, azile de bătrâni, asistenţă la domiciliu, medici independenţi, ambulanţieri, pompieri etc.) trebuie să primească cel puţin prima doză de vaccin până la 15 septembrie.

La două luni după ce preşedintele Emmanuel Macron a stabilit această măsură, există în continuare în rândul personalului sanitar o minoritate ce refuză vaccinarea. Conform celor mai recente date, până pe 7 septembrie puţin mai mult de 88% din personalul spitalelor şi al centrelor medicalizate de îngrijire a bătrânilor era vaccinat cel puţin cu prima doză. În rândul medicilor procentul este de 94,6%.

Vaccinarea obligatorie a personalului sanitar este doar una dintre măsurile decise în Franţa de preşedintele Macron în luna iulie pentru a combate valul patru al pandemiei provocat de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului. A fost astfel instituit şi certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru accesul în baruri, restaurante, cinematografe, pe stadioane, în numeroase spaţii comerciale sau în mijloacele de transport pe distanţe lungi.

Aceste măsuri au avut ca efect intensificarea vaccinării populaţiei, până în prezent aproape 70% din populaţia Franţei fiind vaccinată împotriva COVID-19 cu schema completă. Pe de altă parte, adversarii vaccinării organizează în fiecare weekend manifestaţii în oraşele franceze.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614