REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus: Jakarta îşi redeschide moscheile şi începe relaxarea restricţiilor

Coronavirus: Jakarta îşi redeschide moscheile şi începe relaxarea restricţiilor

Replica API 6 iunie 2020 | 00:00 905

Capitala indoneziană şi-a redeschis vineri moscheile, pentru prima dată după trei luni, demarând o perioadă de tranziţie menită să scoată Jakarta din carantină, în timp ce propagarea coronavirusului continuă în această ţară, informează AFP, citată de Agerpres.

Guvernul de la Jakarta a anunţat joi o relaxare progresivă a carantinei parţiale impuse în această aglomerare urbană de 30 de milioane de locuitori, cu redeschiderea locurilor de cult vineri, apoi a întreprinderilor neesenţiale, restaurantelor şi centrelor comerciale în următoarele săptămâni.

Pentru rugăciunea de vineri, enoriaşii şi-au adus propriile covoraşe de rugăciune şi au trebuit să respecte regulile de distanţare fizică, în timp ce moscheile au fost autorizate să-şi utilizeze doar jumătate din capacitate.

Chiar dacă moscheile au rămas deschise în alte regiuni ale acestui arhipelag din Asia de Sud-Est cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, este pentru prima dată după mai multe luni când locuitorii din centrul Jakartei au putut asista la rugăciunea de vineri la moschee.

Cu toate acestea, rugăciunile au fost scurtate pentru a diminua riscurile de propagare a virusului.

Indonezia a înregistrat oficial mai mult de 29.000 de persoane contaminate cu noul tip de coronavirus şi 1.770 de decese legate de COVID-19. Însă, deşi răspândirea virusului a încetinit în Jakarta, el continuă să se propage în restul ţării, în special în al doilea oraş ca mărime al Indoneziei, Surabaya.

Statisticile oficiale sunt considerate mult subevaluate în această ţară cu peste 260 de milioane de locuitori, unde rata de testare este una dintre cele mai scăzute din lume.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614