REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Coronavirus la Constanța: 1.727 de persoane, în carantină și 2.135, izolate la domiciliu

Coronavirus la Constanța: 1.727 de persoane, în carantină și 2.135, izolate la domiciliu

Replica API 12 aprilie 2021 | 00:00 894

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 40.486 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.052 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 465 de persoane internate, dintre care 430 din județul Constanța și 35 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.727 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 2.135 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 500 de cadre didactice, 1.231 de elevi, 262 de studenți și 157 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.778 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (397), asistenți medicali (808) și personal auxiliar (573).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 108 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 92 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 103 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 107 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 31 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 24 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 157 de teste antigen rapide și 223 de teste RT-PCR.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218