REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Coronavirus la Constanța: Peste 1.700 persoane infectate cu SARS-CoV-2

Coronavirus la Constanța: Peste 1.700 persoane infectate cu SARS-CoV-2

Replica API 2 septembrie 2020 | 23:08 1613

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.715 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 44 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 1.218 pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).

În acest moment, sunt 244 de persoane internate, dintre care 202 din județul Constanța și 42 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 929 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 102 persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 123 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (43), asistenți medicali (50) și personal auxiliar (30).

La nivelul județului Constanța au fost incluse 534 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 83 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 49 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 95 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 17 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 204 teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 150 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 58.700 de lei), dintre care 39 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 9.250 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 54 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 31 august a.c., 700 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 361 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102