REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Coronavirus: Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă

Coronavirus: Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă

Replica API 26 septembrie 2020 | 00:00 987

Capitala Rusiei, Moscova, confruntată cu o nouă creştere a numărului de infectări cu coronavirus, le-a cerut vineri locuitorilor săi în vârstă de peste 65 de ani să se izoleze la domiciliu, iar companiilor să recurgă la telemuncă, transmite AFP, citate de Agerpres.

'Moscoviţii în vârstă de peste 65 de ani şi tinerii suferinzi de boli cronice nu trebuie să mai iasă din locuinţele sau din grădinile lor', a scris primarul Serghei Sobianin pe site-ul său.

El le-a recomandat vârstnicilor să-şi limiteze contactele cu apropiaţii, recomandând ca aceştia să se ocupe de cumpărături şi de formalităţi în locul lor.

În plus, primarul le-a cerut firmelor care au această posibilitate să recurgă din nou la telemuncă, după ce majoritatea şi-au reluat activitatea în birouri în timpul verii.

'Vă rog şi vă recomand să transferaţi un maximum de personal în munca de la distanţă', a spus Sobianin.

La Moscova, principalul focar de epidemie din ţară, au fost în vigoare măsuri stricte de izolare între sfârşitul lui martie şi începutul lui iunie, fiind introdus un permis de circulaţie pentru justificarea deplasărilor indispensabile.

Ulterior, autorităţile au considerat situaţia stabilă. Purtatul măştilor şi mănuşilor în locurile publice, deşi obligatoriu, era de altfel tot mai puţin respectat şi controlat.

Joi însă, Moscova a anunţat cel mai mare număr de contaminări pe o zi înregistrat de la finalul lui iunie, cu 1.050 de cazuri, precum şi o creştere cu 30% a spitalizărilor zilnice pe o săptămână.

La nivelul întregii ţări, Rusia a raportat, conform statisticilor de joi, un total de 1.128.836 de infectări şi 19.948 de decese de la începutul crizei.

Frontierele, închise de la sfârşitul lunii martie, nu au fost redeschise decât pentru foarte puţine ţări.

Rusia a anunţat la începutul lui august, cu mare pompă, că a dezvoltat 'primul' vaccin contra COVID-19, prin centrul de cercetare Gamaleia din Moscova.

Deşi lăudat de preşedintele Vladimir Putin, vaccinul a fost primit cu scepticism de oameni de ştiinţă şi de OMS, având în vedere că produsul nu fusese testat decât pe câteva zeci de persoane, iar afirmaţiile Rusiei nu au putut fi verificate din surse independente.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920