rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronavirus: Număr record de cazuri, peste 400.000, raportate pe plan mondial în ultimele 24 de ore

Peste 400.000 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate la nivel mondial pentru ziua de joi, stabilind un nou record, potrivit unei numărători realizate vineri de jurnaliştii de la AFP pe baza bilanţurilor zilnice anunţate de autorităţile sanitare naţionale, informează AFP, citată de Agerpres.

În total, au fost confirmate 404.758 de noi infectări cu noul coronavirus şi 6.086 de decese asociate maladiei COVID-19.

Această creştere a numărului de cazuri raportate în lume poate fi explicată doar parţial prin creşterea numărului de teste realizate în comparaţie cu perioada primului val al pandemiei, înregistrat în intervalul martie-aprilie la nivel global.

În Europa, dar şi în Statele Unite şi Canada, numărul cazurilor detectate a crescut foarte mult în ultima săptămână, cu 44%, respectiv 17% în raport cu săptămâna precedentă.

În Europa, numărul maximal de cazuri recenzate de la debutul pandemiei a fost atins chiar joi: peste 150.000 noi cazuri.

Mai multe ţări de pe continentul european consideră că au intrat în al doilea val al epidemiei. Numărul deceselor înregistrate rămâne însă departe de nivelurile atinse în aprilie (peste 4.000 de decese zilnice erau recenzate în acea perioadă, în medie).

După o încetinire constatată în această vară (mai puţin de 400 de decese zilnice, în iulie), media zilnică a deceselor din Europa a depăşit din nou săptămâna trecută pragul de 1.000.

În Statele Unite, unde numărul cazurilor anunţate a scăzut în septembrie, după un vârf înregistrat la jumătatea lunii iulie, infectările cu SARS-CoV-2 au crescut din nou, cu o medie de peste 50.000 de cazuri noi zilnice raportate în ultimele şapte zile şi cu un maxim de peste 70.000 care a fost atins joi.

sâmbătă, 17 octombrie 2020721
Comentarii
mai mult...Mapamond
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Numărul deceselor a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate, potrivit ECDC

Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană...284

19 oct 18:29MapamondFranţa: Zeci de mii de persoane s-au adunat la Paris şi în alte oraşe ca omagiu pentru profesorul decapitat317
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 la sfârşitul anului305
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Elveţia înăspreşte măsurile după înmulţirea cazurilor de infectare

Purtatul măştilor va fi obligatoriu începând de luni în toată Elveţia în spaţiile publice închise, a anunţat...312

19 oct 00:00MapamondFranţa: Asasinul profesorului decapitat era un refugiat448
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: SUA au depăşit 8,1 milioane de cazuri şi confirmă 219.156 decese de COVID-19306
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Australia relaxează unele restricţii

În statul Victoria din centrul Australiei urmează să fie relaxate unele din restricţiile impuse pentru combaterea...282

19 oct 00:00MapamondPeste 20 de soldaţi sunt daţi dispăruţi după o alunecare de teren în Vietnam298
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Armata cehă pregăteşte construirea unui spital de campanie la Praga300
19 oct 17:58MapamondUn caz de COVID-19, confirmat în reşedinţa din Vatican a papei Francisc

Un bărbat care locuieşte în aceeaşi reşedinţă de la Vatican ca şi papa Francisc a fost testat pozitiv la...297

19 oct 00:00MapamondIndia începe selectarea persoanelor care vor primi cu prioritate vaccinul împotriva noului coronavirus330
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Angela Merkel le cere germanilor să stea acasă pentru a evita propagarea COVID-19312
Vremea
14.7°14.3° - 14.7° luni, 19 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 3.05 m/s
Presiune: 1025 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 oct 00:00SportSeria victoriilor continuă pentru CSU Craiova (1-0 vs Dinamo București)

CSU Craiova a înregistrat a șaptea victorie în tot atâtea etape, după ce s-a impus, scor 1-0, pe Arena Națională,...410

19 oct 00:00SportTottenham, egalată de West Ham după ce a condus cu 3-0 timp de 66 de minute

Tottenham Hotspur a fost ţinută în şah acasă de altă echipă londoneză, West Ham United, scor 3-3, după ce...374

19 oct 00:00SportRemiză între FC Hermannstadt și UTA Arad, scor 1-1

FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, la Mediaş, cu...319

19 oct 00:00SportCSM București, victorie cu FTC Budapesta - Cristina Neagu, șase goluri

CSM București a câștigat, scor 25-19, meciul disputat la București contra formației FTC Budapesta, partidă...395

Local
19 oct 23:52LocalCOVID-19: 3920 de noi cazuri de infectare în România, 54 la Constanța

Până astăzi, 18 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 180.388 de cazuri de persoane infectate cu...1195

19 oct 23:46LocalVirgil Musta: Cum te tratezi acasă, dacă ai o formă uşoară de COVID-19

Bolnavii de COVID-19 care au forme asimptomatice sau uşoare pot rămâne să se trateze acasă, şi nu la spital, unde...3359

18 oct 23:46LocalBEȚI și fără PERMIS, pe drumurile din Constanța

807

19 oct 23:52LocalStreinu-Cercel: Epidemia a fost ținută sub control până a intervenit politicul

Managerului Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București, prof. dr. Adrian...998

19 oct 23:48LocalRomânii NU vor să poarte masca și NU respectă nici distanțarea

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 7.077 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de...735

19 oct 23:47LocalUn STÂLP a căzut pe un autoturism în Capidava și a rănit două persoane

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 18 octombrie, în localitatea Capidava,...748

19 oct 23:52LocalRAZII ale polițiștilor de la Rutieră pe șoselele constănțene

În noaptea de 17/18 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, împreună cu cei ai Biroului...842

19 oct 23:53LocalMINORĂ dispărută din Bulgaria, depistată la graniță de polițiștii constănțeni. VIDEO!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un tânăr și...1979

19 oct 23:45LocalCoronavirusul ar putea fi transmis pe distanțe lungi prin mărfuri înghețate

745

Politică
19 oct 00:00PoliticăBăsescu: Pentru un preşedinte nu e suficient să ceară poporului să se spele pe mâini

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, a declarat că pentru un preşedinte nu este suficient să ceară poporului să...388

19 oct 00:00PoliticăLudovic Orban şi Violeta Alexandru deschid lista de candidaţi a PNL Bucureşti la Camera Deputaţilor

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vor deschide lista liberalilor bucureşteni la Camera...378

19 oct 00:00PoliticăPSD: În ziua în care Capitala intră în scenariul roşu, membrii Guvernului sunt preocupaţi de alegeri

326

19 oct 00:00PoliticăLiviu Negoiţă: Experienţa în calitate de parlamentar şi în administraţie m-a făcut să decid venirea în PMP

Liviu Negoiţă, fost primar al Sectorului 3, a declarat, sâmbătă, că s-a înscris în PMP deoarece partidul are o...356

19 oct 00:00PoliticăUSR şi PLUS au aprobat Programul de guvernare al Alianţei

Cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR şi PLUS au aprobat sâmbătă, 17 octombrie,...306

19 oct 00:00PoliticăAurescu: Condoleanţe apropiaţilor profesorului francez ucis! România şi Franţa - unite în lupta contra terorii

318

Interviuri
6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2111

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

HoriaConstantinescu a candidat din partea PPU-SL la Primăria Constanța, însă nu a reușit să obțină decât 4 800...6161

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

2604

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...2377

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

Constanța a votat pentru schimbare și a optat pentru Vergil Chițac și Stelian Ion, care au obținut 28,48%,...2132

1 oct 00:07InterviuriVasile Delicoti vrea să facă din POARTA ALBĂ o comună MODEL

2639

Monden
19 oct 00:00MondenKatie Holmes este îndrăgostită lulea! Ce zice fostul iubit, Jamie Foxx

Katie Holmes este îndrăgostită lulea de un bucătar. Cum a reacționat fostul ei iubit, Jamie Foxx, s-a informat...435

19 oct 00:00MondenCine e artista care a ţinut un discurs anti Trump la Premiile Billboard

Ceremonia Premiilor Billboard 2020, deşi desfăşurată fără spectatori, nu a rămas fără ecou. Lizzo, una dintre...332

19 oct 00:00MondenSarah Jessica Parker, mândră de riduri și de celulită. Le-a etalat într-o ședință foto

456

19 oct 00:00MondenFiica lui Alec Baldwin s-a fotografiat în cea mai provocatoare lenjerie intimă

Ireland Baldwin, în vârstă de 24 de ani, fiica actorului Alec Baldwin și a lui Kim Basinger este deja un nume...540

19 oct 00:00MondenPrimul album postum al lui Ennio Morricone va fi lansat pe 6 noiembrie

Albumul "Morricone Segreto", o colecţie de compoziţii ale lui Ennio Morricone de la sfârşitul anilor '60 şi...288

19 oct 00:00MondenSerialul „The Crown“ se pregăteşte de un nou sezon. Se vor introduce personajele Lady Di şi Margaret Thatcher

310

Mapamond
19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Australia relaxează unele restricţii

În statul Victoria din centrul Australiei urmează să fie relaxate unele din restricţiile impuse pentru combaterea...282

19 oct 00:00MapamondPeste 20 de soldaţi sunt daţi dispăruţi după o alunecare de teren în Vietnam

Guvernul de la Hanoi a anunţat că 22 de soldaţi sunt daţi dispăruţi după ce o alunecare de teren a lovit...298

19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Armata cehă pregăteşte construirea unui spital de campanie la Praga

300

19 oct 17:58MapamondUn caz de COVID-19, confirmat în reşedinţa din Vatican a papei Francisc

Un bărbat care locuieşte în aceeaşi reşedinţă de la Vatican ca şi papa Francisc a fost testat pozitiv la...297

19 oct 00:00MapamondIndia începe selectarea persoanelor care vor primi cu prioritate vaccinul împotriva noului coronavirus

Numărul de infectări cu noul coronavirus în India a crescut cu alte 62.212 de cazuri în ultimele 24 de ore şi,...330

19 oct 00:00MapamondCoronavirus: Angela Merkel le cere germanilor să stea acasă pentru a evita propagarea COVID-19

312

Sănătate
19 oct 00:00SănătateRodia, fructul minune: beneficii și recomandări

Rodiile sunt bogate în antioxidanți, vitamine și nutrienți de preț, așa că este recomandat să facă parte din...395

19 oct 00:00SănătateMituri despre apa minerală - sunt sau nu adevărate?

Este apa minerală carbogazoasă sănătoasă sau nu? Ne balonează, ne provoacă aciditate sau este mai nutritivă...411

19 oct 00:00SănătateCum să mănânci sănătos atunci când nu ai timp: 4 sfaturi utile

357

19 oct 00:00SănătatePonturi pentru recuperarea rapidă după nașterea prin cezariană

Nașterea prin cezariană implică o perioada de recuperare care nu este tocmai ușoară pentru proaspăta mămică....334

19 oct 00:00SănătateViolența domestică actuală sau în copilărie împiedică mamele să-și alăpteze bebelușii

Potrivit unui nou studiu, mai mult de două din zece femei care au suferit abuzuri în copilărie sunt predispuse la...297

19 oct 00:00SănătateMenoragia: cauze, simptome și tratament

Menoragia este termenul medical folosit pentru a descrie un ciclu menstrual abundent sau prelungit. Femeile afectate de...297

19 oct 00:00SănătateGhidul tipurilor de pește - de la cel mai sănătos la cel mai toxic

Auzi atât de multe despre toate tipurile de pește, încât nu mai știi care este sănătos, care este toxic, pe care...523

19 oct 00:00SănătateCum să învingi rapid astenia de toamnă: 3 nutrienți antioboseală

Tristețea prezentă în zilele reci ale toamnei poate fi mai mult decât o dispoziție trecătoare, semnalând...358

19 oct 00:00SănătateComoara toamnei: dovleacul - Află ce beneficii are

352

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT