REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus: Papa îi critică pe cei care ascultă de companiile farmaceutice şi nu de personalul sanitar în actuala pandemie

Coronavirus: Papa îi critică pe cei care ascultă de companiile farmaceutice şi nu de personalul sanitar în actuala pandemie

Replica API 24 septembrie 2020 | 00:00 968

Papa Francisc a criticat faptul că pentru a vindeca pandemia de coronavirus ţările ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de personalul sanitar, care se află "în prima linie în spitale, sau în taberele de refugiaţi", relatează miercuri EFE, citată de Agerpres.

Papa Francisc

În cadrul Audienţei Generale de miercuri, papa a denunţat că de multe ori societăţile prioritizează interesele economice în faţa celor sociale.

"Se ascultă mai mult de marile companii financiare decât de oameni sau de cei care se mişcă în economia reală. Se ascultă mai mult de companiile multinaţionale decât de mişcările sociale. Se ascultă mai mult de cei puternici decât de cei slabi", a denunţat papa.

Potrivit papei, "pentru a ieşi cu bine din actuala criză, care este sanitară dar şi socială, politică şi economică", toţi membrii societăţii trebuie să-şi asume o parte din "responsabilitate", astfel încât să nu fie nimeni marginalizat, exclus sau ignorat.

Sfântul părinte a lăudat faptul că în actuala criză a coronavirusului multe state au încercat să ajute "persoanele, familiile şi activităţile economice" care s-au aflat şi încă se află în dificultate" prin adoptarea unor "intervenţii adecvate".

Dar, potrivit lui, pentru a ieşi din criză trebuie să se acorde prioritate "principiului subsidiarităţii", şi colaborării constante dintre stat şi popor şi viceversa.

A reamintit că în timpul izolării generale s-au născut gesturi spontane, precum aplauzele pentru medici ca semn de încurajare şi a cerut ca aceste aplauze să se îndrepte acum spre "fiecare membru al corpului social pentru contribuţia sa valoroasă, oricât de mică".

Criza sanitară provocată de COVID-19 poate fi oportunitatea de a clădi "un viitor în care dimensiunea locală şi globală să se îmbogăţească reciproc, unde frumuseţea şi splendoarea grupurilor mici să înflorească", în care să existe un mai mare angajament faţă de cei nevoiaşi", a subliniat papa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614