REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Coronavirus: Record de cazuri noi, peste 7.300, dar şi de teste în Italia

Coronavirus: Record de cazuri noi, peste 7.300, dar şi de teste în Italia

Replica API 14 octombrie 2020 | 19:31 1457

Italia a atins miercuri cel mai ridicat nivel de până acum al cazurilor noi de infectare cu coronavirus, 7.332, depăşindu-l pe cel consemnat la 21 martie, când au fost depistate 6.557 de contaminări în 24 de ore, transmit Reuters şi dpa, citând Agenţia de Protecţie Civilă, scrie Agerpres.

Marţi fuseseră raportate 5.901 cazuri de noi infectare.

De la raportarea de marţi, numărul deceselor a fost de 43, faţă de 41 în ziua precedentă, cu mult mai puţine decât în vârful epidemic, de peste 900, înregistrat în Italia în lunile martie şi aprilie.

Deşi bilanţul pe o zi al deceselor rămâne relativ scăzut, numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă a crescut constant, ajungând miercuri la 541, de la un minim de circa 40 în a doua jumătate din iulie.

Italia a fost prima ţară europeană lovită de pandemie şi deţine al doilea cel mai grav bilanţ de pe continent, de 36.289 de decese dintr-un număr de 372.799 de infectări confirmate.

Datorită unora dintre cele mai severe restricţii din lume, guvernul a reuşit să aducă epidemia sub control în vară.

Însă în ultimele săptămâni numărul zilnic de infectări a urcat, iar guvernul a impus noi limitări în privinţa adunărilor, funcţionării restaurantelor, activităţilor sportive şi educative.

Italia înregistrează totuşi semnificativ mai puţine cazuri pe zi decât Franţa, Spania sau Marea Britanie.

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat marţi că este decis să evite o nouă carantină generală, tocmai când economia îşi revine de pe pe urma celei din primăvară.

Cu toate acestea, unii din cei mai marcanţi oameni de ştiinţă sunt de părere că închiderea încă o dată a ţării ar putea fi singura cale de oprire a creşterii în spirală a numărului de infectări.

'Cred că un lockdown de Crăciun este realist, ne-ar permite să ajustăm sistemul, să scădem transmiterea virusului şi să creştem depistarea contacţilor', a afirmat la postul naţional RAI Andrea Crisanti, profesor de microbiologie la Universitatea din Padova.

Într-un interviu pentru cotidianul La Stampa, Patrizio Pezzotti, epidemiolog în cadrul Institutului Superior de Sănătate, a spus că se aşteaptă ca bilanţul deceselor de COVID-19 să ajungă la 100 pe zi peste două săptămâni.

Confruntate cu plângerile populaţiei nevoite să stea la cozi lungi la centrele de testare, autorităţile încearcă să crească această capacitate, miercuri ajungându-se la un număr record de 152.196 de teste efectuate în 24 de ore.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cati bani luati sa scrieti voi, cei care spuneti ca lumea se infecteaza de la purtarea masti, sa nu le purtam, ca nu exista virus, ca este conspiratie etc. Voi, pe care sigur va plateste cineva, sunteti criminalii unei natii. La inceput am crezut ca sunteti doar prosti,ca aveti o constipatie in creier. Dar nu sunteti rau intentionati.
1
0
Sa mori tu ca a crescut infectarea de la masca! Vezi da n ai nevoie de o gura de oxigen ca nu mai sunt locuri la ATI.
0
0
Treziti-va oameni!!! Cum sa existe atata paranoia pt un rahat de virus care este de 10 ori mai slab decat virusul gripal obisnuit?!? Nu mai purtati masca. Eficienta zero. De la 100 a crescut la 3500 numarul de "infectati" urmare purtarii mastilor! folositi-va creierul. nu mai ascultati la jegurile din mass-media, mass-media care a supt dintotdeauna pula celor de la putere!!!
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614