REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Coronavirus - Rusia: Vaccinul Sputnik V va fi transportat la temperaturi pozitive şi va fi mai ieftin decât cel american

Coronavirus - Rusia: Vaccinul Sputnik V va fi transportat la temperaturi pozitive şi va fi mai ieftin decât cel american

Replica API 24 noiembrie 2020 | 20:32 1144

Vaccinul ''Sputnik V'', alternativa rusească la vaccinurile occidentale, va fi de câteva ori mai ieftin decât cele produse de companiile Pfizer şi Moderna şi va putea fi transportat începând din luna februarie la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, a declarat luni agenţiei EFE Kiril Dmitriev, şeful fondului statal (Fondul de Investiţii Directe al Rusiei - FIDR) însărcinat cu vânzarea şi distribuţia vaccinului, citează Agerpres.

Acesta nu a precizat care va fi preţul vaccinului, promiţând că-l va anunţa săptămâna aceasta. El a amintit că eficacitatea vaccinului rusesc este de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia.

Începând din decembrie sau ianuarie va începe furnizarea către alte state a acestui vaccin, care va fi produs de asemenea în ţări precum Brazilia, India, China sau Coreea de Sud.

Cât despre transportul vaccinului, care în cazul Pfizer are nevoie de o temperatură de -70 de grade, iar în cazul Moderna de -20 de grade, Kiril Dmitriev a susţinut că primele loturi ale vaccinului Sputnik V vor putea fi conservate la -18 grade, iar din luna februarie se va folosi tehnologia liofilizării, utilizată pentru deshidratarea vaccinului, ceea ce îi va facilita transportul.

''Începând din februarie, cele mai multe doze le vom furniza la o temperatură între 2 şi 8 grade. Aceasta va diminua restricţiile privind transportul'', spune responsabilul rus. El a adăugat că Rusia nu are drept obiect ca Sputnik V să fie singurul vaccin pe piaţă, ci să facă parte dintr-o serie de vaccinuri care să fie distribuite în întreaga lume, întrucât ''numai împreună, unindu-ne eforturile, putem învinge coronavirusul''.

Kiril Dmitriev a mai susţinut că cererea înregistrată pentru vaccinul Sputnik V este pentru circa un miliard de persoane, iar capacitatea de producţie a Rusiei pentru întreg anul următor ajunge la aproximativ jumătate din această cerere.

Dar vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este privit cu scepticism în multe ţări, în primul rând pentru că a fost înregistrat în Rusia înaintea finalizării testelor clinice şi pentru că rezultatele preliminare ale acestora nu au fost evaluate de cercetători independenţi şi nici nu au fost publicate în reviste ştiinţifice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614