rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronavirus: Situaţia cazurilor de COVID-19 în statele vecine României

Numărul persoanelor din Bulgaria confirmate cu COVID-19 a ajuns miercuri la 581, în creştere cu 16 faţă de ziua anterioară, a anunţat celula guvernamentală de criză de la Sofia, potrivit BTA, citată de Agerpres.

Până în prezent în Bulgaria au decedat 23 de persoane din cauza coronavirusului SARS-CoV-2. Vârsta medie a celor decedaţi este 65 de ani. În spitalele bulgare sunt internaţi 213 pacienţi cu COVID-19, dintre care 21 se află la terapie intensivă.

Premierul bulgar Boiko Borisov a dispus efectuarea de teste de anticorpi în staţiunea montană Bansko, care s-a aflat în carantină totală pentru două săptămâni în luna martie. El a precizat că în viitor Comisia Europeană va livra ţării sale un milion de kituri de teste pe care Bulgaria le-a achitat deja. ''Testele pur şi simplu nu sunt disponibile pe piaţă'', a explicat Borisov.

Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 a ajuns miercuri la 895, dintre care 58 fatale.

Până în prezent, în Ungaria 94 de pacienţi s-au vindecat complet.

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a anunţat că de la începutul crizei provocate de pandemia de COVID-19 diplomaţia de la Budapesta a ajutat la repatrierea a 7.995 cetăţeni ungari din 166 de ţări şi în prezent organizează revenirea altor 928.

Numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 24 după ce miercuri au fost confirmate încă trei decese. Alte 114 de persoane contaminate sunt spitalizate în stare gravă.

Conform datelor oficiale, până miercuri dimineaţă în Republica Moldova au fost confirmate 1.056 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, 114 fiind importate, iar restul cu transmitere locală, conform Radio Chişinău.

În Serbia, numărul de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 era miercuri dimineaţă de 2.447, potrivit site-ului de ştiri covid19.rs.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat până marţi seara 9.626 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator).

Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns miercuri la 1.668.

Un număr de 52 de pacienţi au decedat.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 se înregistrează în regiunea Cernăuţi (273), municipiul Kiev (256) şi regiunile Ivano-Frankovsk (198) şi Ternopil (168). Nu sunt disponibile date despre situaţia COVID-19 în Crimeea, Doneţk şi Lugansk.

joi, 9 aprilie 2020598
Comentarii
mai mult...Mapamond
5 dec 00:00MapamondAcord pentru bugetul UE pentru 2021. Dispoziţii provizorii aplicabile în cazul menţinerii veto-ului Poloniei şi Ungariei

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre, şi Parlamentul European au ajuns vineri la un acord asupra...159

5 dec 00:00MapamondProgramul nuclear iranian: Germania vrea un acord extins la programele balistice ale Iranului155
5 dec 00:00MapamondErdogan speră că Franţa „se va debarasa“ de Emmanuel Macron cât mai curând posibil170
5 dec 00:00MapamondTentativă de incendiere a Bisericii Tuturor Naţiunilor din Ierusalim; poliţia a arestat un suspect

Un bărbat a încercat vineri să incendieze Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Gethsimani, în Ierusalimul de...175

5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Guvernul bulgar a aprobat planul de vaccinare gratuită şi voluntară a populaţiei170
5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Campania de vaccinare din Marea Britanie va începe pe 8 decembrie159
5 dec 01:06MapamondCoronavirus: SUA înregistrează 2.907 morţi într-o singură zi, un nou record de la începerea pandemiei

SUA au înregistrat joi 2.907 decese şi 210.962 de contagieri cu COVID-19, două noi recorduri de la începerea...161

5 dec 00:00MapamondGermania: O femeie de 92 de ani, condamnată din nou la închisoare pentru negarea Holocaustului187
5 dec 19:58MapamondNorvegia va folosi trei vaccinuri pentru a stopa pandemia de COVID-19, de la începutul anului 2021160
5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Austria a dat startul testării în masă, în pofida sfatului experţilor

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de...173

5 dec 00:00MapamondÎncă un misterios monolit metalic a fost găsit în SUA168
5 dec 00:00MapamondUn tribunal japonez anulează autorizaţia de funcţionare pentru două reactoare nucleare164
Vremea
10.9°10.9° - 11.8° sâmbătă, 5 decembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 95%
Vânt: 5.62 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/49
5/40
joker
Horoscop
mai mult...SPSportRT
5 dec 00:00SportCroația, surpriza zilei (24-22 vs Ungaria)

Reprezentativa Croației a reușit surpriza zilei la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca, după ce s-a...172

5 dec 00:32SportAnthony Davis a semnat un nou contract cu Lakers, în valoare de 190 milioane dolari

Anthony Davis şi-a prelungit aventura la echipa de baschet Los Angeles Lakers cu încă cinci ani, la mai puţin de 24...159

5 dec 00:00SportFotbal - Liga I: FC Argeş - Dinamo 0-1

Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, la Piteşti, într-un meci din etapa a...163

5 dec 00:00SportEdi Iordănescu, noul antrenor al echipei CFR Cluj

Edward Iordănescu a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal CFR Cluj, a anunţat...165

Local
5 dec 23:22LocalATENȚIE ȘOFERI! Transport agabaritic pe RUTELE Agigea - Peștera și Peștera - Mihail Kogălniceanu

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, vineri, 04 decembrie, începând cu...429

5 dec 23:23LocalAurel MOTOTOLEA, noul manager al Muzeului de Istorie Constanța

Mihai Lupu, președintele Consiliului Judetean Constanța, a decis, în urma evaluării manageriale a lui Sorin Marcel...679

5 dec 23:24LocalAccident rutier MORTAL pe varianta Ovidiu

Polițiștii rutieri au fost sesizați, în cursul zilei de vineri, 4 decembrie a.c. cu privire la producerea unui...2558

5 dec 23:26LocalATENȚIE, CONSTĂNȚENI! Puteți vota chiar dacă v-au EXPIRAT actele de identitate

Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța anunță că persoanele care nu...431

5 dec 23:26LocalSancţiuni aplicate de poliţişti pentru nerespectarea măsurilor anti-covid

Având în vedere instituirea măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, polițiștii și jandarmii...607

5 dec 23:27LocalAutoturism de lux căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit la frontieră

465

Politică
5 dec 23:57PoliticăIohannis, mesaj pentru români: Vă îndemn să veniţi în număr cât mai mare la urne şi să vă faceţi auzită vocea

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, un apel privind prezenţa la vot, arătând că votul este cel mai...484

5 dec 23:56PoliticăGuvernul a anulat măsura de suspendare a activităţii pieţelor în spaţii închise

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre privind eliminarea măsurii de suspendare a activităţii pieţelor...437

5 dec 00:01PoliticăRaed Arafat explică cum au devenit secțiile de votare mai sigure decât spitalele

476

5 dec 23:57PoliticăGuvernul a aprobat cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social

În ședința Executivului de vineri, 4 decembrie 2020, a fost aprobată hotărârea prin care se stabilește, în...435

5 dec 01:05PoliticăS-a DECIS strategia națională de vaccinare: CINE are PRIORITATE

Strategia Națională de Vaccinare a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de joi spre vineri și este în...709

5 dec 21:18PoliticăOrban: Persoanele aflate în localități carantinate vor putea să voteze, fără a fi nevoie de o declarație pe propria răspundere

661

Interviuri
1 dec 00:06InterviuriSilviu GĂREA: CETĂȚENII vor CÂȘTIGA dacă aleg PSD-ul! Video

”Mă simt foarte onorat că din miile de membri ai Partidului Social Democrat am fost nominalizat”, spune Silviu...1123

27 noi 00:12InterviuriGeorge Niculescu, PNL: PSD-iștii încearcă să POLITIZEZE această PANDEMIE! Video

George Niculescu este candidatul PNL pentru un loc în Senat. Nu este străin de activitatea unui reprezentant al...1557

27 noi 00:12InterviuriGeorge Vișan: PSD ar fi GESTIONAT această PANDEMIE mult mai BINE decât PNL! Video

1560

3 dec 00:04InterviuriRemus Negoi, USR-PLUS: Imunitatea parlamentară NU trebuie să existe într-o ȚARĂ normală!

Remus Negoi, candidatul USR-PLUS pentru Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța în care a...773

3 dec 00:05InterviuriSorin Andrei: USR-PLUS are PROIECTE pentru COMBATEREA SĂRĂCIEI

Candidatul USR-PLUS pentru Senat, Sorin Andrei, conştientizează că una dintre problemele majore cu care se confruntă...792

1 dec 00:06InterviuriRăzvan Filipescu, Pro România: GUVERNUL PNL a CREAT HAOS și PANICĂ! Video

Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin care a...895

27 noi 00:13InterviuriCristina Rizea, USR-Plus: PSD a avut TIMP 30 de ani să DEMONSTREZE ce POATE! Video

Cristina Rizea, candidat din partea USR-Plus la Alegerile Parlamentare, a acceptat provocarea să reprezinte în...1461

24 noi 00:10InterviuriMarian CRUȘOVEANU, PNL: În Primăria Constanţa sunt foarte multe situații NECLARE. VIDEO

Marian Crușoveanu, candidatul PNL pentru Camera Deputaților, are convingerea că va ajunge în Parlamentul României...2736

24 noi 00:12InterviuriSorin Andrei, USR-PLUS: Așa cum MERGEM la supermarket, putem merge și la VOT. VIDEO

1592

Monden
5 dec 00:00MondenEva Longoria, o mamă foarte atenta la alimentația sănătoasă a copilului ei

Eva Longoria, 45 de ani, cea mai fericită mămică din lume. Actrița a postat recent o fotografie alături de fiul ei...155

5 dec 00:00MondenChitarele lui Eddie van Hallen s-au vândut cu 422.000 de dolari, la două luni de la moartea artistului

Eddie van Hallen scrie istorie și după moarte. Legendarul artist s-a stins din viață la 6 octombrie 2020, în casa...151

5 dec 00:00MondenPistolul folosit de Sean Connery în primul "James Bond", vândut la licitaţie pentru 256.000 de dolari

158

5 dec 00:00MondenRosalia şi The Weeknd au lansat un remix la "Blinding lights", cel mai ascultat cântec al anului

Rosalia şi The Weeknd, doi dintre artiştii cei mai relevanţi ai muzicii internaţionale actuale, au dezvăluit vineri...155

5 dec 00:00MondenWarner Bros îşi va lansa toate filmele din 2021 simultan în streaming şi în cinematografe

Pentru a limita impactul generat de pandemia de coronavirus asupra activităţii sale, directorii studioului Warner Bros...160

5 dec 00:00MondenGala Fashion Awards 2020: Premiile modei britanice, prezentate online de vedete internaţionale

152

Mapamond
5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Austria a dat startul testării în masă, în pofida sfatului experţilor

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de...173

5 dec 00:00MapamondÎncă un misterios monolit metalic a fost găsit în SUA

Un grup de excursionişti a descoperit un monolit metalic pe un traseu montan pe coasta centrală a Californiei, în...168

5 dec 00:00MapamondUn tribunal japonez anulează autorizaţia de funcţionare pentru două reactoare nucleare

164

Sănătate
5 dec 00:00SănătateMicrobiomul intestinal joacă un rol important în ateroscleroză

Cercetătorii au arătat că există o nouă relație între microbiomul intestinal și ateroscleroza, una dintre...154

5 dec 00:00SănătateAntioxidanții, utili în protecția cardiovasculară

Există numeroși antioxidanți care pot să protejeze împotriva afecțiunilor cardiovasculare, însă aceștia trebuie...162

5 dec 00:00SănătateTestele genetice pentru colesterol mărit pot să te ajute să previi infarctul

165

5 dec 00:00SănătatePot dietele vegetariene să prevină bolile de inimă?

Se presupune că vegetarienii sunt mai sănătoși decât carnivorii și mulți oameni obișnuiți trăiesc cu această...165

5 dec 00:00SănătateAnumiți nutrienți din alimente au fost asociați cu riscul de formare de cheaguri de sânge

Un nou studiu restrâns sugerează că un nutrient din carne și ouă ar putea, în combinație cu bacteriile din...165

5 dec 00:00SănătateRecolonizarea bacteriană, o nouă metodă pentru reducerea drastică în greutate

Slăbirea după recolonizarea bacteriană este o modalitate de reducere a greutății prin care se schimbă flora de la...155

5 dec 00:00SănătateColonoscopia - metodă de diagnostic, dar și de tratament

Colonoscopia este atât o metodă de diagnostic, cât și terapeutică și permite examinarea și tratamentul rectului,...167

5 dec 00:00SănătateScăderea în greutate poate indica probleme digestive, precum colita ulcerativă

Problemele digestive ar putea să afecteze masa corporală, spun experții, iar unele afecțiuni ar putea să indice, de...158

5 dec 00:00SănătateCe probleme previne ecografia de șold la bebeluși?

148

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT