REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
20.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Coronavirus: Spania va folosi un milion de teste rapide şi sporeşte producţia de ventilatoare pentru respiraţie asistată

Coronavirus: Spania va folosi un milion de teste rapide şi sporeşte producţia de ventilatoare pentru respiraţie asistată

Replica API 2 aprilie 2020 | 00:00 978

Spania îşi sporeşte achiziţiile de materiale medicale pentru pandemia de coronavirus, primind săptămâna aceasta un milion de teste rapide a căror fiabilitate a fost deja dovedită şi va produce zilnic pe plan intern sute de ventilatoare pentru respiraţie asistată destinate secţiilor de terapie intensivă, transmite joi agenţia EFE, citată de Agerpres.

Cele un milion de teste rapide sunt de un tip ce prezintă rezultatul corect în circa 80% din cazuri şi vor fi folosite pentru depistarea rapidă a persoanelor infectate cu coronavirus în spitale şi aziluri de bătrâni, a afirmat ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa.

Declaraţia sa survine după ce săptămâna trecută el anunţase returnarea către China a unui lot de 659.000 de teste rapide care nu îndeplineau standardele de calitate şi fiabilitate.

''Suntem deplin convinşi că în acest moment cel mai bine este să facem cât mai multe teste posibile pentru persoanele care prezintă simptome'', a argumentat ministrul Salvador Illa, după ce în ultimele 24 de ore Spania a înregistrat un număr record de decese provocate de noul coronavirus, 950, al căror total a depăşit 10.000 în această ţară, unde numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns la 110.238, din care 6.092 se află la terapie intensivă.

Testul cel mai fiabil pentru diagnosticarea acestei boli este PCR, a admis ministrul spaniol, adăugând că obstacolul în calea creşterii numărului acestor teste în Spania este insuficienţa kit-urilor de recoltare.

El a mai spus că va fi asigurată producţia zilnică a cel puţin 400 de aparate pentru respiraţie asistată de către două companii. Una este din Madrid, iar cealaltă este producătorul auto Seat, care va fabrica în fiecare zi circa 300 de astfel de dispozitive odată ce Agenţia Spaniolă a Medicamentului şi Produselor Sanitare îi va autoriza modelul realizat în colaborare cu un spital din Barcelona.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102