REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Coronavirus: UE rezervă 400 de milioane de doze ale viitorului vaccin anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson

Coronavirus: UE rezervă 400 de milioane de doze ale viitorului vaccin anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson

Replica API 15 august 2020 | 00:00 1090

Comisia Europeană a anunţat vineri că a rezervat în numele statelor membre până la 400 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin anti-COVID-19 la care lucrează compania americană Johnson & Johnson, informează AFP, citată de Agerpres.

Discuţiile exploratorii între Comisie şi Johnson & Johnson, care s-au încheiat vineri, au ca scop stabilirea unui cadru în vederea unei prime achiziţii de 200 de milioane de doze, care ar putea fi urmată de o a doua achiziţie pentru o cantitate similară de doze, conform unui comunicat al Comisiei.

Contractul avut în vedere urmează să fie negociat de Comisie şi compania americană.

Executivul european "continuă discuţii intense" cu alţi producători de vaccinuri, se mai arată în comunicat.

Pe 31 iulie, Comisia Europeană a anunţat că a rezervat 300 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin produs de laboratorul francez Sanofi.

"Viaţa cetăţenilor şi a economiei noastre necesită un vaccin sigur şi eficient împotriva coronavirusului. Discuţiile de astăzi ne apropie de acest obiectiv", a declarat preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

La jumătatea lunii iunie, Comisia Europeană a publicat o "strategie pentru vaccinuri". Acest plan de acţiune prevede semnarea unor "contracte de achiziţie în avans" cu producătorii de vaccinuri, finanţate prin instrumentul pentru sprijin de urgenţă creat în perioada crizei, care are un buget de aproximativ 2.4 miliarde de euro. Obiectivul este de a "asigura o producţie suficientă de vaccinuri în UE" şi "o aprovizionare suficientă a statelor membre".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367