rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronavirus: UE verifică vânzările online de măşti şi geluri dezinfectante

Comisia Europeană a lansat o serie de testări ale produselor puse în vânzare online în timpul pandemiei - măşti, combinezoane de protecţie, geluri dezinfectante - cu scopul de se asigura că nu prezintă niciun pericol şi respectă normele UE, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a avertizat marţi împotriva produselor, uneori prezentate ca "remedii miraculoase", care au apărut cu milioanele pe internet în timpul crizei provocate de noul coronavirus. El a denunţat "comercianţii care găsesc noi modalităţi de a exploata vulnerabilitatea consumatorilor şi de a ocoli controalele existente în timpul pandemiei".

La data de 1 iulie, 63 de notificări au fost lansate prin sistemul european de alertă rapidă privind măşti şi alte 10 notificări privind combinezoane de protecţie, dezinfectanţi de mâini şi "baghete" de dezinfectare cu UV.

În consecinţă, au fost luate măsuri de urmărire, a precizat Comisia într-un comunicat.

Comisia a solicitat cooperare din partea principalelor platforme de vânzări online, între care Amazon, Ebay, AliExpress sau Cdiscount.

"Demersul a constat mai ales în a le cere să retragă foarte repede un număr de anunţuri şi de produse de pe platformele online", a precizat Reynders într-o conferinţă de presă.

Comisarul european pentru justiţie a fost în contact cu responsabili vamali în China pentru a coopera cu privire la securitatea produselor exportate.

"Au fost lansate anchete cu privire la intrarea pe piaţă a unui număr de produse care prezintă probleme de siguranţă", a spus el.

Testele vor continua să fie efectuate în lunile următoare pe produse legate de coronavirus.

Didier Reynders a prezentat marţi un raport anual asupra activităţii sistemului de alertă, care există din 2003.

În 2019, 31 de ţări care participau la acest sistem de alertă rapidă (UE, Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) au lansat 2.243 de alerte prin respectivul sistem, ceea ce a dus la 4.477 de acţiuni de urmărire. O creştere de 10% într-un an şi de 63% din 2015.

Categoriile de produse cele mai semnalate sunt jucării (29% din total), vehicule cu motoare (23%) şi aparate şi echipamente electrice (8%). Dar avertismentele vizează şi produse cosmetice, îmbrăcăminte şi alte echipamente pentru copii.

Arătând o jucărie calcinată în timpul conferinţei de presă, Didier Reynders, de exemplu, a avertizat împotriva unui urs de pluş "care poate provoca şocuri electrice" sau o pernă de cauciuc cu apă caldă acoperită cu pluş "care nu rezistă la temperaturi înalte".

Biroul european al uniunilor de consumatori (BEUC) şi-a exprimat dezamăgirea cu această ocazie faţă de legislaţia depăşită.

"Ea datează din 2001 şi nu este făcută pentru era cumpărăturilor online", denunţă BEUC. "Consumatorii pot de acum să cumpere direct de la producători stabiliţi în afara UE, dar trasabilitatea (produselor) poate fi dificilă în continuare", potrivit acestuia.

marţi, 7 iulie 2020696
Comentarii

11MUIE UE(7 iul 23:45)
si cozilor de topor care ne-au bagat in ea!
11CORECT(7 iul 20:19)
Excrocii apar ca ciupercile in situatiile de criza. Trebuie stopati cat mai repede.
mai mult...Ultima oră
10 aug 00:24Ultima orăAroganță maximă: Un ambulanțier și-a adus fiica de la mare cu mașina de serviciu

Poliţiştii din Vaslui au deschis dosar penal in rem în cazul tinerei care a plecat la mare fără să aştepte...314

10 aug 00:00Ultima orăLiban: Noi confruntări între manifestanţi şi poliţişti la Beirut153
10 aug 00:00Ultima orăRezultate Loto 6 din 49, Joker, 5 din 40, Noroc. Numerele extrase duminică, 9 august186
9 aug 00:00Ultima orăDoi poliţişti, atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de doi scandalagii. Oamenii legii au ripostat cu focuri de armă

Doi poliţişti au fost atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de către doi bărbaţi în localitatea Văcăreşti, oamenii...382

9 aug 00:00Ultima orăMedic, despre gravida care a murit infectată de coronavirus: Sarcina este un factor de risc276
9 aug 00:00Ultima orăUn apartament a LUAT FOC în Mangalia524
9 aug 00:00Ultima orăUn muncitor din Portul Beirut face dezvăluiri: „În hangarul în care era depozitat nitratul de amoniu se aflau zeci de cutii cu artificii“

Libanezii se pregătesc de un protest major în Beirut, cu o zi înainte ca echipa care investighează exploziile să...349

9 aug 00:00Ultima orăTenis: Gabriela Ruse, victorie dramatică în turul al doilea al calificărilor la Praga232
9 aug 00:00Ultima orăIncendiu în Mangalia384
9 aug 21:36Ultima orăCoronavirus: Un vaccin ar putea fi disponibil până la sfârşitul anului 2020

Un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil până la sfârşitul anului 2020, a declarat - duminică-...312

9 aug 20:42Ultima orăIanis Hagi, între „foarte slab” și „prea bun pentru Scoția”. Ultima prestație a românului, sub lupă432
9 aug 00:00Ultima orăRaed Arafat: Nu s-a pierdut controlul pandemiei439
Vremea
21.4°21.4° - 21.9° luni, 10 august 2020
ConstanțaUmiditate: 59%
Vânt: 5.93 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 aug 00:00SportChindia Târgovişte a învins CS Mioveni, scor 2-0

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică seară, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în...154

10 aug 00:00SportDinamo Kiev a anunţat că doi dintre jucătorii săi, Nazari Rusin şi Roman Vantukh, au fost testaţi pozitiv cu coronavirus

Clubul Dinamo Kiev, la care antrenor este Mircea Lucescu, a anunţat că doi dintre jucătorii săi, Nazari Rusin şi...145

10 aug 00:00SportSimona Halep: 'Cu siguranţă voi decide după Praga dacă voi merge la US Open'

Jucătoarea Simona Halep, care se află în Cehia pentru turneul de la Praga, a declarat pentru Reuters că va hotărî...147

10 aug 00:00SportGabriela Ruse a eliminat-o pe favorita 6 şi este în ultimul tur al calificărilor la Praga

Jucătorarea Elena-Gabriela Ruse, locul 177 WTA, a acces, duminică, în ultimul tur al calificărilor la turneul de la...146

Local
10 aug 21:19LocalSute de persoane, în control pe litoral. Ce nereguli au găsit oamenii legii

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum...558

10 aug 21:25LocalCOVID-19: 1145 de cazuri noi de infectare, 30 la Constanța

Pe teritoriul României, până astăzi, 9 august, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul...660

10 aug 21:19LocalFilmele în aer liber au REVENIT în parcul Tăbăcărie. VIDEO!

513

10 aug 21:27LocalTabloul crizei pe piața muncii. Mișcarea care ar putea duce la scăderea salariilor în mediul privat

Piața muncii este un adevărat furnicar după pandemie, iar schimbarea pare să fie cuvântul de ordine. Multe firme...692

10 aug 21:18LocalPersoană aflată în pericol de înec, în Olimp

Potrivit primelor informații, o persoană inconștientă a fost scoasă din apă pe plaja Delfinul din stațiunea...517

10 aug 21:18LocalACOPERIȘUL unui BAR a luat FOC în NĂVODARI!

635

Politică
10 aug 00:00PoliticăSorin Grindeanu se reîntoarce în PSD: Ce funcție va primi, dacă Marcel Ciolacu este ales președinte

Fostul premier PSD Sorin Grindeanu a anunţat că va candiala congres pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, alături...150

10 aug 00:00PoliticăHotărâre BEC: „Candidatul, soţul, soţia, rudele până la gradul 2 nu pot fi membri ai Biroului Electoral Central“

Candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai Biroului Electoral...136

10 aug 00:00PoliticăTraian Băsescu anunță că va rupe și Stânga, și Dreapta: Iau de la amândoi

146

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2230

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3769

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

3854

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2275

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9105

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4601

Monden
10 aug 00:00MondenDe ce nu are riduri Gwyneth Paltrow! Are un truc învăţat de la mama ei

Incredibil! Deşi mai are doar trei ani şi împlineşte o jumătate de veac de viaţă, Gwyneth Paltrow arată...136

10 aug 00:00MondenFilmul animat „Trollhunters: Rise of the Titans“, produs de Guillermo del Toro, va fi lansat de Netflix în 2021

Un nou proiect dezvoltat de cineastul mexican Guillermo del Toro va fi ecranizat de platforma de streaming Netflix, care...127

10 aug 00:00MondenLionsgate pregăteşte un nou film „Dirty Dancing“, cu Jennifer Grey în distribuţie

130

Mapamond
10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Singapore începe testele pe oameni pentru un vaccin anti-COVID-19

Singapore a început testele pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19 şi preconizează că acesta va fi...139

10 aug 00:00MapamondIndia: Cele două cutii negre, recuperate de la locul accidentului aviatic

Datele de zbor şi înregistratorul de voce din cabina de pilotaj au fost recuperate de pe aeroportul din Kozhikode, în...134

10 aug 18:54MapamondAmeninţări cu bombă la mai multe agenţii de sănătate publică din vestul Germaniei

140

10 aug 00:00MapamondAmerica Latină-Caraibe, cea mai afectată regiune din lume de COVID-19

America Latină şi Caraibe au devenit regiunea din lume cel mai grav afectată în ceea ce priveşte numărul de decese...134

10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Ministrul francez al sănătăţii constată o creştere a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2 în Franţa şi Europa

Ministrul francez al sănătăţii Jerome Salomon a lansat un nou apel la vigilenţă, atenţionând că se remarcă o...134

10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Şcolile din statul american New York vor putea fi redeschise la toamnă

138

Sănătate
10 aug 00:00SănătateRiscurile la care căldura expune pacienții cu diabet

Persoanele diabetice sunt foarte sensibile la căldură însă, din păcate, cele mai multe dintre ele neglijează acest...136

10 aug 00:00SănătateAi diabet? Care sunt valorile normale ale colesterolului și ale lipidelor din sânge

Colesterolul este alcătuit în principal din grăsimi și lipoproteine. O lipoproteină include colesterol, proteine...145

10 aug 00:00Sănătate10 mituri despre celulită

131

10 aug 00:00SănătatePlantele de apartament care pun copiii în pericol

Plantele de apartament nu numai că schimbă aspectul casei tale, fiind unele dintre cele mai folosite decorațiuni, dar...137

10 aug 00:00SănătateCum să-ți ferești copilul de intoxicarea accidentală cu diverse substanțe

Copiii mici se confruntă cu un risc ridicat de intoxicații accidentale, prin urmare, părinții și cei care ii...137

10 aug 00:00SănătateMulți părinți subestimează riscurile de înec în rândul copiilor

Copiii au luat cu asalt piscinele dar e posibil ca mulți dintre aceștia să nu aibă aptitudinile necesare pentru a...134

10 aug 18:14SănătateCum combați dependența de cofeină

Cofeină are o mulțime de beneficii pentru minte și trup, însă excesele dăunează și dependență de cafea are o...134

10 aug 00:00SănătateDurerile de sâni la menopauză: cauze, simptome, remedii

Înainte de menopauză sau în timpul acesteia, este destul de obișnuit pentru femei să resimtă o senzație de durere...138

10 aug 00:00SănătateCastravetele amar, remediu în diabet și hipercolesterolemie

132

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT