REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Coronavirus: Un milion de persoane, deja vaccinate în China cu un vaccin experimental

Coronavirus: Un milion de persoane, deja vaccinate în China cu un vaccin experimental

Replica API 21 noiembrie 2020 | 00:00 1126

Aproape un milion de persoane au beneficiat deja de vaccinări "de urgenţă" cu două vaccinuri experimentale anti-COVID ale firmei chineze Sinopharm, a anunţat compania farmaceutică, fără a furniza totuşi date clinice care să le demonstreze eficacitatea, relatează vineri France Presse, citată de Agerpres.

Din această vară, China a autorizat inoculări de vaccinuri încă neomologate pentru nevoi considerate urgente - cum ar fi angajaţii şi studenţii care pleacă în străinătate sau lucrătorii expuşi, precum îngrijitorii.

În acest cadru, "vaccinurile noastre au fost inoculate la aproape un milion de persoane şi nu am fost anunţaţi despre reacţii indezirabile grave", a declarat Liu Jingzhen, preşedintele Sinopharm, pe website-ul grupului.

Potrivit companiei, niciuna dintre persoanele vaccinate cu vaccinurile sale nu a luat COVID-19, în ciuda faptului că s-au dus în "peste 150 de ţări".

China, unde noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, are în prezent patru vaccinuri în faza 3 a studiilor pe om - ultimul înainte de o posibilă omologare.

Deoarece există foarte puţini pacienţi în ţara asiatică, unde răspândirea COVID-19 a fost în mare măsură oprită încă din primăvară, aceste teste sunt efectuate în străinătate.

Astfel, studiile clinice de fază 3 ale Sinopharm, care includ două vaccinuri ce au atins acest stadiu, au loc în aproximativ zece ţări precum Emiratele Arabe Unite, Argentina, Peru, Egipt sau Iordania.

Preşedintele companiei de stat, Liu Jingzhen, a asigurat că grupul său este "în avanposturile mondiale" în dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID. Cu toate acestea, el nu a furnizat date ştiinţifice.

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis că orice vaccin produs de o companie din ţara sa va deveni "un bun public mondial", ce va fi accesibil ţărilor în curs de dezvoltare.

Concurenţa s-a intensificat în ultimele săptămâni între companiile farmaceutice mondiale.

Duo-ul americano-german Pfizer/BioNTech şi compania americană de biotehnologie Moderna au publicat în ultimele zile date ce arată că vaccinurile lor au o eficacitate de 95% şi respectiv 94,5%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218