REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

COTAR: Unele service-uri auto nu oferă maşină la schimb şoferilor păgubiţi, deşi facturează acest serviciu către asigurător

COTAR: Unele service-uri auto nu oferă maşină la schimb şoferilor păgubiţi, deşi facturează acest serviciu către asigurător

Replica API 9 mai 2019 | 00:00 302

Transportatorii atrag atenţia asupra faptului că anumite categorii de service-uri auto din România apelează la practici incorecte prin tarife foarte mari şi prin introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb date spre folosinţă şoferilor.

"Avem multe semnale care arată frauda în acest domeniu de activitate. De multe ori şoferul păgubit nu beneficiază de maşină la schimb, chiar dacă service-ul a facturat-o către societatea de asigurare, spre decontare. În acelaşi timp, salutăm service-urile auto care demonstrează că pot efectua lucrări de calitate la preţuri corecte. Atragem atenţia, însă, că există riscul ca, din cauza practicilor abuzive, cei aproximativ 6 milioane de consumatori din piaţa asigurărilor obligatorii să fie afectaţi printr-o eventuală creştere a tarifelor', susţine Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit unui comunicat de presă al COTAR, unele service-uri auto încearcă să obţină un profit incorect, prin tarife foarte mari şi prin introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb, în vederea compensării dreptului de folosinţă a autovehiculului avariat.

"Aceste costuri nejustificate facturate de către service-uri companiilor de asigurări vor avea impact negativ asupra preţului poliţelor de asigurare", susţine sursa citată.

COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218