rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

COVID-19: Pacienții cu grupa de sânge A (II), risc mai mare de a dezvolta forme severe

Rezultatele unui studiu¹ recent arată că persoanele cu grupa sangvină A (II) au un risc mai mare de a dezvolta o formă severă a bolii COVID-19. În antiteză, persoanele cu grupa de sânge 0 (zero) au un risc mai mic decât celelalte grupe, scrie doc.ro.

COVID-19 are manifestări variate, marea majoritate a persoanelor infectate având doar simptome ușoare sau fiind chiar lipsite de simptome (asimptomatice). Ratele de mortalitate sunt determinate preponderent de subgrupul de pacienți care ajung să dezvolte insuficiență respiratorie severă asociată cu pneumonia interstițială în ambii plămâni, cât și sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA). Bolnavii de COVID-19 în formă severă, cu insuficiență respiratorie, necesită ventilație mecanică aplicată cât mai devreme și pe termen lung.

Patogeneza formei severe de COVID-19 asociată cu insuficiența respiratorie nu este clar înțeleasă, dar mortalitatea mai mare este asociată în mod constant cu vârsta înaintată a pacienților și cu sexul masculin. Asocieri clinice au fost raportate, de asemenea, pentru cei cu hipertensiune arterială, diabet și alte caracteristici legate de obezitate și boli cardiovasculare, dar rolul relativ al factorilor de risc clinici în determinarea severității COVID-19 nu a fost încă clarificat.

Datele observaționale privind endotelita limfocitară și complicațiile tromboembolice microvasculare și macrovasculare difuze sugerează că boala COVID-19 este o afecțiune sistemică, implicând leziuni ale endoteliului vascular, dar oferă o perspectivă nu foarte vastă asupra patogenezei subiacente.

Un studiu GWAS a analizat factorii genetici care contribuie la agravarea bolii COVID-19

La apogeul epidemiei din Italia și Spania care a avut loc lunile trecute, un grup de oameni de știință au efectuat un studiu de asociere la scală genomică (GWAS), în încercarea de a descrie cu acuratețe factorii genetici ai unei persoane care contribuie la dezvoltarea formei severe de COVID-10 cu insuficiență respiratorie. Ponderea relativ scăzută a acestei boli în Norvegia și Germania a permis crearea unei echipe complementare, prin care genotiparea și analiza să poată apărea în paralel cu recrutarea rapidă a pacienților din epicentrele italiene și spaniole puternic afectate.

Astfel, au fost recrutați 1980 de pacienți cu formă severă de COVID-19 (care a fost definită ca „spitalizare cu insuficiență respiratorie și un test confirmat de SARS-CoV-2, obținut din tampoane nazofaringiene sau alte fluide biologice relevante”), de la unități de terapie intensivă și secții generale din șapte spitale aflate în patru orașe din epicentrele pandemice din Italia și Spania. Pacienții au provenit, mai precis, de la trei spitale din Italia și de la patru spitale din Spania.

Insuficiența respiratorie a fost definită în cea mai simplă manieră posibilă pentru a asigura fezabilitatea studiului: utilizarea suplimentării cu oxigen sau a ventilației mecanice, cu gradul de severitate clasificat în funcție de suportul respirator maxim primit în orice moment în timpul spitalizării (doar cu oxigenoterapie suplimentară, cu suport ventilator neinvaziv, cu suport ventilator invaziv sau cu oxigenare extracorporală).

Pentru a se evalua severitatea bolii, pacienții au fost împărțiți în două, cei care aveau nevoie de ventilație mecanică și cei care nu aveau nevoie. Probele de sânge din puncțiile venoase de diagnostic au fost obținute pentru extracția ADN-ului.

Pentru comparație, în studiu a fost inclus grupul de control alcătuit din 2381 de participanți din Italia și Spania, inclusiv donatori de sânge selectați la întâmplare și voluntari sănătoși.

Datele clinice disponibile au fost limitate la vârstă, sex, hipertensiune, diabet zaharat și dacă pacientul a necesitat suplimentare de oxigen singur sau ventilație mecanică.

Persoanele cu grupa sangvină A, risc mai mare de COVID-19 în formă severă

În concluzie, s-a apelat la o abordare pragmatică cu criterii de incluziune simplificate, la o echipă complementară de clinicieni din epicentrele europene COVID-19 din Italia și Spania și la oameni de știință din țări mai puțin încercate, precum Germania și Norvegia, pentru a se efectua această asociere la scară genomică, care a inclus genotiparea de novo pentru COVID-19 cu insuficiență respiratorie în aproximativ 2 luni. Oamenii de știință au detectat un locus nou de sensibilitate la un grup de gene cromozom 3p21.31 și au confirmat o implicare potențială a sistemului grupului sangvin ABO în COVID-19.

Vârsta medie a pacienților cu COVID-19 a fost de aproximativ 65 de ani. Femeile au constituit 35% din cohortă. Vitezele de ventilație mecanică au variat foarte mult în funcție de centru, fiind cuprinse între 15 și 69%. Aproximativ 20% dintre pacienți aveau diabet zaharat și 45% sufereau de hipertensiune. Autorii au identificat doi loci asociați cu boala COVID-19 în formă severă, rezultatul persistând după ajustarea în funcție de vârstă și sex și rămânând consecvent la examinarea separată a pacienților din Italia și a celor din Spania.

S-a constatat că polimorfismele din două grupuri de gene sunt asociate cu forma severă a bolii COVID-19, unul cuprinzând gene implicate în reglarea răspunsului imunitar, iar celălalt în determinarea grupelor sangvine AB0.

Autorii au descoperit astfel un risc mai mare de COVID-19 în formă severă în rândul persoanelor cu grupa de sânge A decât în rândul pacienților cu alte grupe sangvine și un efect protector pentru grupa de sânge 0 în comparație cu celelalte grupe sangvine. Au existat semnale de asociere ale polimorfismului uninucleotidic în regiunile HLA, cunoscute a avea un rol important în infecțiile virale severe.

Rezultatele GWAS confirmă rapoartele anterioare despre pacienții cu grupa de sânge A care prezintă un risc mai mare să dezvolte formă severă a bolii COVID-19. Incapacitatea de a stabili în mod fiabil ce pacienți sunt mai susceptibili la manifestările severe ale SARS-CoV-2 a reprezentat o provocare extraordinară pentru toate aspectele politicii de sănătate, inclusiv măsurile de control al infecțiilor și redeschiderea economiei mondiale.

Deși vârsta înaintată, obezitatea, sexul masculin, hipertensiunea arterială și diabetul zaharat au fost recunoscute ca factori de risc pentru COVID-19 în formă severă, nu s-a ținut cont de numărul semnificativ de indivizi cu COVID-19 fără alte probleme de sănătate, care ajung la o eliberare fulminantă de citokine și la cedarea organelor vitale.

Principala limitare a studiului este legată de grupul său de control în care s-au aflat indivizi sănătoși, mai degrabă decât persoane infectate cu SARS-CoV-2 care erau asimptomatice. Cu toate acestea, studiul confirmă existența predispozițiilor genetice la boala COVID-19 în formă severă. În timp ce aceste descoperiri pot ajuta la ghidarea studiilor mecaniciste în biologia bolii COVID-19, există încă multe aspecte de clarificat înainte de a stabili utilitatea testelor genetice în gestionarea pandemiei.

miercuri, 1 iulie 2020512
Comentarii
mai mult...Sănătate
14 iul 00:00SănătateImunitatea pacienţilor COVID-19 pare să dispară în decurs de câteva luni, potrivit unui studiu britanic

Imunitatea bazată pe anticorpi, dobândită în urma vindecării de COVID-19, pare să dispară în majoritatea...316

14 iul 19:02SănătateDe ce coronavirusul nu a dispărut, deși a venit căldura? Epidemiolog: „Nu e suficient să modifice lucrurile în mod semnificativ”332
14 iul 00:00SănătateDurerea de sâni: când este normală și când ar trebui să ne îngrijoreze334
14 iul 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

Un nou studiu¹ arată de ce unele substanțe nocive sunt atât de eficiente în a cauza cancer și de ce acest lucru ar...306

14 iul 00:00SănătateDe ce ai nevoie de antioxidanți și anumite vitamine după 30 de ani298
14 iul 00:00SănătateDiplopia sau vederea dublă - cauze, simptome și tratament305
14 iul 00:00SănătateBoala Lyme și ce pericole are mușcătura de căpușă

În sezonul cald, mușcătura de căpușă poate crea multe neplăceri, așa că este extrem de important să cunoaștem...306

14 iul 00:00SănătateDe ce este uleiul de peste benefic pentru sănătatea creierului308
14 iul 00:00SănătateCe efecte adverse pot avea antidepresivele, anxioliticele și stabilizatoarele de dispoziție301
14 iul 18:25SănătateTotul despre anemie la adulți și la copii: cauze, simptome, tratament

Anemia este o problema frecvent întâlnită, atât la adulți, cât și la copii. Din acest articol aflăm informații...320

14 iul 18:16SănătatePancreatita cronică: cauze, simptome, tratament, diferența față de forma acută336
14 iul 00:00SănătateNeurocisticercoza (infecție cu tenie): simptome, tratament și complicații300
Vremea
23.2°23.2° - 23.6° marţi, 14 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 38%
Vânt: 4.36 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 iul 00:00SportFotbal - Reacția UEFA după decizia TAS în cazul Manchester City

"Respectăm principiile fair-play-ului financiar", a reacţionat UEFA după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de...491

14 iul 00:00SportRapidul are încă un patron: Un afacerist a preluat 48% din acţiuni

Omul de afaceri Liviu Goncea a preluat 48% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid din Liga a II-a, informează,...607

14 iul 00:00SportVictorie deosebit de importantă pentru CFR Cluj: a câștigat meciul cu Gaz Metan, scor 2-0, și este la un punct de liderul U Craiova

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a...359

14 iul 00:00SportBaschet masculin: Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U Argeş Piteşti au antrenori noi

Echipele masculine de baschet Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U FC Argeş Piteşti au anunţat, luni, că au noi...325

Local
14 iul 00:00LocalInfrastructură pietonală și rutieră, în curs de reabilitare în mai multe zone din oraș

Intervențiile asupra zonei destinate circulației pietonilor progresează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de...541

14 iul 00:00LocalITM Constanța, controale pe LITORAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în perioada 26.06.2020 – 01.09.2020 desfasoara ” Campania Națională...496

14 iul 16:59LocalAu pus în PERICOL circulația pe DRUMURILE PUBLICE

590

14 iul 00:00LocalZeci de autoturisme parcate pe ’dos’ ridicate de locali. Cât costă recuperarea

Primăria Constanța informează că polițiștii locali au fost ocupați în cursul săptămânii trecute, cu ridicarea...782

14 iul 22:11LocalBEȚI la VOLAN și MAȘINI FURATE, la CONSTANȚA!

Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi au fost depistați la volan, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau...1416

14 iul 22:12LocalConstănțeni CONDAMNAȚI pentru PROXENETISM, TRAFIC de DROGURI și de MINORI

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 10 iulie a.c., un bărbat, de...2667

14 iul 16:59LocalTânăr condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 12 iulie...1301

14 iul 16:58LocalALARMANT! Peste 20 de accidente GRAVE, în numai 6 luni!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat, în perioada 10 – 12 iulie a.c., pe raza întregului...551

14 iul 16:58LocalPieton LOVIT de mașină în dreptul Liceului Internațional

759

Politică
Interviuri
8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....3005

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

Bogdan Bola, șeful Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, a oferit un interviu cotidianului Replica din...11021

25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

4841

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6460

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4672

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

5949

Monden
14 iul 00:00MondenA slăbit 45 de kilograme într-un an! Jessica Simpson poartă acum blugi mărimea 34

Este vorba despre Jessica Simpson, o artistă care s-a tot confruntat cu probleme de greutate în trecut, trecând de la...417

14 iul 00:00MondenTom Hanks petrece vacanţa în Grecia! E pe o insulă unde poți găsi cazare la 75 de lei pe noapte

Tom Hanks a fost în atenţia presei în fiecare zi începând cu luna martie, de când a dezvăluit că a fost infectat...421

14 iul 00:00MondenNepotul lui Elvis Presley a murit la vârsta de 27 de ani

363

Mapamond
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Alte aproape 60.000 de contaminări în 24 de ore în SUA

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au înregistrat duminică 59.747 de noi contaminări...270

14 iul 00:00MapamondFrancezul suspectat că a molestat sexual peste 300 de minore a murit în urma tentativei de sinucidere

Un francez în vârstă de 65 de ani, încarcerat de luna trecută la Jakarta pentru că ar fi abuzat sexual peste 300...318

14 iul 00:00MapamondChina: Accidentul în care au murit 21 de persoane a fost provocat deliberat de şoferul autobuzului, anunţă poliţia

295

14 iul 00:00MapamondSUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

O explozie urmată de un incendiu spectaculos a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare...285

14 iul 00:00MapamondAmnesty: Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru personalul medical în lupta împotriva COVID-19

Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru angajaţii din sănătate aflaţi în prima linie în...277

14 iul 19:08MapamondCoronavirus: Bulgaria redeschide cluburile de noapte

840

Sănătate
14 iul 00:00SănătateBoala Lyme și ce pericole are mușcătura de căpușă

În sezonul cald, mușcătura de căpușă poate crea multe neplăceri, așa că este extrem de important să cunoaștem...306

14 iul 00:00SănătateDe ce este uleiul de peste benefic pentru sănătatea creierului

Uleiul de peste, care este disponibil sub formă unor suplimente nutritive, este considerat una dintre cele mai bune...308

14 iul 00:00SănătateCe efecte adverse pot avea antidepresivele, anxioliticele și stabilizatoarele de dispoziție

301

14 iul 18:25SănătateTotul despre anemie la adulți și la copii: cauze, simptome, tratament

Anemia este o problema frecvent întâlnită, atât la adulți, cât și la copii. Din acest articol aflăm informații...320

14 iul 18:16SănătatePancreatita cronică: cauze, simptome, tratament, diferența față de forma acută

Pancreatităa cronică reprezintă inflamația pancreasului, fiind o afecțiune care nu se vindecă și care nu se...336

14 iul 00:00SănătateNeurocisticercoza (infecție cu tenie): simptome, tratament și complicații

300

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT