Cozmin Gușă: DISPERAREA lui Cristian RADU a CRESCUT numărul FLOTANȚILOR în Mangalia
Analistul politic Cozmin Gușă, dar și membru PSD, s-a aflat miercuri, 23 septembrie, la Constanța, pentru a-i susține pe Stroe Felix (candidat la șefia Consiliului Județean Constanța) și pe Decebal Făgădău (în cursa pentru Primărie). Printre numeroasele subiecte abordate, Gușă a adus în discuție și disperarea lui Cristian Radu, actualul primar din Mangalia (PNL).
Cozmin Gușă a spus că este îngrijorător faptul că deja a început să crească numărul de flotanți la Mangalia și îi este teamă să nu care cumva să se reia scenariul din 2016. Pe această cale, el a ținut să atenționeze instituțiile statului pentru a fi luate măsuri în timp util.
”În ultima perioadă, apropo de disperarea lui Cristi Radu, pe care l-am cunoscut la un moment dat pentru că avea niște nevoi, numărul de flotanți a crescut cu circa 700 în Mangalia. Am listele la 274 dintre ei. Dacă ne reamintim că în 2016 s-a câștigat cu vreo 1.200 de flotanți care erau cazați la hotelul Prahova din Neptun, e limpede că se încearcă o strategie similară. Atenționez astfle instituțiile statului să se uite cu mai multă atenție într-un municipiu mafiotizat, în care să vedem dacă CSM-ul va avea ceva de spus”, a declarat Cozmin Gușă.
Liliana IONIȚĂ

murad dezamagire totala, dupa ce la injurat pe fagadau la Constanta, il voteaza pe felix stroe seful lui fagadau in PSD. Cum se poate ca un asa zis mare om de afaceri candideaza sustinut si sustinid PSD. Oare a ajuns falit sau somer ?
Momentan hai sa vorbim de primar care a adus primaria mangalia la faliment, cel care s-a imbogatit din mostenire din te miri cine stie ce loc, plus castiguri de milioane din jocuri de noroc, el toata viata lucrand la stat...pana si casa in care sta cica e mostenire...e un hot fara pereche care din prostie si infatuare a produs un dezastru financiar si o gaura in buget ce nu va fi neam recuperata!!!
Romanii au dus-o mai bine cand au fost condusi de straini. Ferdinand, Carol I. Bravo, Murad! Succes la alegerile de la Mangalia!
bai replica,de ce nu dati comentarii despre iorgus vecinul statut de furat,arabul murat,cum si.au impartit si falimentat olimp,neptun impreuna cu securistii? dar de minca cu banda lui de hoti care furau junai bijuterii in mangalia 90..95,nu spuneti nimic?basca hotiile lui cind era circiumar? cum au vindut si distrus statiunile,parcul mangalia,cum s.a imbogatit taranul iorgus,cum da faliment murad,disperati dupa furat,nu spuneti nimic?
La cacat cu gasca asta de hoti
Nu ne vindem tara,macar acum in secolul 21.Alianta infractorilorin frunte cu iorgus arabu nelu minca moroianu craciun leo tanase trebuie anulata prin votul mangaliotilor din orasul Mangalia.Alegeti cu ochii si sufletul.
Cert este ca nici unul dintre candidatii la primarie nu merita votul de incredere al cetatenilor urbei.Pentru doi dintre ei stim ce au facut si ce n-au facut pentru acest oras. Dar indarjirea de a nu participa la vot, nu este o solutie,lasa loc la aranjamente politice.Jignitor pentru noi mi se pare aceasta campanie, unde sunt trimisi tineri, unii minori chiar sa distribuie pliante.Unde sunt sulfele batrane,sustinatorii,simpatizantii,de ce nu ies sa ne convinga ce super om e candidatul lor care va face din rahat,bici si sa si pocneasca? !
...SICTIR...
Murat,Iorgus,Gusa,Minca,niste derbedei ahtiati dupa banii publici si dupa terenurile Mangaliei,oameni buni sa iesim la vot si sa-i trimitem acasa pe acesti nemernici.Radu Cristian este singurul care ne poate salva Mangalia si terenurile care au mai ramas dupa jafurile lui Iorgus.
Este disperat pentru ca pandemia i a lovit toate afacerile si tinde la banul public. Acest personaj, nu face cinste Mangaliei, are interese ascunse si Sunt sigur ca dupa 28 o sa planga disperat. Voi nu vedeti disperarea lui? Prima data l a pupat pe Orban, la asa zisa inaugurare, apoi, cand a vazut ca nu este bagat in seama pentru scopurile mincinoase, a intors o catre PSD! Huoooooo, rusine!
gusa lipitoarea politica .anal ist cica.trei candidati la presedintie au pierdut pe mana lui.el doar si a luat banu.o curva politica.cu asta pierzi la sigur.dar ii dai bani pentru asta
Gusa, tu esti un cameleon politic, un pupincurist de doi lei, un hot, care ai de dat miliarde la stat, si astia ti.or fi promis ca daca vor castiga, iti sterg datoriile....ce om sanatos la cap ar indemna un oras intreg sa voteze un arab care nici macar nu vb limba romana cum trebuie. Cu tot respectul pt dl Murad dar isi pierde timpul. In plus apare la brat cu moldoveanul de Iorgus care pe mandatul lui a facut Mangalia praf!
Pe voi nu va intereseaza interesele cetatenilor din Mangalia,voi vizati si sunteti disperati dupa terenurile din oras si statiuni,v-ati uniti toti derbedeii,toti borfasii,toti tradatorii pentru un singur scop,distrugerea orasului nostru.Oameni buni,iesiti la vot sa impiedicam toate aceste jocuri politice murdare,trebuie sa-l votam pe Radu Cristian ca sa putem distruge toata aceasta caracatita imobiliara,sa-i trimitem acasa pe acesti nenorociti disperati dupa terenurile Mangaliei.
Degeaba incercati cu toate mijloacele,cu bani foarte multi sa schimbati votul cetatenilor din Mangalia,oamenii s-au desteptat si o sa spuna nu mafiei imobiliare,mafiei arabe,securistilor si celor care nu iubesc Mangalia,stati linistiti,nu va mai cheltuiti banii,tot Radu Cristian este alesul nostru!
Gusa ti-ai aratat adevarata fata esti tot un hot PSD, ajuti arabimea sa puna mina pe tara si tii cu penalii.
RADU CRISTIAN O LATURA UMANA SI UN HOT
ce bani ti ai luat de la mocea si murat ??? iorgus cum a castigat alegerile ?? intrebatil pe postica cand soldati au luat permisie in schimbul voturilor
Aceste animale care fura de ti sta mintea loc. Fals si uz de la fals. Un om normal are programre sa si schimbe buletinul in 3 luni, dar astia au viza de flotant intr o zi.
2 securisti,...scopul... iesiti la vot,de numaratoare ne ocupam mereu aceeasi NOI.,....30 de ani de diversiune contra poporului roman,facut de cei platiti, ce ar tb sa protejeze poporul roman...
Atunci când vine vorba de modificarea aspectului fizic și de a corecta anumite defecte, mai mari sau mai mici, cauți...348
În ultimii 20 de ani, foarte multe spații verzi din Mamaia și Năvodari s-au transformat în terenuri pentru...169
În timp ce mai marii țării își împart între ei cești de ceai de tei, inflația mărfurilor alimentare atârnă...218
Tragedie petrecută marți, 17 mai, în Eforie Sud. Un dulgher, angajat al Raf Express Construct, a căzut de la 7...137


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 6.31 m/s
Presiune: 1025 milibari

Clubul Benfica Lisabona a anunţat, miercuri, că noul antrenor al echipei portugheze este germanul Roger Schmidt,...67
Federația Română de Fotbal a anunțat miercuri că în cadrul Comitetului Executiv al FRF s-au stabilit datele de...67
CS Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti continuă duelul de la distanţă pentru titlu în Liga Naţionale de handbal...70
Sportiva Lăcrămioara Perijoc, legitimată la CSA Steaua, s-a calificat, miercuri, în finala categoriei 54 kg,...72


Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj efectuează, miercuri, 27 de percheziţii...388
RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de miercuri - 18 mai, ora 22.00, până joi – 19 mai 2022, ora 10.00,...534
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 18 mai a.c., în...304
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 18 mai, între localitățile Mircea Vodă...251
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri, că speră ca anul viitor să fie alocat cel puţin 30% din...80
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea prin care aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de...284
”La Ramada, Băsescu a făcut rost de celule pentru fetele sale”… ”Cine dă banii? Udrea scapă cu 50 milioane...1062
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a ținut să transmită o săgeată către PNL și USR,...206
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4097
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3327
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2337
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6100
Grupul ucrainean Kalush Orchestra, câştigătorul ediţiei Eurovision 2022, intenţionează să meargă în turneu în...64
Chitara Gibson a lui Noel Gallagher, spartă într-o seară din 2009, într-o perioadă în care grupul britanic Oasis...65
La 12 ani după ce a avut premiera pe micile ecrane, serialul de mare succes ''Downton Abbey'' revine în actualitate cu...67
Unul dintre producătorii peliculei ''Rust'', pe al cărei platou de filmare s-a produs anul trecut incidentul care a...74
Cel puțin opt oameni au fost uciși în urma unui atac rus asupra unei localități situate la câteva zeci de...322
Numărul soldaţilor ruşi morţi în Ucraina este ţinut secret şi mult redus de Moscova. Dintre miile de soldaţi...400
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat marţi că pentru unele ţări europene este imposibil să renunţe...282
Parlamentul de la Helsinki a votat marţi, cu o majoritate de peste 95%, în favoarea aderării Finlandei la NATO, ceea...298
Spitalul Victor Babeș din Timișoara trage un semnal de alarmă. Medicii de aici spun că numărul cazurilor de...72
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a atras atenţia, marţi, că, la nivel mondial, la...69
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează marţi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost confirmate 157...69
Numărul de persoane cu COVID-19 internate este de 785, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat...66
Murad,Iorgus,Gusa PSD tragi apa si cu asta am zis tot