REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Creștere economică de 5,5% în 2018; cererea internă rămâne motorul

Creștere economică de 5,5% în 2018; cererea internă rămâne motorul

Replica API 1 decembrie 2017 | 00:00 397

Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creștere economică de 5,5%, în scădere față de previziunile care indică un avans de 6,1% în acest an, produsul intern brut urmând să ajungă la 907,852 miliarde de lei, potrivit Raportului privind situația macroeconomică și proiecția acesteia pe anii 2019 - 2021 publicat miercuri seară de Ministerul Finanțelor Publice, scrie Agerpres.

Cererea internă va reprezenta motorul creșterii economice iar cheltuielile cu consumul final al populației se vor majora cu 6,5%. Pe latura ofertei se estimează o îmbunătățire a activității economice în toate sectoarele, în special în ramurile industriale cu potențial ridicat de export și în sectorul construcțiilor, care poate fructifica necesarul de infrastructură existent. Ritmul anual de creștere a formării brute de capital fix va fi de 7,9%

Deficitul bugetar este preconizat la 2,97% din PIB, sau 26,96 miliarde de lei, pe fondul realizării unor venituri de 287,522 miliarde de lei (31,7% din PIB) și efectuării de cheltuieli în valoare de 314,481 miliarde de lei (34,6% din PIB).

Inflația media anuală luată în calcul la construcția bugetului pe 2018 este 3,1% iar cursul mediu leu/euro 4,55.

Se așteaptă o majorare a numărului de salariați de 4,2%, concomitent cu reducerea ratei șomajului înregistrat la 3,9% la sfârșitul anului 2018.

Numărul total de șomeri este estimat la 351.000 de persoane, iar câștigul salarial mediu net lunar la 2.614 lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218