REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Creştere exponenţială a cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie din cauza infectării tinerilor nevaccinaţi

Creştere exponenţială a cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie din cauza infectării tinerilor nevaccinaţi

Replica API 19 iunie 2021 | 00:00 649

Noile cazuri de COVID-19 cresc exponenţial în Marea Britanie din cauza infectărilor în rândul tinerilor care încă nu s-au vaccinat, potrivit unei analize publicate joi de Imperial College London, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Cercetarea, solicitată de guvernul de la Londra, arată că infectările au început să crească la finele lunii mai, odată cu răspândirea variantei indiene a coronavirusului (denumită acum de OMS varianta Delta), detectată prima dată în India şi devenită între timp predominantă de asemenea în Marea Britanie.

Datele obţinute în urma a circa 110.000 de teste de COVID-19 efectuate în Marea Britanie între 20 mai şi 7 iunie sugerează o dublare a infectărilor la fiecare 11 zile, mai ales în partea de nord a Angliei. În numai câteva săptămâni, varianta Delta a luat locul variantei Alfa (varianta britanică), chiar dacă acum situaţia este diferită faţă de toamna anului trecut, când nimeni nu era vaccinat.

''Prevalenţa (bolii) creşte de manieră exponenţială, impulsionată de tineri'', atrage atenţia Stephen Riley, expert la Imperial College. Prin urmare, vaccinarea tinerilor este esenţială pentru diminuarea infectărilor, subliniază autorii analizei.

Această cercetare este publicată după ce guvernul condus de Boris Johnson a amânat cu patru săptămâni ridicarea totală a restricţiilor antiepidemice, ca urmare a unei noi creşteri a numărului infectărilor, provocată de varianta indiană mai contagioasă a coronavirusului SARS-CoV-2, aceasta deşi Marea Britanie şi-a vaccinat cu schema completă mai mult de jumătate din populaţia adultă.

Miercuri au fost înregistrate în această ţară 9.055 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat bilanţ zilnic al noilor infectări după luna februarie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218