REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Criminalii de Limanu vor să iasă din arest

Criminalii de Limanu vor să iasă din arest

Replica API 28 ianuarie 2017 | 00:00 551

Marian Cătălin Murgu şi Cristian Gabriel Obreja nu vor în arest. Aceștia au depus deja contestație. Menționăm că ei sunt cercetați în cazul terbilei crime de la Limanu. Amintim că, potrivit procurorilor, în seara zilei de 21 ianuarie 2017, cei doi inculpaţi, amândoi prieteni vechi ai victimei, iar cel dintâi chiar chiriaşul acesteia, prin acţiuni conjugate şi concomitente, au ucis-o pe victima Vasile Constantin, în vârstă de 40 de ani, pe care, în propria ei locuinţă, din comuna Limanu, strada Mărului, nr.47, au lovit-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile facială şi toracică, astfel încât i-au provocat nu mai puţin de 18 fracturi costale bilateral pe mai multe linii şi fractură de stern, urmate de producerea unui hemopneumotorax bilateral, leziunile toracico-pulmonare fiind incompatibile cu viaţa.

Datele de anchetă au învederat ca mobil al faptei gelozia, inculpatul chiriaş bănuind-o pe victimă că ar avea sau şi-a dori o relaţie intimă cu concubina sa. După comiterea faptei, inculpaţii au creat un scenariu mincinos, potenţial exonerator de responsabilitate penală, după ce au mutat victima din locuinţa în care a fost agresată în locuinţa celui de-al doilea inculpat, de pe strada Atelierelor, nr.7, şi au anunţat autorităţile a doua zi de dimineaţă, prin numărul de urgenţă 112, cărora le-au declarat că victima ar fi sosit la locuinţa respectivă în cursul serii şi că abia dimineaţa au remarcat că prezintă semne de violenţă pe corp.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Puscarie pe viata merita tigani astea ca a omorat un om da la noi nu sant legi
0
0
Dragnea are nevoie in parlament de puscariasi
0
0
Sa fie facuti primari , sau macar parlamentari ...
1
0
ceva normal ca vor, dar oare nu vor ei oare altceva ??????
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614