REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Criminalul din Palas, CONDAMNAT PE VIAŢĂ!

Criminalul din Palas, CONDAMNAT PE VIAŢĂ!

Replica API 30 septembrie 2016 | 00:00 221

După faptă, şi “răsplată”

După faptă, şi “răsplată”

Nicolae Gociu, autorul teribilei crime din cartierul constănţean Palas, a fost condamnat la închisoare pe viaţă! Decizia aparţine Tribunalului Constanţa, a fost luată la data de 28 septembrie şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

„Condamnă pe inculpatul Gociu Nicolae la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. (…) Dispune ca inculpatul Gociu Nicolae să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, potrivit minutei judecătoreşti. În plus, pe lângă cheltuielile cu spitalizarea, inculpatul are de plătuit daune morale în valoare de 200.000 de euro, dar şi daune materiale.

Amintim că individul, în noaptea de joi spre vineri, 28 spre 29 ianuarie anul curent, în jurul orei 22.30, a sărit gardul locuinţei fostei iubite, Mihaela, şi a bătut la uşă. Cea care a deschis a fost chiar victima. Nu a mai apucat să spună nimic întrucât s-a trezit cu lama cuţitului înfiptă în abdomen. Ulterior, criminalul a dat năvală în locuinţă, iar în apărarea femeii au sărit cei trei băieţi adolescenţi ai săi dar şi actualul concubin, derulându-se o adevărată luptă, din care agresorul a ieşit destul de „şifonat”. La spital au fost transportaţi toţi 3, adică agresorul, concubinul actual şi femeia.

Din nefericire, în jurul orei 6.00 dimineaţa, Mihaela, care prezenta o plagă abdominală în partea stângă, a murit. Nicolae Gociu a fost rănit uşor şi a primit îngrijiri medicale la unitatea spitalicească, acolo unde a stat sub pază. Ulterior a fost încătuşat. Cât despre bărbatul cu care femeia îşi împărţea viaţa în prezent, el a suferit răni minore. Precizăm şi faptul că Nicolae Gociu a stat 20 de ani după gratii întrucât a împuşcat mortal două persoane, părinţii iubitei de la acea vreme. În 2013 a fost eliberat condiţionat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614