REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Crin Antonescu, despre noul program de guvernare al lui Ponta: "Cam copy paste aşa, programul USL. Ce mai contează încă unul?"

Crin Antonescu, despre noul program de guvernare al lui Ponta: "Cam copy paste aşa, programul USL. Ce mai contează încă unul?"

Replica API 8 martie 2014 | 00:00 117

PNL se gândeşte să iniţieze propria moţiune împotriva guvernului

PNL se gândeşte să iniţieze propria moţiune împotriva guvernului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, se fereşte, deocamdată, să treacă la un atac frontal asupra PSD-ului, mulţumindu-se să-l ironizeze subtil pe fostul partener Victor Ponta şi să spună că orice politică liberală asumată de Guvernul Ponta III nu poate fi considerată decât un triumf la PNL. În acelaşi timp, Antonescu a minimalizat plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL, atribuindu-i deja fostului premier şi fost lider liberal "un costumaş roşu pe care scrie PSD", cu precizarea că foştii aliaţi de guvernare sunt liberi să spună orice, inclusiv despre (in)stabilitatea sa, pentru că pe liberali nu-i interesează aceste aspecte. Crin Antonescu a mai spus că PNL rămâne consecvent în privinţa trecerii portului la municipalitatea Constanţei liberalii opunându-se acestei iniţiative a PSD, aşa cum s-au opus şi când erau la guvernare altor tentative ale PSD de a încălca protocolul USL. Pe de altă parte, liderul liberal crede că, în noua sa componenţă, Guvernul Ponta III va adopta legea amnistiei, în ciuda controverselor sale: "Mă tem că legea amnistiei va trece, sunt circumstanţe în acest sens, se ştie poziţia UDMR-ului faţă de acest proiect, există posibilitatea, există şi majoritatea".

Deputatul Dragomir acuză lipsa de respect a PSD Constanţa faţă de liberali din perioada USL

Pe de altă parte, referindu-se la noutăţile aduse la programul de guvernare care nu se vrea totuşi o copie fidelă a celui USL, Antonescu remarca faptul că acestea sunt asumate doar dacă "bugetul va permite", ceea ce înseamnă că programul nu spune, de fapt, nimic. "Spun doar că, pe cât am observat, există la toate aceste măsuri - CAS, scutire de impozit, mărire de salariu minim, reducere de TVA, de fiecare dată, dacă se va putea, dacă bugetul o va permite. Dacă lucrurile stau aşa, ăsta este un aspect de discutat pentru că un program care spune asta, nu spune nimic. Există însă, înţeleg, nişte cifre ceva mai precise care ţin de estimarea creşterii economice sau a inflaţiei sau mai ales a deficitului bugetar care ar putea fi relevante şi care ar putea, coroborate cu celelalte elemente, să ne ajute să ne dăm seama dacă avem de-a face cu un program care, aşa cum am fost anunţaţi de către premier, iniţial păstrează spiritul USL sau e un program care s-a deplasat semnificativ în altă direcţie, mai precis spre stânga", a afirmat Antonescu. Liderul liberal a spus că "PNL nu are probleme la a se adapta posturii de partid de opoziţie", neexistând nici un fel de "convulsii interne sau dramatismul invocate de unii". Referindu-se la USL, Antonescu a spus că alianţele la nivel local pot continua, chiar dacă uniunea nu mai există la nivel central. "Colaborarea PNL-PSD la nivel local este strict decizia factorilor de decizie locali", a spus preşedintele PNL, completat de liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, care a acuzat lipsa de respect din partea PSD în Constanţa şi chiar şi în timpul existenţei USL. "Fiecare organizaţie are libertatea de a decide în consiliul judeţean, în consiliile locale, cum doreşte să colaboreze, în funcţie de electorat şi interesul public. Noi n-am avut reprezentanţi la conducerea Consiliului Judeţean sau a Primăriei Constanţa, aşa cum ar fi trebuit şi cum am negociat. Am sperat la respectul şi colaborarea unor colegi care s-au dovedit însă refractari la tot ce am propus noi", a declarat Dragomir. Cât despre directorii PNL rămaşi în funcţii, Crin Antonescu a spus că ţine strict de miniştrii de profil, dar că aceştia nu vor pleca, pentru că sunt pe funcţii pe baza unor mandate de management şi nu numiţi politic, în timp ce Dragomir a spus că demiterea acestora de către noua guvernare ar fi ilegală.

Tăriceanu, în "costumaş roşu"

Preşedintele PNL a vorbit şi despre adoptarea fostului coleg şi fondator PNL, Călin Popescu Tăriceanu, de către PSD. "Dacă Tăriceanu, într-un costumaş roşu, pe care scrie PSD, va candida pentru ei, e problema lor, PSD poate să facă ce vrea. PNL s-a comportat ireproşabil în această coaliţie USL, iar la plecare am rămas cu ce am intrat: cu programul, convingerile şi valorile noastre". În privinţa unor veniri în partid şi a eventualelor alianţe, Crin Antonescu a spus că dreapta românească se poate coaliza doar în jurul PNL, dar că liberalii nu se gândesc pe moment la aşa ceva. "Nu declar PNL virgin din punctul de vedere al traseismului politic. Din păcate, însă, cu guvernarea Ponta III, traseismul a ajuns să schimbe majoritate parlamentară, aşa cum a fost ea votată de alegători. PNL a avut întotdeauna uşile dechise, dar nu chiar ca Guvernul Ponta III. Dorim să ni se alăture orice persoană sau partid de dreapta, dar suntem acum într-un doliu de alianţă, nu ne mai interesează jocurile politice pe spaţii mici", a precizat Antonescu.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218