REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Crin Antonescu: "În fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, aşteptăm verdictul CC"

Crin Antonescu: "În fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, aşteptăm verdictul CC"

Replica API 1 august 2012 | 00:00 148

Preşedintele interimar,

Preşedintele interimar,

În aşteptarea verdictului Curţii Constituţionale privind rezultatul referendumului din data de 29 iulie, preşedintele interimar Crin Antonescu a susţinut, ieri, o declaraţie de presă, opinând că Traian Băsescu a fost demis din fruntea statului întrucât cei 8,5 milioane de români care s-au prezentat la urne sunt "în viaţă" şi sunt "reali". "Prima concluzie în faţa acestor rezultate oficiale este că, în fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale. În termen de legitimitate, Traian Băsescu a fost demis de către cei care l-au ales preşedinte al României, adică de o majoritate reală a cetăţenilor cu drept de vot din România. În termeni de legalitate, aşteptăm şi respectăm verdictul Curţii Constituţionale. Dincolo de cvorumul real, dincolo de discuţiile legate de numărul adevărat al alegătorilor cu drept de vot din România, rămân cel puţin două cifre care nu mai pot fi contextualizate, care nu mai pot fi relativizate, care nu mai pot fi interpretate în termeni conjuncturali: 5,2 milioane de cetăţeni români l-au ales preşedinte pe Traian Băsescu, 7,5 milioane de români au spus că Traian Băsescu trebuie să plece din funcţia de preşedinte al României", a afirmat Antonescu. "Ştim sigur că 8,5 milioane de alegători români sunt în viaţă, s-au pronunţat, sunt reali şi au putut fi număraţi. Nu există dubii în legătură cu ei şi cu voinţa lor, aşa cum există în legătură cu cei din scripte, cu cei absenţi, cu cei din boicot. (...) Cei 8,5 milioane de cetăţeni români înseamnă democraţie, înseamnă participare, înseamnă voinţă, şi înseamnă la urma urmelor viaţă. Restul de birocraţie şi asupra acestei birocraţii va trebui să se pronunţe Curtea Constituţională", a mai declarat Antonescu. El a adăugat că aşteaptă decizia CC şi că, oricare ar fi ea, "nu trebuie să o culpabilizăm". Crin Antonescu a răspuns ieri şi întrebărilor presei, una dintre ele fiind legată de afirmaţia sa privind decizia de a demisiona dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum. Răspunsul preşedintelui interimar a fost: "Eu am proprietatea vorbelor mele şi am de 20 de ani, de când fac politică, proprietatea, înţelesul şi responsabilitatea declaraţiilor mele. Decizia mea este luată, este una fermă, este una în conformitate cu toate principiile pe care am făcut şi fac politică, şi va fi anunţată în momentul potrivit", a spus Crin Antonescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218