REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Crin Antonescu, înger şi demon pentru noul PNL

Crin Antonescu, înger şi demon pentru noul PNL

Replica API 19 noiembrie 2014 | 22:10 192

A trecut şi cel de-al doilea scrutin prezidenţial, au venit şi rezultatele, dar şi planurile noului PNL, rezultat din structura veche a PNL şi cea a PDL şi Crin Antonescu tot n-a dat vreun semn că s-ar întoarce în viaţa politică. Unii liberali ai deja vechii gărzi şi l-ar dori înapoi, alţii scrâşnesc din dinţi şi speră să-l vadă şi în viitor pe Antonescu „la naftalină”, pentru că o eventuală întoarcere a sa ar echivala cu decapitări de proporţii. În cea de-a doua categorie se regăseşte vicepreşedintele liberal, primarul de la Timişoara, Nicolae Robu, care consideră că felul în care s-a comportat Crin Antonescu pe tot parcursul anului, dar şi în campania electorală pentru Cotroceni, a pus punct carierei politice a fostului şef al PNL.

“L-am apreciat foarte mult, i-am fost aproape, l-am susţinut cu toată fiinţa mea, dar ceea ce a făcut pe tot parcursul anului 2014, până la sfârşitul campaniei, l-a dus într-o postură care cred că înseamnă punct pentru cariera sa politică”, a spus Robu.

Dar, mai sunt şi nostalgici sau optimişti printre foştii colegi ai lui Antonescu, printre care liderul de la Constanţa, co-preşedintele formaţiunii locale a PNL, Gheorghe Dragomir, care nu îl vede pe fostul lider al partidului întors pe aceeaşi funcţie, dar cu siguranţă implicat activ în viaţa politică. “Eu cred că va reveni în politică, cred că asta îşi doreşte şi bănuiesc că asta îşi doreşte, adică să fie la fel de activ, dar nu că... da, sigur! Vedem”, a spus Dragomir, pentru Replica.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218