REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Cristian Bușoi: România va primi 19 MILIARDE de euro GRATIS de la Uniunea Europeană! VIDEO!

Cristian Bușoi: România va primi 19 MILIARDE de euro GRATIS de la Uniunea Europeană! VIDEO!

Replica API 23 iunie 2020 | 00:05 4351

Cristian Bușoi, europarlamentar al Partidului Național Liberal, a vorbit în cadrul unui interviu acordat cotidianului Replica, despre ultimele noutăți în legătură cu tratamentul împotriva COVID-19, de care ar putea beneficia și românii, cât și despre câți bani va primi țara noastră pentru a face față crizei economice care se anunță a fi fără precedent. În plan politic, Cristian Bușoi este de părere că liberalii sunt nevoiți să încheie o alianță pentru a învinge principalul oponent, PSD, atât pe plan local, cât și pe plan național.

Una dintre principalele probleme ale UE

În prima parte a interviului, Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, ne-a dezvăluit că la Bruxelles țara noastră este văzută cu ochi buni datorită măsurilor pe care le-a luat la timp pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus. Europarlamentarul PNL a avut în vedere aducerea în prim-plan, cât și rezolvarea protecției europene a lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, în contextul crizei provocate de COVID-19.

“Una dintre problemele foarte serioase cu care s-a confruntat Uniunea Europeană a fost aceea de a gestiona situația unor lucrători care se mișcă dintr-o țară în alta și care sunt nevoiți din motive economice să lucreze într-o altă țară în timpul pandemiei. Rezoluția este un semnal politic, nu este un act legislativ, nu putem obliga statele membre să facă ceva. Statele au primit acest semnal, că trebuie protejată sănătatea muncitorilor, la fel și drepturile acestora, să aibă acces la servicii de sănătate publică în cazul în care se îmbolnăvesc. Sunt convins că toate țările europene vor lua rezoluția în serios, vom vedea acest lucru prin fapte, nu prin vorbe.”, a precizat Cristian Bușoi, europarlamentar PNL.

Procedurile care durau ani de zile, accelerate și terminate în câteva luni

Printre principalele măsuri pe care Uniunea Europeană le-a luat în contextul pandemiei au fost reprezentate de coridoarele verzi, pentru a se asigura că în interioriul UE pot

circula mărfurile și persoanele. De asemenea, au fost puse la dispoziție 45 de milioane de euro, prin programul Orizont 2020, în 18 proiecte de descoperire de noi tratamente, vaccinuri și îmbunătățirea metodelor de testare și diagnosticare cu noul coronavirus.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi este raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027 și totodată are rolul de a fi persoana de contact între Parlamentul European și Agenția Europeană pentru Protecția Medicamentului. Acesta ne-a vorbit și despre accelerarea procedurilor în vederea dezvoltării și aplicării tratamentelor pentru vindecarea COVID-19.

“Sunt mai multe proiecte de cercetare pentru tratamentul privind COVID-19, fie că vorbim de îmbunătățirea unor scheme deja existente sau descoperirea de noi medicamente. Se discută foarte mult în lume, dar și în Uniunea Europeană, despre accelerarea procedurilor de aprobare a Remdesivir. Este un medicament care, până acum, s-a dovedit a fi eficient în SUA și China. În general, procedurile au un timp mai îndelungat, însă fiind vorba de o situație atât de gravă și importantă, toată lumea s-a mobilizat pentru ca procedurile care durau câțiva ani să fie făcute în câteva luni. În România există o deschidere a firmei care produce Remdesivir, să fie folosit acest medicament în fază experimentală, pentru pacienții care nu răspund la alte tratamente.”, a mai declarat europarlamentarul Bușoi.

Câți bani primește România din partea Uniunii Europene

Comisia Europeană a propus un plan de redresare economică pentru Europa, punând la dispoziție 750 de miliarde de euro. Dintre acești bani, România va primi 19 miliarde de euro gratis, iar alte 11 miliarde vor putea fi împrumutați la dobânzi preferențiale. În total, țara noastră ar putea obține până la 80 de miliarde de euro.

Cum pot fi primiți acești bani și ce se va putea face cu ei, veți putea afla urmărind prima parte a interviului cu Cristian Bușoi.

Video 1:

“Merită să ne unim forțele pentru a pune capăt administrației PSD”

În cea de-a doua parte, Cristian Bușoi a discutat despre viitorul politic care se conturează în România, odată cu apropierea alegerilor locale și parlamentare. În ceea ce privește conferințele de presă în care Nicușor Dan, candidatul la Primăria București, a fost deranjat de “prietenii” administrației PSD din Capitală, europarlamentarul PNL este de părere că genul acesta de comportament nu poate fi tolerat și că se așteaptă ca sancțiunea cetățenilor să fie văzută la vot.

“Vedem după patru ani de mandat PSD în Capitală că lucrurile s-au deteriorat foarte mult în ceea ce privește traficul, poluarea, infrastructura. Banii au fost folosiți de multe ori în mod nejustificat, alte ori cu semne mari de întrebare asupra corectitudinii. Merită să ne unim forțele în București pentru a pune capăt administrației PSD și pentru a face o altă administrație. S-a luat decizia susținerii lui Nicușor Dan, nu pentru că PNL nu ar avea candidați buni, în persoana lui Rareș Bogdan, dar s-a considerat că un candidat din afara partidului ar avea mai mari șanse să obțină sprijinul altor forțe politice. Personaje din anturajul actualei administrații din București au încercat să-l boicoteze pe Nicușor Dan și eu cred că bucureștenii au văzut că acest gen de comportament nu poate fi tolerat și mă aștept să fie sancționat la vot.”, a mai precizat Cristian Bușoi.

„Vergil Chițac ar avea cele mai mari șanse”

Europarlamentarul Cristian Bușoi susține că există discuții avansate cu Partidul Mișcarea Populară în privința unei alianțe în Capitală, dar că așteaptă și forțe din societatea civilă să participe la încercarea de a învinge PSD pe plan politic. Întrebat ce părere are despre o posibilă alianță la Constanța, Cristian Bușoi a precizat că atât Vergil Chițac, cât și Ion Stelian, sunt personalități cunoscute cu șanse la fotoliul de primar, însă candidatul PNL este favorit prin prisma sondajelor și a rezultatelor de la ultimele alegeri locale.

”Probabil că la consiliu vor fi liste separate, fiecare va merge cu lista sa de consilieri și apoi se va încerca crearea unei majorități pentru trecerea unor proiecte și alegerea viceprimarilor. Orice partid care vrea să vadă încheiată administrația PSD oriunde în țară, poate veni într-o astfel de alianță, cu profil moral bun și expertiză. La nivelul municipiului Constanța am urmărit discuțiile. Vorbim de două personalități locale, dar cunoscute și la nivel național, Vergil Chițac și Ion Stelian, candidat PNL și USR. Soluția nu este deloc simplă, dar pe de altă parte, toate sondajele și chiar rezultatul de acum patru ani, când domnul senator Chițac a fost foarte aproape doar susținut de PNL, îi dau domniei sale o oarecare preemțiune, un avantaj în a fi cel care ar avea cea mai mari șanse în lupta cu administrația PSD. Trebuie făcute eforturi pentru realizarea unei alianțe, altfel cei care sunt în prezent în funcții, au prima șansă să continue.”, a conchis Bușoi.

Video 2:

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920