REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cristian Preda vorbeşte despre necesitatea unui nou partid care să-i reprezinte românii cu educaţie

Cristian Preda vorbeşte despre necesitatea unui nou partid care să-i reprezinte românii cu educaţie

Replica API 21 ianuarie 2013 | 00:00 217

Eurodeputatul PDL Cristian Preda vorbeşte pe blog despre necesitatea unui nou partid, cu ambiţie electorală limitată "de 5-7%", care să se adreseze românilor ce lucrează în mediul privat şi celor cu educaţie înaltă care activează în importante posturi din administraţia publică.

"Mulţi cetăţeni români se simt nereprezentaţi politic", scrie Preda, susţinând că personal e în contact "cu două categorii care cunosc această tristă condiţie" a nereprezentării.

"E vorba despre cei care lucrează în mediul privat, fie în filiale ale unor multinaţionale, fie în IMM-uri locale care au funcţionat - aş sublinia: în mod programatic - fără contracte cu statul. Două sunt reproşurile pe care le aduc aceştia partidelor prezente: calitatea dezastruoasă a celor care pregătesc şi a celor care iau deciziile ministeriale, respectiv crearea unei false economii private, prin distribuirea arbitrară a unor fonduri publice importante. Aşteptarea principală a lor este o alocare raţională a resurselor prin piaţă şi o sporire a expertizei birocraţilor şi decidenţilor politici. A doua categorie e cea a unor oameni care au educaţie înaltă şi foarte înaltă, dar care lucrează în sectorul public. Activi la începutul anilor 90 în opoziţia faţă de ceea ce se numea atunci neo-comunism, aceştia trăiesc în momentul de faţă cu sentimentul că decepţiile produse de CDR, Alianţa DA sau ARD nu pot fi compensate decât prin crearea unei forme politice noi", susţine acesta.

"Un asemenea proiect ar trebui să combine o ambiţie măsurată - să fie un partid de 5-7%, care să facă însă presiune în direcţia modernizării europene - şi o autenticitate mult-aşteptată", scrie Preda despre posibilul nou partid.

"Nereprezentaţii pomeniţi aici se auto-plasează în clasa medie şi sunt în aşteptare. Le va răspunde cineva? Vreunul dintre partidele consacrate, care se va trezi din adormire? Un partid nou? Ce credeţi? Cine vă reprezintă? Sau vă consideraţi nereprezentat(ă)?", îşi întreabă Preda cititorii.

De remarcat că într-un răspuns la o postare mai veche ("La PE- 144", n.r.), Preda susţine către o persoană că PDL nu se poate reforma. Cititorul respectiv îi reproşase că PDL a "bătut apa-n piuă cu reforma".

sursa: newsin.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614