REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cristian Radu este noul primar al Mangaliei, conform unui exit-poll

Cristian Radu este noul primar al Mangaliei, conform unui exit-poll

Replica API 25 iunie 2012 | 00:00 1780

Locuitorii din sudul litoralului au votat, acum aşteaptă rezultatul oficial - video

Locuitorii din sudul litoralului au votat, acum aşteaptă rezultatul oficial - video

Reluarea alegerilor la Mangalia, pentru desemnarea primarului şi a Consiliului Local, a adus o linişte aproape nefirească în municipiu. Tensiune a existat, însă manifestările nu au mai degenerat ca în data de 10 iunie. Finalul zilei a adus principalele "tabere" care s-au înfruntat - Cristian Radu şi Zanfir Iorguş - de la agonie la extaz sau invers. În cursul zilei, deputatul Iorguş se arăta încrezător că nu ratează primăria, în timp ce seara avea să jubileze Radu, staff-ul acestuia de campanie "decretând", încă de la orele 21.00 că a fost câştigată bătălia. Procentele exacte le vom afla însă abia în cursul zilei de azi.

Aşadar, alegerile pentru Primăria Mangalia s-au desfăşurat, ieri, mult mai lejer şi mai liniştit decât pe 10 iunie. Totuşi, s-au înregistrat şi câteva abateri de la "normal" care nu au putut fi trecute cu vederea, cel puţin de către unii. Astfel, un cameraman, angajat al unui post local, a depus reclamaţie la poliţie că nu a fost lăsat să filmeze în interiorul unei secţii de votare, deşi este acreditat de Biroul Electoral. "Sunt sub orice critică, le-am arătat toate documentele, dar nu m-au lăsat. Este vorba despre preşedinte şi vicepreşedintele secţiei de votare. Vicepreşedintele,angajat al Primăriei Mangalia, s-a răzgândit, însă preşedinta a refuzat în continuare, pe motiv că se ceartă cu comisia", ne-a declarat jurnalistul. Tot ieri, o femeie a susţinut că nu a fost lăsată să voteze, pe motiv că figurează în liste ca şi cum deja votase. Cazul este cercetat de Poliţie. Un alt incident s-a petrecut la orele după-amiezei, când un bărbat din Mangalia a venit la Poliţie, pentru a cere socoteală oamenilor legii de ce l-au obligat să scoată colantul cu un candidat la primărie de pe microbuzul pe care îl conducea. Bărbatul urma să efectueze o cursă către Bucureşti dar, înainte de asta, ar fi vrut să dea câteva ture pe lângă secţiile de votare. Acesta este şi motivul pentru care poliţia l-a atenţionat că imaginea cu acel candidat pe lângă secţiile de votare înseamnă o încălcare a legii, însă mangaliotul susţine că este victima unui abuz. Pe ultima sută de metri a alegerilor cu repetiţie din data de 24 iunie, poliţiştii din Mangalia au anunţat şi faptul că a fost întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat care a fost prins în timp ce-şi fotografia buletinul de vot proaspăt ştampilat, într-o cabină de vot din secţia nr.12. Cel surprins fotografiindu-şi buletinul de vot se numeşte Constantin Olteanu şi are 26 de ani. El a declarat că a recurs la acest gest întrucât dorea să aibă "un suvenir" de la alegerile locale. Procesul de votare a fost întrerupt circa 10 minute, ca urmare a acestui incident.

Verificări şi nemulţumiri

Facem precizarea că, urmare a situaţiei înregistrate în data de 10 iunie, şi anume aglomeraţia de la secţii, ieri a fost luată decizia suplimentării cabinelor de vot. Au existat şi solicitări pentru urna mobilă, iar la un moment dat pe parcursul zilei, la una din secţiile de votare din municipiu a apărut şi Dan Moldovan (consilier în mandatul 2008-2012), spunând că vrea să verifice anumite sesizări: "Sunt informaţii că ar fi cam multe persoane pe listele suplimentare". Tot el a declarat că a votat pentru a "scăpa" oraşul de Zanfir Iorguş. Un alt mangaliot întrebat pentru ce anume a votat ne-a declarat că "era bine pe vremea lui Iorguş". Cel care a făcut această afirmaţie este patronul firmei de pompe funebre de la intrarea în municipiu, un întreprinzător care a acuzat că "Tusac a aruncat Mangalia în haos". Un alt votant ne-a dezvăluit că este nemulţumit de faptul că astă-iarnă a stat în frig, în timp ce un mangaliot de pe strada Ţepeş Vodă a spus că hoţii "au luat casele la rând" din zona în care locuieşte, iar autorităţile nu fac dreptate.

Rezultate estimative, ora 20.00

Trecând însă peste incidente şi nemulţumiri exprimate de locuitorii Mangaliei, finalul zilei a adus şi un exit-poll. Este vorba despre rezultate estimative ale unui exit-poll de la ora 20.00, cu o marjă de eroare de 3,5%. Iată şi rezultatelele estimative: Radu Cristian - 49,3%, Zanfir Iorguş - 38,6%, Tusac Claudiu - 4,7% (deşi el şi-a anunţat retragere din cursă, însă numele lui a rămas pe buletinele de vot). Reamintim că la Mangalia cetăţenii s-au prezentat din nou la vot, duminică, 24 iunie, ca urmare a unei decizii a Biroului Electoral Central, care a analizat sesizarea privind comiterea unei fraude în data de 10 iunie, când s-au desfăşurat alegerile locale în toată ţara. Conform deciziei BEC, alegerile pentru funcţia de primar şi Consiliul Local Mangalia au fost reluate.

Alexandra ANTON, Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218