REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Criterii DRASTICE pentru cei care vor fi mutați în cele 10 blocuri din cartierul Henri Coandă

Criterii DRASTICE pentru cei care vor fi mutați în cele 10 blocuri din cartierul Henri Coandă

Replica API 23 martie 2018 | 00:00 204

În cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal, a fost votat un proiect de hotărâre pentru transmiterea în administrarea RAEDPP Constanța a unor imobile aflate în domeniul public al municipiului Constanța, din cartierul social Henri Coandă. Este vorba de cele 10 blocuri noi construite, care urmează, după cum precizează primarul Decebal Făgădău, să intre în posesia chiriașilor din toamnă cel târziu.

Însă, edilul Constanței a dorit să clarifice niște aspecte importante cu privire la criteriile pe care le va avea în vedere în momentul în care vor fi făcute repartizările către potențialii chirași. Așadar, în contractele de închiriere, implicit în actele adiționale pe care le vor semna oamenii, vor fi stipulate mai multe aspecte, unul dintre ele fiind obligativitatea de a-și trimite copiii la școală, asta pentru că învățământul este poarta de deschidere spre o comunitate și o societate normale. Mai mult, fiecare chiriaș va beneficia de asistență medicală, deci analizele trebuie făcute o dată pe an cel puțin, iar aceștia vor trebui să facă dovada periodic că și le-au făcut pentru a nu fi purtători de vreo boală care să fie depistată prea târziu.

În momentul de față, Decebal Făgădău a precizat că lucrează la un proiect cu o echipă din Norvegia pentru a construi un centru comunitar în cartierul respectiv, dar până atunci așteaptă ca pilonul să fie deschis pentru a putea accesa finanțarea.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fagadau lasa placa cu integrarea! Schimba barem numele ghetoului....rusine ...
0
0
Pt RATC nu sunt bani dar pt puturosi Da!
0
0
Care este situatia spatiului de joaca dezafectat de la intersectia strazilor Tulcea cu Murelor?In prezent,,,, este spatiu pentru picnic al celor ce locuiesc in cartierul Henry Coanda.Cum se lasa seara,incepe spectacolul"Rromii au talent",urlete si manele pana tarziu iar politia locala doarme linistita .Vai de noi ce va fii la vara si daca se vor mai da in folosinta alte zice blocuri.De ce nu le faceti locuri de joaca in cartierul lor,magazine alimentare?Pana cand sa va tot rugam pentru intarirea controlului politiei locale in zona?S-au inmultit rau de tot.,
2
0
Stop vot psd
7
3
Asa e drepturile romului mancati-as ! PSD-ALDE e cu tiganii mereu ...
5
1
Ce primar nenorocit a distrus constanta la propriu ..cu acest cartier facut cu deticatie ptr. voturi si ptr tigani ..bisnitari de tigari ..turcoaice precupete cu tigari ..chiloti ..etc. boschetari ..hoti talhari drogati ..turci ordinari interlopi toti aceti nemernici locuiesc in HC SI AU DISTRUS ORASUL EI CONDUC TOT PANA SI POLITIA LOCALA SI JANDARMERIA ESTE SUB COMANDA LOR.
10
1
parca vad cererea,poarta alba,periplava,tirgusor,aiud,mosneni,jilava,gherla,cu cate rubrici de astea bifezi cu atit iti cresc sansele sa te capeti cu hogeacu,pe asta a scos-o fecalau din puta gandirii
7
0
Nu era suficiet cartierul Hanri Coanda in buricul orasului. Nu mai poti iesi din casa de frica tiganilor, boschetarilor si a vagabonzilor. Domnule Primar de ce nu cereti o statistica a jafurilor din zona inainte sa le mai faceti case pe banii nostri? Analize gratuite? Noi muncim si platim taxe si impozite si cand avem nevoie de analize si investigatii nu exista plafoane! Din acet motiv nu isi va reveni nici Constanta si nici tara asta!
11
0
si eu?ca si mie-mi place moka.Aoleu,trebuie sa ma dau cu crema de ghete pe ochi ca Nastase la olimpiada ca tenul palid nu ma recomanda.Bai FagadauLE,ce conditii ai impresia ca vor respecta tiganii tai?Ba luati-i astuia tigari normale ca abereaza rau de tot.Tiganii sunt nomazi hoti si puturosi muncesc doar sub bici nu pot fi integrati nu mai trageti nadejde.Tiganu e varianta mai proasta a machedonului pana nu fura macar putintel nu se simt vii.10 blocuri??succes vecinilor cu piele alba care muncesc ca fraierii pentru hoiturile astea ca fraierii le platesc tot inclusiv analizele gratuite.
10
0
Fagabou si mazare ai facut o tiganie esti un ordinar ai bagat refugiati in centru ai distrus tot pe astia nu poti integra
7
0
FAGABOU. NOI NU VREM MUNCESTE. VREM DE LA FAGABOU AJUTOR SOKIAL. MULTUMIM DON PRIMAR. TE VOTAM. ESTI CEL MAI BUN MINGICAR. PANA SI PIRATUL PE COCAINA ERA MAI BUN CA TINE. STRAZI IN ORAS MAI VEDEM SI NOI CA PARCARI AI DISTRUS. SAU STAI. TU VREI DOAR VOTURI DE LA GIPSY. DUTE BA LA MADAGASCAR CA ITI PLATIM NOI BELET. DUTE LA PIRATUL
9
1
Bine ca in sfarsit incepe sa se miste lucrurile si in Constanta asa cum vedem la Iasi si la Cluj iar faptu ca sa construit cartier pt tigani este foarte bine ca sa nu mai steie prin parcuri si pe strazi.
2
11
Suuuuuuper inca 10 blocuri. Se mareste spatiul locativ al Constantei.Bravo. Sa nu uitam de parcari pentru carute.
12
2
Bravo domnu primar santeti un om cu inima de aur ca va ganditi si la noi romi care nu avem unde munci si nu avem ce le da de mancare la copi
4
11

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614